În 2020, în Uniunea Europeană erau 9,1 milioane de ferme, cu 5,3 milioane mai puține decât în 2005 – Cronica dimineții

1. România avea la finele anului trecut 3,4 milioane de porci, cel mai mic număr din 2013 încoace. În ultimii 2 ani, efectivele au scăzut cu câte 5%. Trendul se vede în cantitățile de carne puse pe piață, dar și asupra prețurilor care au crescut cu peste 21% față de perioada similară a anului trecut. (Economica)

2. Europarlamentarul Corina Creţu a declarat, în emisiunea Proiect de Ţară: România, de la Prima News, că nu înțelege de ce din 2018 nu se fac licitaţiile pentru spitalele regionale, pentru stabilirea constructorilor spitalelor de la Iaşi, Cluj şi Craiova. Crețu a atras atenţia că 1,2 miliarde de euro sunt alocaţi pentru aceste spitale dar nu s-a săpat o groapă şi a precizat că dacă ar fi fost în locul ministrului Sănătăţii, ar fi cerut ca Ministerul Sănătăţii să renunţe să mai fie beneficiar şi să predea aceste spitale la CNI. (News.ro)

3. În 2020, în Uniunea Europeană erau 9,1 milioane de ferme, cu 5,3 milioane mai puține decât în 2005 (echivalentul unui declin de aproximativ 37%), arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat). (Profit.ro)

4. Yuanul chinez a înlocuit dolarul american, devenind cea mai folosită valută din Rusia.
Yuanul a depășit pentru prima dată dolarul, în volumul lunar de tranzacționare, în februarie, iar diferența a devenit mai pronunțată în martie, potrivit datelor compilate pe baza rapoartelor zilnice ale tranzacțiilor de la Bursa din Moscova. Înainte de invazie, volumul de tranzacționare al monedei chineze pe piața rusă era neglijabil. (Bloomberg)

5. Occidentul trebuie să se pregătească pentru prăbușirea și dezmembrarea Rusiei, după ce a eșuat să facă acest lucru în cazul prăbușirii Uniunii Sovietice, a declarat Secretarul Consiliului Național de Securitate al Ucrainei, Oleksii Danilov. (G4Media)

6. În 2021, sursa care a contribuit cel mai mult la producția de energie primară a UE a fost energia regenerabilă (41% din totalul producției de energie în Uniunea Europeană). Această tendință se înregistrează din 2016, când regenerabilele au depășit pentru prima dată energia nucleară. A doua sursă este energia nucleară (31%), urmată de combustibilii solizi (18%), gazele naturale (6%), țiței (3%) și altele (0,2%). (Profit.ro)

7. UE încearcă să restabilească relaţiile cu China, deşi refuzul Beijingului de a condamna războiul din Ucraina al Moscovei îngreunează perspectivele unei apropieri majore. O serie de lideri europeni au venit la Beijing pentru a încerca să pornească dialogul, iar în această săptămână sunt programate vizitele preşedintelui francez Emmanuel Macron şi ale şefei UE Ursula von der Leyen. (News.ro)

8. Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că nu îl va primi pe ambasadorul american la Ankara, Jeffrey Flake, care s-a întâlnit cu liderul opoziţiei turce cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor prezidenţiale. „Nu e corect, încearcă să te gândeşti un pic. Eşti ambasador. Contactul tău aici este preşedintele. Ca ambasador, trebuie să îţi cunoşti rolul. Cum vei îndrăzni acum să ceri o întâlnire cu preşedintele? Uşile noastre s-au închis pentru el”, a spus Erdogan. (Digi24)

9. Warner Bros. Discovery este aproape de a semna un acord pentru un serial bazat pe universul Harry Potter. Fiecare sezon al serialului se va baza pe una dintre cele șapte cărți scrise de JK Rowling. (Bloomberg)

10. Un manager din Poșta britanică a anunțat o creștere salarială de 11% pentru toți angajații, apoi a spus că e glumă de 1 aprilie. Anunțul a venit în contextul în care personalul Royal Mail e în grevă și cere măriri salariale. Șefii Poștei britanice le-au cerut scuze angajaților pentru „gluma proastă”. (Libertatea)

Fotografia dimineții – Cancelarul german Olaf Scholz și președintele României Klaus Iohannis. Andreea Alexandru/AP:

Ți-ar mai putea plăcea
Sondaj: 1 din 5 copii din cadrul UE a declarat că este nefericit și îngrijorat pentru viitorul său – Cronica dimineții
Românii care trăiesc în Marea Britanie achită anual taxe și contribuții nete de peste două miliarde de lire sterline în Regatul Unit – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău