Gazprom și-a majorat de 4 ori exporturile în România în primele 7 luni ale acestui an – Cronica dimineții

1. Gazprom și-a majorat de 4 ori exporturile în România în primele 7 luni ale acestui an comparativ cu cele din aceeași perioadă a anului trecut. Este cea mai mare creștere anuală a exporturilor înregistrată de gigantul rus către o țară europeană. (Profit.ro)

2. Comitetul Naţiomal pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat, joi, lista statelor considerate cu risc epidemiologc. Spania, Franţa, Tunisia, Portugalia, Malta, Grecia şi Maldive se între statele de pe lista roşie, din cauza incidenţei ridicate. (News.ro)

3. Un medic din Cluj-Napoca a fost reţinut joi de poliţiştii din Alba pentru că ar fi eliberat mai multe adeverinţe care atestau în fals vaccinarea efectivă la centrul de vaccinare din Ocna Mureş a mai multor persoane care nu au fost imunizate în locaţia respectivă. (Hotnews)

4. Senatorul Eugen Pîrvulescu, cercetat de DNA după ce ar fi cerut membrilor unor comisii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman să îi dea subiectele la concursuri organizate pentru posturi de asistent medical şi şofer, a anunţat, joi seară, că suţine candidatura lui Forin Cîţu pentru preedinţia PNL. ”Bine ai venit în echipa câştigătoare, Eugen”, a scris imediat pe Facebook premierul Florin Cîţu. PNL Teleorman a adoptat, în 8 iulie, o rezoluţe de susţinere a candidaturii lui Ludovic Orban pentru şefia partidului, rezoluţia fiind votată inclusiv de Pîrvulescu. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: FC Barcelona a postat un comunicat oficial prin care anunță că Leo Messi nu va mai continua la clubul catalan în următorul sezon: „Deși clubul și jucătorul au ajuns la un acord cu intenția clară de a semna astăzi un nou contract, acest lucru nu se poate întâmpla din cauza obstacolelor financiare și structurale. În aceste condiții, Messi nu poate rămâne la Barcelona.” (Gsp.ro)

5. Mai mult de jumătate, 53%, dintre adulții americani nevaccinați consideră că vaccinurile împotriva Covid-19 prezintă un risc mai mare pentru sănătate decât boala, conform unui sondaj. (WashingtonPost)

6. Peste 30 de asociații de afaceri din SUA, reprezentând fermieri, producători de chip-uri sau retaileri, i-au cerut președintelui Biden să reia negocierile cu China și să reducă tarifele la importul produselor fabricate în această țară. (WSJ)

7. Guvernul italian a decis că toate cadrele didactice trebuie să prezinte dovada imunizării înainte de a intra la cursuri. Certificatul verde este acordat celor care s-au vaccinat, au făcut un test PCR, care e negativ, sau au trecut recent prin boală. Obligativitatea prezentării certificatului a fost impusă și pentru cei care călătoresc cu trenul, avionul sau cu vaporul. (Reuters)

8. CNN și-a concediat trei angajați care au venit la birou nevaccinați. Jeff Zucker, președintele CNN, și-a anunțat colegii că nu tolerează astfel de situații. “Să fie clar, trebuie să fii vaccinat pentru a intra în sediu și trebuie să fii vaccinat pentru a lucra pe teren, alături de colegi, chiar dacă nu ajungi la birou”. (WSJ)

9. Sondaj: 65% dintre angajații americani, care își pot desfășura activitatea de acasă, au declarat că sunt dispuși la o reducere de 5% a salariului pentru a fi lăsați să lucreze remote. (Bloomberg)

10. Armata din Indonesia va renunța la testul virginității aplicat femeilor recrut. Organizațiile pentru apărarea drepturilor omului au salutat decizia. Procedura, cunoscută ca “testul celor două degete”, presupune introducerea în vagin, de către medici, a doua degete pentru a verifica dacă himenul este intact. În funcție de rezultat, femeile erau acceptate sau nu în armată. (TheGuardian)

Fotografia dimineții – Coperta revistei Bloomberg BusinessWeek:

Ți-ar mai putea plăcea
Doar 64 de paturi ATI pentru pacienții cu Covid-19 erau vineri disponibile în București – Cronica dimineții
Ciolacu: PSD va merge la consultările de la Cotroceni cu o propunere de premier în persoana lui Alexandru Rafila – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău