Italia va taxa veniturile digitale cu 3% de la 1 ianuarie – Cronica de Tehnologie
1. Wikimedia Foundation avertizează, într-o scrisoare deschisă, că noul proiect de lege propus de Guvernul indian, care vizează platformele online și felul în care acestea gestionează datele utilizatorilor, va afecta Wikipedia și va limita accesul utilizatorilor la informație. Printre altele, noua lege prevede ca toate serviciile care au mai mult de 5 milioane de utilizatori să înființeze birouri locale și să aibă un reprezentant local pentru rezolvarea eventualelor probleme legale. (Wikimedia Foundation)
2. China anunță că sistemul său de localizare prin satelit, BeiDou, va deveni funcțional în iunie 2020. Compus din 35 de sateliți, BeiDou reprezintă o alternativă la Global Positioning System deținut de Statele Unite (30 de sateliți) și va fi folosit de China pentru a nu mai depinde de tehnologia americană pentru localizare. (Nikkei)
3. Italia va taxa veniturile digitale cu 3% de la 1 ianuarie. Prin noua lege sunt vizate companiile cu venituri totale de peste €750 milioane sau cel puțin €5.5 milioane venituri în Italia. (WSJ)
4. Doar unul din cele 12 ICO-uri mari din 2019 au adus câștiguri investitorilor. În rest, cu două excepții, pierderile au fost de peste 80%. (CoinTelegraph)
5. Vânzările adreselor web cu domeniul .tv a adus insulei Tuvalu, care-l deține, venituri care reprezintă 8% din venitul național brut. Unul din principalii clienți ai insulei cu 11.000 locuitori situată între Hawaii și Australia este Twitch. (Washington Post)
6. Amazon deține 35% din comerțul electronic american, însă cota sa de piață este de doar 6% din întregul comerț, care include și magazinele fizice. În această zonă, Amazon este la ⅔ față de Walmart. (Benedict Evans)
7. Autoritatea britanică pentru concurență și piețe anunță începerea unei investigații privind achiziția Deliveroo de către Amazon. Gigantul american deține 16% din compania britanică de livrări, în urma unei investiții de £442 milioane. (The Guardian)
8. Wyze confirmă existența unei probleme care a dus la expunerea vreme de 22 de zile a datelor personale a 2,4 milioane de clienți. Wyze vinde produse din sfera IoT, printre care camere de securitate și încuietori inteligente. (ZDNet)
9. Egiptul a aprobat achiziția Careem de către Uber, în valoare de $3.1 miliarde, cu anumite condiții, printre care un prag maxim de preț. Tariful dinamic folosit de Uber nu poate crește de mai mult de 2,5 ori față de prețul normal. (Bloomberg)
10. Poliția din New Delhi a folosit pentru prima oară un sistem de recunoaștere facială pentru a identifica participanții la un protest. Software-ul a fost achiziționat anul trecut pentru cazurile cu copii pierduți. (Indian Express)