Gorghiu: PNL trebuie să transmită antreprenorilor români şi cetăţenilor că sistemul de impozitare nu se schimbă şi nici cota unică nu devine progresivă – Cronica dimineții

1. Zeci de oameni s-au strâns în faţa fostei fabrici Pionierul, unde a funcţionat Clubul Colectiv pentru a comemora victimele incendiului din 30 octombrie 2015. Evenimentul de duminică seara a fost organizat de mai multe organizaţii neguvernamentale care au îndemnat oamenii, pe reţelele de socializare, să participe la un marş cu portretele victimelor, la 7 ani de la incendiul în urma căruia şi-au pierdut viaţa 65 de oameni. (Hotnews)

2. Băncile au majorat dobânzile pe care le plătesc clienților pentru depozitele în lei atrase și în septembrie, depășind pragul de 7%, cel mai ridicat nivel de după primăvara anului 2010. S-au scumpit din nou și unele credite noi, cum sunt cele pentru firme, care au ajuns la o rată de dobândă de aproape 10%, sau cele ipotecare. (Profit.ro)

3. Mininistrul Transporturilor a anunțat că primii kilometri ai autostrăzii Sibiu-Pitești sunt mai aproape de finalizare, deoarece lucrările pe șantierul Secțiunii 1 Sibiu-Boița au ajuns la un procent de realizare de 90%. (Profit.ro)

Din Cronica de Carte: Prestigioasa publicație Publishers Weekly a anunțat lista celor mai bune cărți din anul 2022: printre cele mai bune 10 cărți ale anului se numără „All the Lovers in the Night”, de Mieko Kawakami, „The Invisible Kingdom: Reimagining Chronic Illness”, de Meghan O’Rourke și „G-Man: J. Edgar Hoover and the Making of the American Century”, de Beverly Gage. (Publishers Weekly)

4. Vicepreşedinta PNL Alina Gorghiu a precizat că liberalii trebuie să transmită antreprenorilor români şi cetăţenilor că sistemul de impozitare nu se schimbă şi nici cota unică nu devine progresivă. Ea a adăugat că prezenţa PNL în Guvern este cea mai puternică garanţie că antreprenorii vor fi respectaţi, iar bugetul pentru investiţii stabilit de Cabinetul Ciucă este de 7% din PIB, 88 miliarde lei, cel mai mare din ultimii 30 de ani. (News.ro)

5. Ministrul german al Finanțelor, Christian Lindner a respins ideea unor noi împrumuturi comune la nivelul Uniunii Europene, ca o modalitate pentru a răspunde la criza energetică prin care trece blocul comunitar, apreciind că este mai ieftin pentru statele membre individuale să se împrumute singure, având în vedere dobânzile mari la care se împrumută Comisia Europeană. (Profit.ro)

Din Cronica de Mediu: Ritmul defrișărilor la nivel mondial a încetinit cu puțin peste 6% anul trecut, însă nu suficient pentru a stopa pierderea și degradarea pădurilor până în 2030, obiectiv decisiv pentru combaterea încălzirii globale. Erin Matson, coordonatoarea studiului, spune că reducerea de 6,3% nu este suficientă și că ar fi nevoie de una de 10% pe an până în 2030. Doamna Matson a mai explicat că datele nu reflectă decât situația din 2021, prin raportare la media anilor 2018-2020 și că imaginea fenomenului va fi mai clară abia în următorii ani. (Nature.com)

6. Pe fondul tensiunilor din Taiwan, SUA vor desfășura până la șase bombardiere B-52 cu capacitate nucleară la o bază aeriană din nordul Australiei. Forțele aeriene americane au spus că desfășurarea bombardierelor cu rază lungă de acțiune în Australia transmite un mesaj adversarilor cu privire la capacitatea Washingtonului de a proiecta o putere aeriană letală. Deoarece bombardierele ar putea ajunge și ar putea ataca China continentală, ele vor servi drept avertisment pentru Beijing cu privire la un atac din Taiwan, conform unui analist militar. (SCMP)

7. Gospodăriile americane au încă aproximativ $1700 miliarde în economii pe care le-au acumulat până la jumătatea anului 2021, peste ceea ce ar fi economisit dacă nu există pandemia, potrivit estimărilor economiștilor Fed. În jur de $350 de miliarde din aceste economii, aproximativ $5500 pe gospodărie, în medie, erau deținute, în iunie, de jumătatea inferioară a distribuției veniturilor. (WSJ)

8. Fostul președinte de stânga al Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, reușește o revenire politică spectaculoasă, învingându-l pe actualul președinte Jair Bolsonaro, în turul doi al alegerilor prezidențiale. Cu 99,97% din voturi numărate, Silva, un fost muncitor care a devenit primul președinte al clasei muncitoare din Brazilia, în urmă cu exact 20 de ani, a obținut 50,9% din voturi. Bolsonaro are 49,10%. Lula a promis că își va reuni țara după o campanie electorală toxică care a divizat profund una dintre cele mai mari democrații din lume. (TheGuardian)

9. Revista Național Geographic a lansat topul celor mai bune destinații de vacanță pentru anul viitor. Pe listă sunt 25 de locuri din întreaga lume, împarție în cinci categorii: comunitate, natura, cultura, aventură și familie. (CNN)

Din Cronica Sportivă: Campionul mondial Max Verstappen a câștigat Marele Premiu al Mexicului la Formula 1. Olandezul a bifat a 14-a victorie din sezon, după ce a controlat cursa și s-a impus categoric în fața lui Lewis Hamilton. Podiumul a fost completat de Sergio Perez, care a pilotat în fața propriilor fani.

10. Marcel Ciolacu, liderul PSD, a anunțat că se va implica personal în disputa dintre FCSB și CSA Steaua, pentru ca echipa lui Gigi Becali să poată evolua pe stadionul din Ghencea. (Hotnews)

Fotografia dimineții este de la protestul împotriva Rusiei care a avut loc duminică în centrul capitalei Cehiei, Praga. Mafra:

Ți-ar mai putea plăcea
Guvernul Orban merge azi în Parlament pentru votul de învestitură – Cronica dimineții
50 de ani de când primii oameni au pus piciorul pe Lună – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău