Ludovic Orban: 30% din economia României este afectată – Cronica dimineții

1. Premierul Ludovic Orban a anunțat că Guvernul ia în calcul implementarea unui mecanism prin care jumătate dintre angajații din sistemul bugetar – cu excepția anumitor sectoare, precum sănătatea, asistența socială sau ordinea publică – să stea cu rândul, câte 15 zile, în șomaj tehnic. (Profit.ro)

2. Premierul Ludovic Orban a declarat că România se bazează pe decontările de la nivelul Uniunii Europene pentru a susţine financiar o serie de măsuri luate în timpul restricţiilor din timpul crizei de coronavirus. Orban a spus că în acest moment 30 la sută din economia României este afectată, dar că o evaluare „serioasă” se va putea face abia la mijlocul lunii aprilie. (News.ro)

3. Italia, țara cu cele mai multe decese cauzate de pandemia de coronavirus, a înregistrat ieri noi cifre încurajatoare, în special o scădere a bilanțului zilnic de decese și a numărului de pacienți internați la terapie intensivă. (Hotnews)

4. Serviciile secrete militare americane, cele care se ocupă de sănătate, au avertizat, într-un raport trimis în noiembrie anul trecut, despre pericolul pe care-l reprezintă noul virus apărut în Wuhan, China. (ABCNews)

Una din Cronica de Business: Airbnb plătește o dobândă de 10% la fondurile în valoare de $1 miliarde atrase recent. (Wall Street Journal)

5. Economia mondială ar putea scădea cu $5000 de miliarde în următorii 2 ani. Suma este mai mare decât PIB-ul Japoniei. Revenirea va fi însă mai rapidă comparativ cu criza economică din 2008. (Bloomberg)

6. Numărul de mașini produse în SUA luna aceasta va fi cel mai mic de la cel de-al Doilea Război Mondial până în prezent. (CNN)

7. Două milioane de măşti cumpărate de Finlanda din China nu sunt potrivite pentru utilizarea în spital, a anunțat guvernul de la Helsinki. (Hotnews)

Una din Cronica Externă: Cancelarul german Angela Merkel a avut convorbiri telefonice cu președintele Chinei Xi Jinping, în urma cărora Germania a obținut acces direct la o fabrică de producție a echipamentelor necesare spitalelor, iar un transport aerian direct va fi facilitat între cele două țări. (Link)

8. Aproape o treime (31%) dintre chiriașii americani nu și-au plătit chiria scadentă la începutul acestei luni. Anul trecut, în aceeași perioadă, procentul a fost de 18%. (WSJ)

9. 29% dintre americani cred că noul virus a fost creat în laborator, intenționat sau accidental. Datele apar într-un sondaj realizat între 10 și 16 martie. (Link)

10. Disney a anunțat că a atins 50 de milioane abonați, la nivel global, pentru serviciul Disney+, la mai puțin de 6 luni de la lansarea în SUA. În ultimele două săptămâni serviciul a fost lansat în Marea Britanie, Irlanda, Franța, Germania, Italia, Spania, Austria, Elveția, iar de săptămâna trecută este disponibil în India. (CNBC)

Fotografia dimineții – Mesajul liderului naționalist italian Matteo Salvini după ce echipa medicala trimisă de România, pentru a ajuta la combaterea epidemiei, a ajuns în Italia:

Ți-ar mai putea plăcea
Ponta crede că PNL și USRPLUS vor guverna până în 2024 – Cronica dimineții
Marea Britanie a ieşit oficial din Uniunea Europeană – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău