Mai mult de jumătate din localitățile din România nu au niciun medic de familie sau au medici de familie insuficienți – Cronica serii

1. Mai mult de jumătate din localitățile din România (53%) nu au niciun medic de familie sau au medici de familie insuficienți, arată cele mai recente date centralizate de Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie. (Hotnews)

2. Ordonanța de urgență privind vânzarea cartelelor prepay doar cu buletinul, adoptată de Guvernul Dăncilă, este neconstituțională, a decis azi Curtea Constituțională. (Profit.ro)

3. La inițiativa fostului ministrul al Finanțelor Eugen Teodorovici, membrii comisiei de buget și finanțe din Senat au eliminat, dintre modificările propuse de Guvernul Orban la Codul de Procedură Fiscală, prevederea că ANAF va avea obligația expresă de a ridica imediat, adică în cel mult o oră, popririle pe conturi bancare ale debitorilor. Teodorovici susține că astfel de prevederi pot fi incluse în proiecte promovate de el personal și aflate în stare avansată de dezbatere, la Camera Deputaților. (Profit.ro)

4. Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, a declarat că Telekom vrea să iasă din piața de comunicații din România. „Și eu aș vrea să fie la fel de concurențială piață telecom cum e acum, dar se întâmplă niște lucruri și va trebui să ne batem capul, în perioada următoare, ca lucrurile să rămână la fel de concurențiale. Pe partea de preluare a operațiunilor Telekom, dacă se va ajunge acolo, este implicat și Bruxelles-ul și noi și ANCOM vom lucra cu oficialii europeni”, a precizat Chirițoiu. (Hotnews)

Una din Cronica de Business: George Soros a cerut, într-o scrisoare deschisă, eliminarea lui Mark Zuckerberg și a lui Sheryl Sandberg de la conducerea gigantului Facebook pentru felul în care au abordat publicitatea de tip politic. (Financial Times)

5. Premierul Bulgariei, Boyko Borissov, a declarat că este obligat să mai reducă ritmul aderării la moneda Euro din cauza temerilor populației că prețurile vor crește. (Bloomberg)

6. Farmaciile din întreaga lume s-ar putea confrunta în curând cu un deficit de antibiotice și alte medicamente dacă problemele apărute, din cauza epidemiei de coronavirus din China, pe lanțul de aprovizionare cu substanțele necesare, nu vor fi rezolvate în curând, a avertizat șeful unui grup european cu afaceri în China. (Reuters)

7. Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană au adăugat Panama, Insulele Seychelles, Cayman şi Palau pe „lista neagră” a paradisurilor fiscale. (News.ro)

8. „Boy Scouts of America” și-a cerut protecția împotriva falimentului. Organizația încearcă astfel să-și negocieze mai bine despăgubirile pe care ar trebui să le plătească în urma abuzurilor sexuale la care au fost supuși copiii in tabere. (AP)

Una din Cronica Externă: Președintele Ucrainei Volodimir Zelensky a numit ofensiva forțelor pro-ruse în Donbas, de astăzi dimineață, ca fiind o tentativă de a perturba procesul de pace, care avansează cu pași mici. Un soldat ucrainean a fost ucis. (Link)

9. Federaţia Internaţională de Tenis a anunţat că echipa Chinei s-a retras din play-off-ul Grupei Mondiale I a Cupei Davis, programat să se desfăşoare în perioada 6-7 martie 2020. Întâlnirea România – China, programată să se desfăşoare la Piatra-Neamţ, nu se va mai disputa, iar naţionala masculină a României s-a calificat în Grupa Mondială I a Davis Cup. (News.ro)

10. Un cetățean român în vârstă de 54 de ani a fost expulzat din Italia deoarece a fost prins beat de 73 de ori. Românul a fost urcat într-un zbor de la Veneția la București și nu se va mai putea întoarce în Italia în următorii cinci ani. (Link)

Fotografia serii – Oamenii trec pe lângă un afiș al artistului urban italian Salvatore Benintende care o înfățișează pe Mona Lisa purtând o mască de protecție și având în mână un telefon mobil care citește „Mobile World Virus”. Barcelona. Pau Barrena / AFP/ Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – A fost depusa o prima candidatura pentru postul de procuror-sef DNA
Un român a fost numit director general interimar al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău