Guvernul va discuta extinderea până la 30 iunie a termenului limită pentru depunerea Declarației Unice – Cronica serii

1. Guvernul va discuta în ședința de astăzi extinderea până la 30 iunie a termenului limită pentru depunerea Declarației Unice. De asemenea, ar urma să adopte și o serie de bonificații pentru plata sumelor datorate în baza acestei declarații. (Profit.ro)

2. Indicele Nasdaq al bursei americane a intrat pe pozitiv, recuperând toată pierderea din ultimele luni. Nasdaq cuprinde acțiunile companiilor de tehnologie și a performant bine în ultima perioadă datorită creșterilor înregistrate de Facebook, Amazon, Apple, Netflix și Alphabet/Google. (CNBC)

3. Vânzările cu amănuntul în România au înregistrat, în luna martie 2020, comparativ cu luna martie 2019, una dintre cele mai mari creșteri în ritm anual ale vânzărilor cu amănuntul din UE, 3,1%. Doar Ungaria, cu 3,5%, a avut o creștere mai mare. Comparativ cu luna februarie, vânzările au scăzut cu 3,6%. (Profit.ro)

Una din Cronica Stirilor Pozitive:  Un studiu publicat acum două zile estimează că România, datorită aerului mai curat și a reducerii poluării, va avea cu 383 mai puține decese în această perioadă. Per total, la nivelul întregii Europe, datorită aerului mai curat, numărul deceselor va fi mai mic cu 11.000. (Statista)

4. ANAF va relua popririle bancare de la 15 iunie cu un nou sistem electronic, care va permite ridicarea rapidă a popririi după ce statul a recuperat suma datorată, urmând ca debitorului să-i fie eliberate conturile cât mai repede. (Profit.ro)

5. Alți 3,2 milioane de americani au depus cereri pentru ajutorul de șomaj săptămâna trecută. În total, în ultimele 6 săptămâni, aproape 33.5 milioane de americani au devenit șomeri. (WSJ)

6. În Franța, șase părinți din zece nu intenționează să își trimită copiii la școală, conform unui sondaj. Școlile se redeschid în Franța luni, pe 11 Mai. (Hotnews)

7. Banca Angliei a lăsat joi nemodificată dobânda de bază, dar în paralel a avertizat că se așteaptă în acest an la o contracție istorică de 14% a Produsului Intern Brut al Marii Britanii, ceea ce ar fi cea mai gravă prăbușire înregistrată de Marea Britanie în peste 300 de ani. (Profit.ro)

Una din Cronica de Tehnologie: Din 2022, Volvo va vinde mașini echipate cu sisteme LIDAR. Laserele de mare putere din cadrul acestora vor facilita conducerea automată a mașinilor, fără intervenția omului, pe autostrăzi. (The Verge)

8. Loon a semnat un parteneriat cu AT&T prin care divizia Alphabet care vrea să ofere un serviciu de internet folosind baloane plasate la mare altitudine va putea oferi o acoperire globală mult mai bună în cazul unui dezastru. (TechCrunch)

9. Hackerii pot accesa datele de localizare ale telefoanelor pe care este instalată aplicația de urmărire a contactelor și infectărilor cu COVID-19 din India. Aceasta este obligatorie pentru angajați și a fost descărcată deja de peste 90 de milioane de ori. (Wired)

10. Christian Seifert, preşedintele Ligii Germane de Fotbal (DBL), a anunţat că Bundesliga, campionat întrerupt de pandemia de coronavirus, se va relua la 16 mai, de la ora 16.30, cu meciul Borussia Dortmund – Schalke 04, din etapa a XXVI-a. Este prima competiție sportivă care se va relua, după întreruperea provocată de pandemie. (News.ro)

Fotografia serii – Slujba de la templul Maha Vihara din Kuala Lumpur, Malayesia este transmisă online. Vincent Thian/AP:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Papa Francisc ar putea vizita România în luna Mai 2019
Rusia a anunțat că-și va reduce „drastic” operațiunile militare în zonele Kiev și Cernihiv – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău