Kelemen Hunor: Un Guvern tehnocrat ar putea fi un dezastru – Cronica serii

1. Prețul motorinei a coborât, în premieră în ultimul an cel puțin, sub cel al benzinei în stațiile Rompetrol, în urma deciziei companiei kazahe de a ieftini în ultimele zile combustibilul diesel cu 25 de bani pe litru și de a păstra același preț la benzină. (Profit.ro)

2. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, susține că un Guvern tehnocrat ar putea fi un dezastru, fiindcă a doua zi s-ar trezi fără susținere de la partide, deoarece nu și-ar asuma nicio responsabilitate. Dacă se dorește refacerea Coaliției, indiferent cine va fi premier, chiar și Eugen Tomac, este nevoie ca partidele să mai renunțe la liniile roșii impuse. Hunor nu exclude varianta de a-l vota pe Tomac, pe care spune că îl cunoaște bine, dar întâi trebuie să vadă planul pe care îl propune. (Cotidianul)

3. Ministerul Educaţiei a pus în consultare proiectul de ordin care stabileşte structura probelor şi disciplinele pentru Bacalaureatul din 2030, care va fi susţinut de prima generaţie de absolvenţi care va învăţa după noile planuri-cadru şi programe şcolare. Astfel, printre probele de evaluare a competenţelor se regăsesc două la limbi străine şi tot două probe scrise specifice specializării vor avea de susţinut candidaţii. Totodată, Religia apare printre disciplinele dintre care absolvenţii de Ştiinţe Sociale şi Filologie pot susţine una dintre probe. (News.ro)

4. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) anunţă că se raliază poziţiei Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce priveşte proiectul de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pus în transparenţă de Ministerul Muncii. Procurorii susţin că proiectul noii legi a salarizării duce la demotivarea personalului de a rămâne în sistem şi la diminuarea ”atractivităţii” profesiei de procuror. (News.ro)

5. Cel mai vechi dictator din Europa, Alexandr Lukașenko, considerat și cel mai loial vasal al lui Putin, s-a declarat „îngrozit”, într-o discuție cu fostul președinte pro-rus de la Chișinău, Igor Dodon, care se află la Minsk, de situația în care Republica Moldova s-ar uni cu România, potrivit unui material video publicat de presa de stat din Belarus. (Digi24)

Promo: Nefericirea apare atunci când succesul profesional și valorile personale nu mai sunt aliniate. Aceasta e alimentată de frustrare și de epuizare emoțională, inclusiv în cazul oamenilor cu salarii bune și locuri de muncă stabile. Cum influențează actuala percepție asupra succesului și a valorii personale echilibrul emoțional al oamenilor, descoperă într-un nou articol de opinie al antreprenorului Liviu Tudor, disponibil aici.

6. Fostul preşedinte Traian Băsescu a anunţat că a primit cetăţenia Republicii Moldova. El i-a mulţumit Maiei Sandu şi a transmis că rămâne devotat cauzei integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi în egală măsură cauzei reunificării ţării şi a poporului român. Fostul şef al statului a primit prima dată cetăţenia moldoveană în 2016, însă i-a fost retrasă printr-o decizie a fostului preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon. (News.ro)

7. Judecătorii Instanței supreme au decis, marți, revocarea măsurii controlului judiciar în cazul fiului și nepotului mercenarului Horațiu Potra, în dosarul în care este judecat și fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. În urma acestei decizii, Dorian Potra și Alexandru Potra scapă de toate interdicțiile pe care le aveau în cadrul măsurii controlului judiciar, inclusiv interdicția de a părăsi teritoriul României. (Hotnews)

8. Statele Unite rămân pregătite să medieze în conflictul dintre Rusia şi Ucraina, a anunţat marţi secretarul de Stat american Marco Rubio, în urma unei ofensive ruseşti masive împotriva Kievului. „Statele Unite sunt pregătite şi dispuse să facă tot ceea ce pot pentru a facilita sfârşitul acestui război, iar noi sperăm că va apărea ocazia la un moment dat”, a declarat presei, într-o vizită oficială în India Marco Rubio, după ce l-a sunat pe omologul său rus Serghei Lavrov. (News.ro)

9. Statele Unite intenționează să reducă semnificativ contribuțiile militare disponibile pentru a veni în ajutorul aliaților europeni în caz de criză, inclusiv avioane de vânătoare, nave de război și avioane de realimentare în zbor, a relatat marți publicația germană Spiegel. (Digi24)

10. Apel al Papei Leon al XIV-lea, care a cerut guvernelor să încetinească și să reglementeze strict dezvoltarea inteligenței artificiale, avertizând că noile sisteme AI pot alimenta dezinformarea, conflictele și chiar împinge lumea spre ”un război fără sfârșit”. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
România a devenit, pentru prima dată, cel mai mare producător de gaze din UE – Cronica serii
Ciolacu: Propunerea României pentru funcţia de comisar european este Roxana Mînzatu – Cronica serii