Hamas a eliberat primii ostatici din Gaza – Cronica dimineții

1. Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat vineri că negocierile pentru formarea unui pol de dreapta cu PMP şi Forţa Dreptei sunt în „stadiu avansat”, iar obiectivul este o listă comună pentru alegerile europarlamentare. El nu vede posibilă o rupere a alianței PNL-PSD. (Digi24)

2. Un act normativ adoptat de Guvern introduce mai multe modificări în sistemul public de sănătate, fără legătură între ele. Printe măsurile adoptate se numără o prevedere care permite managerilor de spitale publice și directorilor medicali să rămână în funcții până la vârsta de 70 de ani. (Profit.ro)

3. Arhiva Departamentului Securităţii Statului, aflată în gestiunea MApN, va fi predată CNSAS. Se încheie astfel procesul de declasificare a ultimelor documente emise în perioada 1956-1989. (Hotnews)

Stirea Hope.ro: Un sat din Republica Moldova a fost desemnat printre cele mai bune sate turistice din lume de către Organizația Mondială a Turismului.

4. Olanda nu-și va retrage veto-ul asupra aderării Bulgariei la spațiul Schengen, a declarat pentru radioul public bulgar ministrul olandez pentru migrație, Eric van der Burg. (G4Media)

5. Două ostatice americane, mamă şi fiică, au fost eliberate din Gaza din „motive umanitare”. „Ca răspuns la eforturile Qatarului, Brigăzile Al-Qassam au eliberat doi cetăţeni americani din motive umanitare şi pentru a dovedi poporului american şi lumii că afirmaţiile făcute de Biden şi de administraţia sa fascistă sunt false şi nefondate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Hamas, Abu Obaida. (News.ro)

6. Agenția S&P a ridicat ratingul Greciei la categoria „recomandat pentru investiţii” pentru prima dată de la criza din 2010. (News.ro)

Din Cronica de Divertisment: Filmul western “Killers of the Flower Moon” (“Crimele din Osage County: Bani însângerați”) cu Leonardo di Caprio și Robert de Niro în rolurile principale are astăzi premiera la cinema. Acțiunea se petrece la începutul secolului XX, când nativii americani Osage se îmbogățesc datorită petrolului, pentru ca apoi să devină ținta unor interlopi. Filmul este regizat de Martin Scorsese și este narat prin intermediul unei povești de dragoste între interlopul Ernest Burkhart (Leonardo DiCaprio) și nativa americană Mollie Kyle (Lily Gladstone).

7. Statele Unite au publicat vineri o evaluare a serviciilor de informații americane trimisă la peste 100 de țări, care a constatat că Rusia folosește spioni, rețelele de socializare și mass-media de stat rusești pentru a eroda încrederea publicului în integritatea alegerilor democratice din întreaga lume. (Hotnews)

8. Acțiunile Tesla au scăzut cu mai mult de 15% în ultimele zile, după ce CEO-ul Elon Musk a devenit pesimist cu privire la problemele macroeconomice. Este cea mai proastă săptămână din acest an pentru acțiunile Tesla, deși acțiunile producătorului de automobile electrice păstrează o creștere 96% de la începutul anului. (CNBC)

9. Presa din Israel susține că teroriștii Hamas care au comis atacul din 7 octombrie în Israel au fost găsiți sub influența captagonului, un stimulent sintetic de tip amfetamină. Pastilele au fost recuperate din buzunarele multor teroriști care și-au pierdut viața pe teritoriul israelian. (G4Media)

Din Cronica Sportivă: Noua Zeelandă s-a calificat în finala Campionatului Mondial de Rugby, după ce a trecut clar de Argentina, cu 44-6.

10. Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, s-a despărțit de partenerul ei, Andrea Giambruno, un jurnalist de televiziune care a făcut mai multe comentarii jenante și sexiste la adresa unor colege. Cei doi au avut o relație de aproape 10 ani, fiind părinții unei fetițe de 7 ani. (TheGuardian)

Fotografia dimineții – Armata israeliană a criticat-o pe activista Greta Thunberg după ce aceasta a postat un mesaj de susținere pentru palestinieni:

Ți-ar mai putea plăcea
Dobânzile practicate de bănci la credite au scăzut semnificativ în aprilie – Cronica dimineții
Nicușor Dan: Indiferent cine va fi candidatul PSD în București acesta va obține 30-40% – Cronica dimineții
Un comentariu
  • LevSt.
    oct. 23,2023 la 2023-10-23T20:06:49+03:000000004931202310

    „Hamas…”___–-___Son of Hamas founder says mainstream media ‘afraid’ to label group a genocidal religious movement…the mainstream media is afraid to call it a genocidal religious movement for fear of igniting a full-on religious war. ___––____ din orice natie si religie, apara -la un moment dat- un om care are curajul sa spuna adevarul, care -este prea evident sa mai fie discutat- acest adevar este ca 99% din toate problemele omenirii deriva de la religii, conduse de criminali psihopati, care -in realitate- ei nici macar un singur mg, NU CRED in ce propavaduiesc, ei incita masele la ura si lupte, doar pentru a parazita ei in lux…Ateismul este salvarea omenirii…

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău