Frauda comisă de angajaţi, pierderi de $3,6 miliarde la nivel global – Cronica de Business

1. Romgaz și-a redus cu 20,5% profitul net înregistrat în primele nouă luni ale anului trecut, ca urmare în principal a scăderii cu peste 19% a producției, pusă de oficialii companiei pe seama crizei Coronavirusului. Începând cu luna septembrie însă, nivelul producției a revenit la normal, cu o majorare considerabilă în octombrie, ceea ce ar putea conduce la rezultate mai bune pe ultimul trimestru. (Profit.ro)

2. Vodafone România a raportat venituri din servicii de €195,1 milioane în trimestrul încheiat la 30 septembrie, înregistrând o scădere de 2,3% în comparaţie cu perioada similară a anului trecut. (News.ro)

3. Retailerul american de materiale de bricolaj Home Depot va achiziționa distribuitorul HD Supply, într-o tranzacție în valoare de $8 miliarde, la peste zece ani după ce a renunțat la el. (Reuters)

4. Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de circa 1 miliard de lei în ianuarie-septembrie, în scădere cu circa 500 de milioane de lei față de anul trecut, pe fondul creșterii puternice a costurilor cu provizioanele de risc și al scăderii ușoare a veniturilor operaționale. A crescut și volumul de credite, dar mai ales cel al plasamentelor în titluri de stat. (Profit.ro)

5. Compania care deține aplicația de dating Bumble lucrează cu băncile Goldman Sachs și Citigroup pentru oferta publică inițială pe care vizează să o deruleze anul viitor. Bumble ar putea fi evaluată la $6 miliarde – $8 miliarde. (Bloomberg)

Bonus:

6. Compania de stat Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier de la Marea Neagră din Portul Constanța, a raportat un profit net de aproape 10 milioane lei pe primele nouă luni ale anului, cu 24,2% mai mare față de perioada similară din 2019, grație majorării tarifelor reglementate practicate, aprobate de Agenția Națională pentru Resurse Minerale. (Profit.ro)

7. Frauda comisă de angajaţi a generat companiilor, la nivel global, pierderi de $3,6 miliarde, în 2019 şi, din cauza fraudei comise de angajaţi, numită şi frauda ocupaţională, companiile pierd anual 5% din venituri, potrivit Secret Private Investigations Agency (SPIA), furnizor de servicii de investigaţii corporate, care arată că în România, printre cele mai vizate sectoare pentru comiterea de fraude se numără asigurările, retailul şi energia, în timp ce industria bancară este mult mai puţin expusă riscurilor. (News.ro)

8. Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, controlat de stat prin Secretariatul General al Guvernului, și-a dublat profitul net în primele nouă luni din 2020 comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 152 milioane lei, scăderea veniturilor companiei fiind mai mult decât compensată de reducerea cheltuielilor. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Morgan Stanley, scădere de 30% a profitului în primul trimestru – Cronica de Business
Importurile de gaze naturale utilizabile ale României au crescut cu 48,1% în ianuarie – Cronica de Business
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău