În județul Vrancea s-au făcut în ultimele 3 zile doar 20 de teste, cel mai mic număr din țară – Cronica dimineții

1. Ministerul Sănătăţii a publicat, în premieră, date referitoare la pandemie defalcat pe judeţe. De exemplu, se prezintă numărul de teste realizate în fiecare judeţ, rata de pozitivare, numărul persoanelor spitalizate, cel al vindecaţilor şi cel al celor care s-au reinfectat. Potrivit datelor transmise, în primele trei zile din luna martie, în judeţul Vrancea s-a făcut cel mai mic număr de teste, respectiv 20 în total, în timp ce în judeţul Timiş s-au făcut 4.962 de teste. Rata de infectare în Vrancea este de 0,84 la mie, în timp ce în Timiş este 5,35 la mie. Cel mai mare număr de teste se face în Bucureşti. În ultimele 3 zile au fost prelevate peste 7.800 de teste. (News.ro)

2. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat aseară că s-a ajuns la 100.000 de angajaţi din învăţământ care au fost vaccinaţi. (News.ro)

Una din Cronica de Business: Indicele global al prețurilor la produsele alimentare a crescut în februarie, pentru a noua lună consecutiv, ajungând la cel mai ridicat nivel din iulie 2014, pe fondul avansului prețurilor la uleiurile vegetale și la zahăr, a anunțat Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură. (Profit.ro)

3. Gigantul farmaceutic american Pfizer va transfera în România o parte dintre activitățile centrului său de distribuție din Zaventem, Belgia, 15% din personal urmând să-și piardă locurile de muncă. Conducerea Pfizer Belgia a anunțat că va concedia 38 dintre cei 238 de angajați de la centrul de distribuție din Zavatem, din apropierea capitalei Bruxelles, ca parte a relocării departamentului de aprovizionare externă în România. (Profit.ro)

4. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat că este o opţiune creşterea preţului pentru călătoriile cu metroul în Bucureşti, lucru care nu s-a mai întâmplat de 5-6 ani. (News.ro)

Promo: Esti pregătit să încerci noi experiente pop culture? Zile și Nopți, ediția de martie, a ieșit de la tipar. Ți-am pregătit o revistă specială, în 100 de pagini, cu interviuri și subiecte exclusive din muzică, film, artă și food & drink. Și pentru că este luna martie, ediţia tipărită a revistei Zile şi Nopti le este dedicată aproape în întregime femeilor. În plus, revista conține si suplimentul CELE MAI DE SUCCES FEMEI DIN ROMÂNIA, o campanie Zile și Nopți susținută de AVON. Topul este disponibil și online pe www.top10.zilesinopti.ro

5. Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut în luna ianuarie a acestui an față de luna precedentă atât ca serie brută cu 22,3%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 3,2%, a anunțat Institutul Național de Statistică. (Profit.ro)

6. Uniunea Europeană s-a folosit pentru prima dată de interdicţia de export de vaccinuri împotriva COVID-19, pentru a opri transferul a 250.000 de doze de ser de la AstraZeneca din Italia spre Australia. (CNN)

7. Amenințată de valul al treilea al pandemiei, Ungaria impune noi restricții. Astfel, de luni școlile primare, grădinițele și creșele se închid până pe 7 aprilie, iar cursurile acestora se mută online. De asemenea, majoritatea magazinelor, cu excepția celor alimentare, farmaciilor și benzinăriilor, dar și multe afaceri își vor suspenda activitatea până pe 22 martie. (Link)

Una din Cronica Externă: Premierul ungar Viktor Orban a anunțat că partidul său Fidesz a părăsit Partidul Popular European (PPE), cel mai mare grup din Parlamentul European. Într-un efort de a elimina Fidesz, PPE a amendat regulile care permit partidelor să fie excluse. (Link)

8. Rata șomajului s-a menținut la 7,3% în Uniunea Europeană în ianuarie și la 8,1% în zona euro, comparativ cu luna precedentă, arată datele publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Datele pentru România nu sunt disponibile. În rândul celor 27 de state membre ale UE, în ianuarie cele mai ridicate rate ale șomajului s-au înregistrat în Spania (16%), Lituania (9,6%) și Suedia (8,8%), iar cele mai scăzute în Polonia (3,1%), Cehia (3,2%), Olanda (3,6%), Malta (4,4%) și Germania (4,6%). (Profit.ro)

9. Parlamentul European dă în judecată Comisia Europeană la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru „eşecul de a acţiona” în ceea ce priveşte reciprocitatea vizelor UE-SUA, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al PE, Jaume Duch. România, alături de alte trei țări UE, este miza acestei dispute. „Pe scurt, SUA nu au ridicat obligativitatea vizelor de scurtă şedere pentru cetăţenii din Bulgaria, Croaţia, Cipru şi România, declanşând mecanismul de reciprocitate din regulamentul 2018/1806. PE a cerut Comisiei să adopte o suspendare temporară a scutirilor pentru cetăţenii americani”, a precizat Jaume Duch. Pentru că CE nu a luat o decizie în termenul legal cerut, PE a decis să se adreseze Curții de Justiție a UE. (Link)

Una din Cronica Sportivă: Simona Halep a anunțat oficial că nu va evolua săptămâna viitoare la turneul de tenis de la Dubai, la care era deținătoarea trofeului. Următorul turneu la care și-a anunțat, pentru moment, participarea este cel de la Miami, care se va disputa între 22 martie și 4 aprilie. (Gsp.ro)

10. Roboții care cântăresc 1200 kg și se deplasează cu o viteză maximă de 20 km pe oră au primit statut de “pietoni” în statul american Pennsylvania și pot folosi trotuarele. (Axios)

Fotografia dimineții, promo – Coperta revistei Zile și Nopți, ediția de martie:

Ți-ar mai putea plăcea
În Europa, numai Marea Britanie plătește mai mult decât România pentru energia cu livrare în ziua următoare – Cronica dimineții
Guvernul a aprobat cele 49 de obiective din Programul național de investiții în infrastructura de sănătate – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău