Ludovic Orban: Nu există un scenariu care să prevadă revenirea la starea de urgenţă – Cronica serii

1. Premierul Ludovic Orban a fost întrebat dacă există vreun scenariu care să prevadă revenirea la starea de urgenţă şi a afirmat că situaţia este sub control şi că nu există un astfel de scenariu. (News.ro)

2. Autoritățile au transmis vineri o serie de reguli pe care trebuie să le respecte copiii și părinții, începând de luni, când începe școala. Acestea le recomandă copiilor să evite mijloacele de transport în comun, să dezinfecteze toate obiectele personale când ajung acasă și să evite contactul direct cu persoanele vârstnice, care sunt vulnerabile în fața noului coronavirus. (Hotnews)

3. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a centralizat datele din întraga ţară referitoare la începerea anului şcolar şi a transmis azi că 12.610 de unităţi de învăţământ vor învăţa în Scenariul 1, 4.892 în Scenariul 2, 238 în Scenariul 3 şi şapte unităţi vor combina scenariul galben cu cel verde. (News.ro)

Una din Cronica de Tehnologie: The Social Dilemma, un documentar nou, disponibil pe Netflix, sugerează că cea mai mare amenințare la adresa umanității o reprezintă rețelele sociale, precum Facebook, din cauza modului în care acestea amplifică trăsăturile negative ale oamenilor. (Wired)

4. Premierul Orban a declarat azi că punerea în circulație a metroului din cartierul Drumul Taberei mai depinde de doar câteva obiecții din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Rezolvarea acestor obiecții se va face într-un timp relativ scurt, de ordinul zilelor. (Profit.ro)

5. Economia britanică a avansat în iulie cu 6,6%, a treia creștere lunară consecutivă, recuperând puțin peste jumătate din producția pierdută din cauza pandemiei de coronavirus, potrivit datelor publicate vineri de Biroul Național de Statistică. (Profit.ro)

6. Institutul German pentru Cercetare Economică a anunțat că se așteaptă la un declin cu 6% al economiei țării în acest an, o îmbunătățire față de prognoza precedentă, ce indica o scădere cu 9,4%. (Profit.ro)

7. China Național Biotec Group Co, parte din compania farmă Sinopharm, deținută de statul chinez, a anunțat că a testat două vaccinuri anti Covid-19 pe sute de mii de voluntari. (WSJ)

8. Alături de Valencia, Viena şi alte trei oraşe europene, Cluj-Napoca este printre cei şase finalişti ai competiţiei pentru titlul de Capitală Europeană a Inovării în 2020 şi ar putea câştiga un milion de euro. (News.ro)

Una din Cronica Sportiva:  În urma meciurilor de azi-noapte, s-a stabilit finala feminină din cadrul turneului de tenis de la US Open 2020. Aceasta va fi Victoria Azarenka (Belarus) – Naomi Osaka (Japonia). Victoria Azarenka a învins-o pe Serena Williams în trei seturi, scor 1-6, 6-3, 6-3 și revine într-o finală de Mare Șlem după 7 ani. Osaka este la a doua finală la US Open după cea câștigată în 2018, după ce a câștigat meciul cu 7-6 3-6 6-3. (Treizecizero)

9. Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat că, începând de luni, în urma hotărârii de Guvern prin care se va prelungi starea de alertă, va avea posibilitatea de a debloca toate sporturile din România, inclusiv cele de contact. (Link)

10. Veniturile generate de CD-urile muzicale au scăzut cu aproape 50% în primul semestru al anului 2020 în Statele Unite și sunt sensibil inferioare celor obținute de viniluri, fapt care nu s-a mai petrecut din 1986. În primele șase luni din 2020, 8,8 milioane de discuri vinil au fost vândute în Statele Unite. (Profit.ro)

Fotografia serii – 19 ani de la atentatele asupra turnurilor gemene din New York City. Mike Segar/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Barna/USR: Kovesi poate să fie un candidat al partidului nostru la prezidenţiale
Cronica serii – Guvernul vede PIB de peste 1000 miliarde lei anul viitor si crestere economica de 5.5%

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău