Guvernul continuă să se împrumute la dobânzi de peste 9% – Cronica dimineții

1. Transformarea Republicii Moldova într-o a doua Ucraină prin concursul „patronilor” ei occidentali se va solda cu o catastrofă pentru ea. Încercările Chişinăului de a impune schimbarea formatului operaţiunii de menţinere a păcii în Transnistria nu pot să conducă decât la destabilizare, a declarat joi Vladimir Djabarov, prim-vicepreşedintele Comisiei pentru Relaţii Internaţionale din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus). (Digi24)

2. Ministrul Finanţelor Adrian Câciu a declarat că atunci când analiza privind pensiile speciale va fi finalizată, ea „va fi prezentată coaliţiei cu toată argumentaţia şi juridică, economică şi fiscală”. El a mai explicat referitor la analiza privind impozitarea pensii speciale trebuie să fie una foarte bine aşezată şi să aibă în vedere elementele de modelare fiscală şi economică. (News.ro)

3. Ministerul Finanțelor a contractat un nou împrumut peste suma planificată, acceptând să plătească un randament de peste 9% investitorilor. Obligațiunile cu scadența în iunie 2026 au atras oferte de 957,5 de milioane de lei, de peste trei ori mai ridicate decât prospectul de 300 de milioane de lei. După o serie de licitații mai slabe la jumătatea acestei luni, Finanțele au împrumutat 728,6 milioane de lei, peste referința anunțată, dar au plătit un randament mediu de 9,08% și unul maxim de 9,1%. (Profit.ro)

4. Fostul rector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, şi fostul prorector al unităţii de învăţământ, Petrică Mihail Marcoci, au fost condamnaţi definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la câte 3 ani închisoare cu suspendare pentru şantaj, fiind acuzaţi că l-au determinat pe un poliţist de la Academie să-i trimită mesaje de ameninţare jurnalistei Emilia Şercan. (Digi24)

Din Cronica de Tehnologie: WhatsApp lansează oficial funcția de migrare de la Android la iPhone și invers. După o lungă perioadă de beta, aceasta este acum disponibilă celor peste două miliarde de utilizatori ai aplicației și facilitează mutarea conversațiilor la schimbarea telefonului, când aceasta reprezintă trecerea de la Android la iOS sau viceversa. (Profit.ro)

5. Rusia şi Ucraina urmează să semneze un acord privind exportul de cereale, vineri, la Istanbul, anunţă joi seara preşedinţia turcă. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi secretarul general al ONU Antonio Guterres vor participa, alături de reprezentanţi ai Rusiei şi Ucrainei, la ceremonia de semnare a acordului. (News.ro)

6. Preşedintele italian Sergio Mattarella a anunţat joi dizolvarea celor două camere parlamentare, Senatul şi Camera Deputaţilor, ceea ce va declanşa în mod automat alegeri anticipate pe 25 septembrie. (Hotnews)

7. Grecia se alătură Spaniei și Portugaliei și anunță că se opune planului propus miercuri de Bruxelles de a reduce cererea europeană de gaze cu 15% pentru a face față scăderii livrărilor rusești. (G4Media)

8. Nancy Pelosi, lidera Democraților din Camera Reprezentanților, i-ar fi cerut Secretarului de Stat Antony Blinken să numească Rusia un stat care susține terorismul. Pelosi a spus că dacă Departamentul de Stat nu o va face, atunci Congresul american va lua decizia. (Politico)

Din Cronica Sportivă: Danezul Jonas Vingegaard (Jumbo-Visma) a câştigat a 18-a etapă, ultima montană a Turului Franţei, desfăşurată între Lourdes şi Hautacam, pe distanţa de 143,5 kilometri. În clasamentul general, danezul este lider, cu un avans de 3’26” faţă de Pogacar și are șanse mari să câștige la general.

9. Peste 160 de milioane de femei din întreaga lume, una din paisprezece, care au nevoie de acces la anticoncepționale nu și le pot procura. Datele apar într-un cel mai amplu studiu pe subiect, publicat în Lancet. Jumătate din acestea trăiesc în Africa Subsahariană și sudul Asiei. (TheGuardian)

10. Ministrul Finanţelor Adrian Câciu a precizat, referitor la modificările fiscale care vor fi aplicate de la 1 august, că „nimeni nu va plăti în plus”. (News.ro)

Fotografia dimineții – Familia lui Donald Trump participând la înmormântarea Ivanei Trump. José Perez/Bauer-Griffin/GC Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Secretarul general al NATO: Ucraina ar putea fi nevoită să decidă asupra unor „tipuri de compromisuri” – Cronica dimineții
Cronica dimineții – Lime aduce 1000 de trotinete electrice la București

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău