Înmatriculările de mașini noi au scăzut în Europa cu 57% în luna mai – Cronica dimineții

1. Premierul Ludovic Orban anunţă că după alegeri se vor opera modificări în ceea ce priveşte funcţionarea Curţii Constituţionale, el acuzând că au „existat multe decizii în ultima vreme care au creat impresia despre Curtea Constituţională că este o filială a PSD” şi precizând că acest fapt este de neacceptat. (News.ro)

2. România a menținut, în aprilie, cel mai mare avans anual al lucrărilor de construcții din UE, fiind, alături de Germania și Finlanda, unul dintre cele trei state din blocul comunitar cu o evoluție pozitivă în acest sector. Lucrările de construcții din România au avansat cu 12,2% în aprilie față de perioada echivalentă a anului precedent. (Profit.ro)

3. New York Times face o recenzie a cărții scrise de John Bolton, fostul consilier de securitate națională al președintelui Trump. Administrația americană încearcă să blocheze lansarea cărții, programată pentru săptămâna viitoare. Pe lângă acuzații amuzante, de genul “Trump nu știa dacă Finlanda e parte din Rusia sau că Marea Britanie e putere nucleară”, Bolton spune că Trump i-a cerut președintelui chinez Xi să cumpere soia și porumb american pentru că asta îl va ajuta să câștige alegerile în statele americane dependente de agricultură. (NYTimes)

Una din Cronica de Business: Dezvoltatorul austriac S Immo, proprietarul Sun Plaza, a întrerupt negocierile cu suedezii de la Skanska pentru achiziția a două clădiri de birouri din cadrul complexului Campus 6 din zona Politehnică a Bucureștiului, din cauza Covid-19. Înțelegerea dintre Skanska și S Immo, evaluată la aproape 100 milioane de euro, era calculată că va deveni cea mai mare tranzacție imobiliară a anului. (Profit.ro)

4. Analiza pieței smartphone-urilor făcută de Counterpoint Research arată că Samsung a pierdut primul loc în topul producătorilor, pe luna aprilie, în fața Huawei. Samsung a scăzut în luna aprilie la 19,1% cotă de piață. În aceeași lună, Huawei a ajuns la o cotă de piață de 21,4%. Aceasta este prima oară când Huawei a depășit Samsung în topul producătorilor de smartphone-uri. (Profit.ro)

Promo: Mercedes-Benz Vito Furgon si Tourer, Sprinter 3,5t si 5t, Clasa V si Clasa X din stoc cu rate de leasing gratuite 4 luni, asigurare CASCO gratuita 6 luni si pachetul de 6 revizii cu 25% discount, pana la 30 septembrie. Oferta este supusa unor termene si conditii si este valabila prin Mercedes-Benz Leasing IFN S.A. Detalii la partenerii autorizati.

5. O echipă de cercetători din Israel a inventat o mască sanitară ce poate distruge coronavirusul prin intermediul căldurii generate de curentul electric de la un încărcător de telefon mobil. (Link)

6. Cel puţin 3.000 de victime ale pedofiliei şi 1.500 de agresori apar intr-o primă evaluare a gradului de pedocriminalitate în Biserica Catolică franceză. Datele au fost furnizate de o comisie independentă, care urmează să îşi continue activitatea până în toamna anului 2021. (Hotnews)

7. Înmatriculările de mașini noi au scăzut în Europa cu 57% în luna mai. Dacia a raportat peste 25.000 de unități înmatriculate, corespunzător unei scăderi de 54%. (Automarket)

8. Efectele pandemiei globale încep să influențeze decursul evenimentelor din 2021. Premiile Oscar și BAFTA au fost amânate pentru a oferi șansa mai multor filme de a fi lansate în cinematografe și de a fi eligibile pentru nominalizări. A 93-a ediție a Galei Premiile Oscar a fost mutată de pe 28 februarie pe 25 aprilie 2021. Este a patra oară în istorie când gala Oscarurilor este mutată. (Urban.ro)

Una din Cronica Externă: În ultimul sondaj Reuters/Ipsos, candidatul democrat Joe Biden conduce cu 13 puncte avans în preferințele alegătorilor împotriva lui Donald Trump. (Reuters)

9. Aston Villa a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, miercuri, pe teren propriu, cu Sheffield United, într-o restanţă din etapa a XXVIII-a. Acesta este primul meci oficial jucat în Premier League, după întreruperea cauzată de pandemia de coronavirus, la 13 martie. (News.ro)

10. Lucrătorii care activează în industria sexului din Grecia critică măsurile adoptate de guvernul grec pentru controlul pandemiei. Bordelurile din Grecia s-au deschis luni dar regulile impun obligativitatea purtării măștilor de protecție, schimbarea lenjeriei după fie are client, plată doar non cash și înregistrarea numelui și a datelor de contact pentru fiecare client. (Reuters)

Fotografia dimineții – Țestoasă Diego, care a ajutat la supraviețuirea speciei în insulele Galapagos, eliberată în mediul natural după împlinirea vârstei de 100 ani. Parque Nacional Galápagos/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Benzina s-a scumpit în noaptea de Anul Nou cu 36 bani/l, iar motorina cu 38 bani/l – Cronica dimineții
Unul din patru elevi a abandonat școala, anul trecut, în mediul rural – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău