Indicatorii de încredere măsurați de Comisia Europeană au crescut în România, în septembrie – Cronica de Business

1. Indicatorii de încredere măsurați de Comisia Europeană au crescut în România în septembrie, evoluție divergentă față de cea de la nivel european, unde au scăzut pentru a șaptea lună consecutiv. Analiștii se așteaptă la o stagnare a economiei românești în trimestrul al patrulea, după o contracție în trimestrul al treilea, în timp ce la nivel european este anticipată o prelungire a stagflației. (Profit.ro)

2. Inflația anuală în zona euro a ajuns, în septembrie, la 10%, cel mai ridicat nivel din 1997, decât este măsurat acest indicator pentru țările care folosesc moneda Euro. În mai mult de jumătate dintre țările zonei Euro inflația a fost de minim 10%, în timp ce în cele trei țări baltice procentul a fost peste 20%. Prețurile la energie au crescut cu 40,8%, ritm anual, peste creșterea de 38,6% din august. Prețurile alimentelor, țigărilor și băuturilor alcoolice au fost de asemenea în creștere, 11,8%.  Joi, statistică din Germania a anunțat că datele preliminare arată o inflație pe septembrie de 10.9%, cea mai ridicată din 1951 până în prezent. (FT)

3. Cancelarul german Olaf Scholz, bolnav de Covid-19 şi în carantină, a anunţat deblocarea a 200 de miliarde de euro în vederea plafonării energiei şi ajutării consumatorilor, afectaţi de inflaţie. Ministrul de Finanțe a declarat că Germania se află într-un „război energetic” inițiat de Rusia. (Politico)

4. Bursa americană a scăzut joi, trimițând S&P 500 la un nou minim pentru acest an. S&P 500 a scăzut cu 2,1%, Dow Jones Industrial a scăzut cu 1,5%, iar indicele care măsoară companiile de tehnologie, Nasdaq, a pierdut 2,8%. (WSJ)

5. Sindicatul Liber Zahărul Luduș SA susține că a fost anunțat de patronatul Fabricii de Zahăr din Luduș, compania franceză Tereos România SA, că planul de lichidare și demolare a unității va fi continuat, după ce statul român s-ar fi retras din negocieri și nu a fost găsit un cumpărător. (Profit.ro)

Din Cronica diminetii: Pentru prima oară de la înființare, Meta/Facebook își va reduce numărul de angajați. CEO-ul Mark Zuckerberg a anunțat planuri ample de a reorganiza echipele și de a reduce numărul de angajați pentru prima dată, punând capăt unei perioade de creștere rapidă a Facebook. Zuckerberg a anunțat că Meta va îngheța angajările și va restructura unele echipe pentru a reduce cheltuielile și a realinia prioritățile. (Bloomberg)

6. În perioada ianuarie-august, s-au eliberat 30.620 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 10,5% faţă de perioada similară a anului trecut, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică. (News.ro)

7. Consumatorii din Marea Britanie s-au împrumutat prin intermediul cardurilor de credit cu cea mai rapidă rată anuală din 2005. Britanicii au cheltuit 500 de milioane de lire sterline, de pe cardurile de credit, în august, în creștere cu 12,9% față de aceeași lună a anului trecut. (FT)

8. Guvernul chinez a anunțat un stimulent fiscal pentru achiziția unei noi locuințe, o măsură luată pentru a susține sectorul imobiliar aflat în dificultate. Chinezii care vor cumpăra locuințe noi în termen de un an de la vânzarea casei vechi vor beneficia de rambursări pentru impozitul pe venitul personal, potrivit anunțului făcut de ministerul de Finanțe. Rambursările de taxe vor intra în vigoare în octombrie și vor fi valabile până la sfârșitul anului 2023. (Bloomberg)

9. Acțiunile Apple au scăzut cu aproape 5%, după ce analiștii Bank of America au schimbat ratingul la neutru de la cumpărare. Analiștii au invocat mai multe riscuri pentru această decizie, inclusiv vânzări mai slabe pentru iPhone 14, recent lansat. (CNBC)

10. Turcia va continua să reducă ratele dobânzilor, a declarat joi preşedintele său Recep Tayyip Erdogan, în ciuda creşterii inflaţiei la peste 80%, ridiculizând în acelaşi timp deprecierea lirei sterline. Erdogan a adăugat că se aşteptă ca dobânda de referinţă a ţării, în prezent de 12%, să ajungă la un nivel de o singură cifră până la sfârşitul acestui an. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Industria de street food din România, la peste €10 milioane – Cronica de Business
Livrările de avioane ale Boeing au scăzut cu 60% în 2020 – Cronica de Business
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău