Iohannis merge în Ungaria în prima vizită a unui preşedinte român la Budapesta în ultimii 14 ani – Cronica dimineții

1. Preşedintele României, Klaus Iohannis, va face, miercuri, o vizită oficială în Ungaria, la invitaţia preşedintelui Katalin Novák. Este prima vizită a unui preşedinte român la Budapesta în ultimii 14 ani. Cei doi vor analiza situaţia actuală la nivel regional, european şi global. (News.ro)

2. Comisiile reunite de muncă, juridică și apărare din Senat au votat noua formă a proiectului de lege privind pensiile speciale. Președintele Comisiei de Muncă din Senat a recunoscut, la finalul discuțiilor din comisii, că impactul bugetar nu este cunoscut, iar noile praguri de impozitare sunt de 10%, 15% și 20%. (Libertatea)

3. Volodimir Zelenski a fost întrebat ce arme a cerut statului român, pentru a continua războiul contra Rusiei. „Nu vă pot spune toate detaliile. Aici pot să existe informații pe care nu le putem face publice. Accentul principal a fost pus de mine pe sisteme antiaeriene”, a afirmat președintele Ucrainei. Zelenski a menţionat că „o decizie foarte importantă” e cea „de pregătire a piloţilor ucraineni în România. (Adevarul)

4. Negocierile dintre România și Statele Unite privind implementarea pe plan local a variantei globale a controversatului sistem informatic american ATS, de scanare și evaluare automată a persoanelor care traversează frontierele de stat, în vederea stabilirii gradului de risc al acestora la adresa securității naționale, inclusiv în ceea ce privește terorismul și alte infracțiuni, ceea ce ar facilita accesul României în programul Visa Waiver, sunt în curs. Pe parcursul negocierilor s-a luat decizia ca proiectul de Acord cu SUA ce trebuie semnat înaintea implementării efective a ATS să devină confidențial. (Profit.ro)

Știrea Hope.ro: Un veteran de război și-a recăpătat vederea la 102 ani

5. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost întrebat, într-o întâlnire cu jurnaliştii români, dacă Ucraina este pregătită să recunoască faptul că nu există limba moldovenească, el afirmând că nu vede nicio problemă globală în această chestiune. El a adăugat că această problemă nu este presantă pentru el, dar a precizat că guvernele vor găsi soluţii deoarece ”suntem de aceeaşi parte a baricadei”. (News.ro)

6. Discuțiile oficiale, care au durat două zile, între președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz au relevat trei divergente majore între cele mai puternice economii UE. Francezii și germanii nu se înțeleg pe finanțarea investițiilor în energia nucleară, achiziția de armament american și investigarea mașinilor electrice din China. (Politico)

7. Secretarul de Stat american Antony Blinken urmează să efectueze joi o vizită în Israel, în semn de solidaritate, în urma atacului fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas, a anunţat Departamentul de Stat. (News.ro)

8. Israelul are dreptul de a se apăra, dar unele dintre deciziile sale ar încălca dreptul internațional, a declarat Josep Borrell, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe. (G4Media)

Din Cronica Sportivă: Cinci sporturi au fost propuse de Comitetul de Organizare pentru a fi incluse în programul Jocurilor Olimpice de la Los Angeles din 2028 şi sunt în aşteptarea aprobării Comitetului Internaţional Olimpic (CIO). Acestea sunt: baseball-softball, cricket, flag football (o versiune cu contact limitat a fotbalului american), lacrosse şi squash.

9. Autoritățile ucrainene spun că au identificat și verificat aproape 20.000 de copii care au fost duși în Rusia în timpul războiului, din care doar 400 s-au întors în țară. ONU reclamă inexistența unui sistem de redare a lor țării-mamă și maltratarea unora din cei întorși în țară. (EuropaLibera)

10. Agility Robotics, un startup din SUA care a creat revoluționarului robot biped Digit, a anunțat că e aproape gata să deschidă RoboFab, prima unitate de producție de roboți umanoizi în Salem, Oregon, cu capacitatea de a produce peste 10.000 de roboți pe an. (Economica)

Fotografia dimineții – Președintele Zelenski a postat pe X/Twitter un mesaj de mulțumire în limba română, după vizita la București:

Ți-ar mai putea plăcea
Arafat: Susțin în mod categoric impunerea vaccinării la cadrele medicale, la profesori și la alte categorii expuse – Cronica dimineții
Cronica diminetii – La patru ani de la alegerea in functia de presedinte, Iohannis lanseaza proiectul “Romania Educata”
Un comentariu
  • LevSt.
    oct. 11,2023 la 2023-10-11T09:35:16+03:000000001631202310

    „… trei divergente majore…”–__–asa ca nu ne mai miram de Turcia si Austria:”Turkey’s Erdogan says U.S. sending aircraft carrier closer to Israel to commit massacre in Gaza.”… at conference with Austrian Chancellor…”____–-____Deci -iata!- s-a intalnit turcul cu pistolul(cum se zice), erdogan isi arata coltii, iar daca cu USA joaca asa, cum va fi cand va veni randul Romaniei, care -indiscutabil- ramane o prada usoara pentru oricine, Romania este tara cu ” pe afara vopsit gardul,/ Si-nauntru leopardul, insa mort si chiar putred”, Romania va ramane in istoria omenirii printr-o fraza compresiva:” Romania, o tara fra spitale, scoli si autostrazi, dar geme de generali, popi si biserici”…

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău