Guvernul Statelor Unite s-ar putea implica direct în finanțarea proiectului de construire a reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă – Cronica de Business

1. Guvernul Statelor Unite, prin Departamentul pentru Energie, s-ar putea implica direct în finanțarea proiectului de construire a reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă, operată de compania românească de stat Nuclearelectrica, a anunțat ministrul Energiei de la București, Virgil Popescu, aflat la Washington. (Profit.ro)

2. Banca Centrală Europeană ar urma să crească joi dobânda de referință, deși nemulțumirile politicienilor față de creșterea costurilor împrumuturilor s-au amplificat. Aproape toți economiștii chestionați de Bloomberg prevăd o a doua creștere consecutivă de 75 de puncte de bază. (Bloomberg)

3.Randamentul Eurobondurilor României la 10 ani a depăşit, recent, pragul de 8%, faţă de valori sub 2% în urmă cu 3 ani, în condiţiile în care pentru ţări din regiune, precum şi pentru economii majore, cum ar fi Germania, saltul a fost sensibil mai redus, arată consultanţii Colliers, care afirmă că valorile activelor imobiliare din România se află sub presiune pe fondul creşterii accelerate a randamentelor titlurilor de stat. (News.ro)

4. Acțiunile Meta/Facebook au scăzut miercuri cu 5%, iar ulterior, după anunțarea rezultatelor pe trimestrul trei, cu încă 20%. Compania a raportat venituri mai mici cu 4%, în ritm anual, până la $27,7 miliarde. Este al doilea trimestru consecutiv în care veniturile scad. Profitul a scăzut cu 52%, în ritm anual, până la $4,4 miliarde. Numărul angajaților a crescut cu 28%, tot în ritm anual. (WSJ)

5. Creșterea inflației va afecta majorările salariale pentru al doilea an consecutiv, în 2023, potrivit unui nou sondaj care arată că doar 37% dintre țările din întreaga lume se așteaptă să raporteze creșteri salariale în termen real. Regiunea cel mai afectată va fi, probabil, Europa, unde salariile reale – creșterea salariului nominal minus rata inflației – vor scădea, în medie, cu 1,5%, potrivit companiei de consultanță ECA International. (Bloomberg)

6. Credit Suisse vrea să strângă mai multe miliarde de dolari în capital, să-și separe banca de investiții și să reducă mii de locuri de muncă, într-un efort de a-și restructura afacerile și a compensa scandarurile care au afectat banca și pierderea de 4 miliarde de franci în trimestrul al treilea. Banca elvețiană vrea să ridice 4 miliarde de franci francezi ($4,05 miliarde), inclusiv de la Banca Națională Saudită, care va deveni al doilea cel mai mare acționar al grupului, deținând 9,9%. (FT)

7. Marca Volkswagen va produce în Europa numai maşini electrice, din 2033, a declarat miercuri directorul general Thomas Schaefer, angajându-se să respecte data stabilită în obiectivul său anterior pentru perioada 2033-2035. (News.ro)

8. Orange România îl numește pe Antoine Drevon în rolul de Chief Marketing Officer începând cu 1 noiembrie. Acesta preia responsabilitățile lui Pierre-Etienne Cizeron, care a dat curs altor provocări profesionale. Cizeron a fost numit în februarie 2020. Cu o experiență de peste două decenii în industria de telecomunicații, în distribuție și marketing pentru servicii de internet fix și mobil, pe piețe diverse precum Franța, Senegal sau Iordania, Antoine lucrează în cadrul Grupului Orange din 2002, ca parte a Orange Graduate Program. (Profit.ro)

9. Băncilor au început să-l finanțeze pe Elon Musk pentru achiziția Twitter, trimițând în conturile acestuia $13 miliarde. Musk a anunțat că tranzacția prin care va cumpăra Twitter, pentru $44 miliarde, se va semna la finalul acestei săptămânii. (WSJ)

10. Indonezia, cea mai mare economie din Asia de Sud-Est, a intrat în cursa pentru a atrage cetățenii bogați ai lumii pentru sejururi pe termen lung, Țara va oferi vize pentru Bali, pe 5 ani și 10 ani, celor care au cel puțin 2 miliarde de rupii ($130.000 de dolari) în conturile lor bancare. Nouă regulă va intra în vigoare de Crăciun sau la 60 de zile de la publicare. (Bloomberg)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica de Business: Boeing știa despre problemele la 737 Max și nu a făcut nimic
Macy’s a atras fonduri în valoare de $4,5 miliarde – Cronica de business

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău