Guvernul libanez a demisionat – Cronica Externă

Europa

1. Mii de protestatari au respins rezultatul alegerilor din Belarus, ca fiind aranjate. Alexandr Lukashenko a fost reales, cu aproape 80%, conform rezultatelor preliminare. Demonstrațiile au devenit violente, iar poliția a folosit grenade, gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene împotriva mulțimilor. (Link)

Bonus: UE ia în considerare impunerea unor sancțiuni împotriva lui Alexandr Lukashenko. (Link)

2. În cursul aceste săptămâni oficiali ai Franței și Marii Britanii vor discuta moduri de a preveni migranții să treacă Canalul Mânecii, inclusiv o propunere pentru Marea Britanie de a finanța patrulele de plajă ale Franței. Secretarul apărării britanic, Ben Wallace, ia în considerare să lanseze navele britanice. (Euronews)

SUA

3. Preluarea sucursalei din SUA a aplicației TikTok deținută de China de către Microsoft va fi un demers tehnic complex, care ar putea testa răbdarea administrației Donald Trump, conform unor surse familiare discuției. (Reuters)

Orientul Mijlociu

4. Consiliul de Cooperare al Golfului a trimis o scrisoare Națiunilor Unite în sprijinul extinderii unui embargou pe arme asupra Iranului, despre care Statele Unite au argumentat vehement că nu trebuie permis să expire. Națiunile Arabe care compun Consiliul – Bahrain, Kuwait, Oman, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite- au trimis o scrisoare pe 9 august către ONU. (Link)

5. O conferință de strângere a donațiilor la care au participat peste douăzeci și patru de țări a strâns $ 297.9 milioane ca ajutor pentru Liban și va fi trimis direct către cetățenii libanezi. După explozia care a avut loc marțea trecută au avut loc proteste, iar libanezii cer guvernului să își asume responsabilitatea pentru devastări. (WSJ)

Bonus: Guvernul libanez a demisionat, din cauza revoltelor din Beirut, după explozia de marți. (Reuters)

Asia

6. Autoritățile din Hong Kong l-au arestat pe media mogulul pro democrație Jimmy Lai și au percheziționat ziarul său, Apple Daily, un semnal că China este hotărâtă să elimine orice formă de dizidență în oraș. Lai, care s-a întâlnit cu înalți oficiali americani, a fost deținut sub controversata nouă lege a securității naționale. (Link)

7. Muntele Sinabung, un vulcan aflat pe insula indoneziană Sumatra, a erupt pentru a doua oară în trei zile, împrăștiind cenușă pe mai mulți kilometri. Nu s-au raportat victime, dar autoritățile au avertizat oamenii să își ia măsuri de precauție. (Link)

Africa

8. Peste o mie de tone de petrol s-au scurs lângă coasta Mauritius dintr-un vas japonez, care s-a împotmolit. Guvernul este confruntat cu critici pentru că nu face mai mult pentru a rezolva criza, care amenință o țară deja fragilă ecologic. Franța a trimis ajutoare, iar Japonia a promis că va face la fel. (TheGuardian)

Bonus: Premierul Mauritius a declarat că țara trebuie să se pregătească ”pentru cel mai grav scenariu”, după deversarea accidentală de petrol în apele maritime de pe coasta sa, de către un vas japonez. (Reuters)

America Latină

9. Marina Ecuadorului a lansat o misiune de patrulare pentru a monitoriza sute de vase chineze care pescuiesc în apropiere de apele protejate de lângă Insulele Galapagos. Ministrul de externe ecuadorian, Luis Gallegos, a cerut crearea de acorduri bilaterale privind pescuitul ilegal. (Reuters)

Global

10. Un vaccin anti-COVID-19 ar putea fi disponibil înainte de finalul anului, a declarat duminică Comisarul European pentru Sănătate Stella Kyriakides, într-un interviu cu un ziar german. ”Deși să facem predicții este riscant la acest moment, avem indicii bune că primul vaccin va fi disponibil către sfârșitul acestui an sau începutul anului următor”. (EuObserver)

Ți-ar mai putea plăcea
Partidul cancelarului Angela Merkel își alege azi noul lider – Cronica Externă
Aproape 38 de milioane de oameni vor rămâne sau vor deveni săraci în Asia de Est în acest an – Cronica Externă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău