Luna trecută a fost cea mai caldă lună octombrie înregistrată vreodată în Europa – Cronica serii

1. PSD și PNL iau în calcul să renunțe la creșterea impozitului pe locuințe după ce nu s-a ajuns la o înțelegere cu primarii din teritoriu, susțin surse oficiale. (Hotnews)

2. Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţa de marţi, a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,75% pe an, de la 6,25% pe an, începând cu data de 9 noiembrie 2022. (News.ro)

3. Luna trecută a fost cea mai caldă lună octombrie înregistrată vreodată în Europa, a anunţat marţi Serviciul Copernicus privind schimbările climatice, după o vară marcată de temperaturi record. (Digi24)

4. Camera Deputaților a votat marți, în calitate de cameră decizională, un proiect de lege care le dă polițiștilor locali dreptul să ceară datele de identificare ale șoferilor care încalcă codul rutier și să aplice amenzi. Legea trebuie promulgată de președintele Klaus Iohannis înainte de a intra în vigoare. Actul normativ acoperă un gol legislativ care făcea ca activitatea polițiștilor locali să fie practic inutilă în multe cazuri. Astfel, dacă ei găseau o mașină parcată ilegal, lăsau o simplă înștiințare pentru șofer, care o putea ignora fără a fi amendați. (G4Media)

5. Parlamentul, prin votul final al Camerei Deputaților, a respins proiectul de lege care prevedea anularea în mod automat a amenzilor dispuse de autorități în starea de urgență, fără a mai fi nevoie de a merge în instanță. (Profit.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Rusia și-a repus în acțiune trolli și boții, înainte de alegerile interimare din Statele Unite. În special pe Gab, Parler și Getter, aceștia atacă, uneori chiar în mod obscen, liderii democrați. Unul dintre subiectele preferate ale propagandei ruse este legat de dolarii cheltuiți pe sprijinirea Ucrainei. (NYTimes)

6. Vaccinul adaptat noilor tulpini COVID-19 va ajunge în România până la sfârşitul lunii noiembrie, a declarat marţi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. (G4Media)

7. Grupul Renault va înființa divizia Power, care va cuprinde dezvoltarea, producția și vânzarea de automobile cu motorizări cu combustie și hibrid, sub mărcile Renault, Dacia și Renault LCV. Aceasta va cuprinde, practic, cea mai mare parte a activității grupului, datorită amprentei globale largi pe care o au piețele acestor vehicule, atât în Europa, cât și pe alte continente. Activitatea de dezvoltare și producție de motoare va fi preluată de unitatea „Horse”, care va fi, de fapt, o nouă companie, în care Renault Group va deține doar 50%, restul urmând să fie deținut de chinezii de la Geely Holding. (Profit.ro)

8. Cryptoexchange-ul Binance a anunțat că a semnat o scrisoare de intenție pentru a achiziționarea rivalul FTX Trading, despre care a spus că se confruntă cu o criză de lichiditate. FTX a declarat că a fost de acord cu această tranzacție strategică. (WSJ)

9. Firmele britanice se tem de un Crăciun sumbru, deoarece aproape jumătate dintre gospodării intenționează să-și reducă cheltuielile festive din cauza creșterii costului vieții, iar vânzările au scăzut deja. Inflația pentru produsele alimentare din Marea Britanie a atins 14,7% în octombrie, un alt nou record și pare că încă nu a atins plafonul. (Reuters)

10. Alegerile de la jumătatea mandatului care se desfăşoară marţi în SUA sunt de o mare importanţă, pentru că, dacă Donald Trump ar mai fi fost astăzi preşedinte, nu ar mai fi izbucnit războiul în Ucraina, a declarat ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto. (Digi24)

Ți-ar mai putea plăcea
Economia Statelor Unite a intrat în recesiune după ce a scăzut pentru al doilea trimestru consecutiv – Cronica serii
Cronica serii – Greva la depozitele Amazon din Europa

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău