Ministerul rus al Apărării acuză un atac cu drone lansate de Ucraina la Moscova – Cronica dimineții

1. Meteorologii anunţă un nou val de căldură în sudul extrem al României. Luni, valul de căldură se va extinde în vestul, sudul şi parţial estul ţării, de marţi se va intensifica şi va cuprinde toată ţara, iar miercuri va persista la intensitate mare în sudul, estul şi parţial în centrul ţării. (Digi24)

2. Dobânzile la depozitele la termen au scăzut din nou în luna mai, pe fondul excesului ridicat de lichiditate din sectorul bancar și al scăderii perspectivelor de inflație. De cealaltă parte, unele credite au continuat să se scumpească. (Profit.ro)

3. Liderul AUR George Simion a declarat că partidul pe care îl conduce are zece variante de candidat la alegerile prezidenţiale, precizând că, din interiorul partidului, acestea ar putea fi Claudiu Tarziu, Cristian Terheş, Gheorghe Piperea, iar din afara partidului, Ioan Aurel Pop, Mircea Diaconu, Andrei Marga. (News.ro)

4. Rezultat indecis al alegerilor parlamentare din Spania, nici unul din cele două blocuri principale, cel conservator și cel socialist, neobținând majoritatea. Partidul Popular (PP, conservator) se află pe primul loc, însă fără o majoritate absolută, pe care nu o poate obține nici cu VOX (extrema dreaptă). Separatiștii catalani și basci vor decide balanța puterii, cel mai probabil continuând susținerea guvernului socialist condus de Pedro Sanchez. (G4Media)

Din Cronica Spațială: Un asteroid cu diametrul de circa 60 de metri a trecut pe lângă Pământ la o distanță de aproximativ 25% din distanța față de Lună. Evenimentul s-a petrecut în 13 iulie, însă asteroidul a fost descoperit de cercetători abia în 15 iulie, întrucât a venit din direcția Soarelui. (Earth Sky)

5. Două drone lansate de Ucraina, care au atacat Moscova luni dimineață, au fost interceptate și distruse, a anunțat Ministerul rus al Apărării. Agențiile de presă au raportat că fragmente de drone au fost găsite la 2 kilometri distanță de clădirile ministerului. Numind atacul “terorist”, ministerul Apărării a declarat că nu au existat victime. (Reuters)

6. Ucraina a recuperat aproximativ 50% din teritoriul pe care Rusia l-a ocupat de la începutul războiului anul trecut, deși contraofensiva Kievului se va prelungi câteva luni, a declarat secretarul de stat al SUA, Antony Blinken. (Hotnews)

7. Infractori, luptători voluntari şi traficanţii de arme din Ucraina au furat anul trecut o parte din armele şi echipamentele furnizate de Occident şi destinate trupelor ucrainene. Armele au fost recuperate, potrivit unui raport al inspectorului general al Departamentului Apărării obţinut de CNN. (News.ro)

8. Friedrich Merz, cel care a preluat conducerea Creștin Democraților germani de la Angela Merkel, a declarat că este pregătit pentru a lucra, la nivel local, cu Alternativa pentru Germania, partidul de extremă dreapta. (Guardian)

Din Cronica Sportivă: Pilotul olandez Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Ungariei la Formula 1. Echipa Red Bull Racing a stabilit un record al competiţiei, cu a 12-a victorie consecutivă.

9. În SUA, Barbie, comedia produsă de Warner Bros, a devenit filmul cu cele mai mari încasări, în weekendul de debut, pentru acest an. Filmul inspirat de celebra păpușă a generat venituri de $302 milioane în acest weekend. (Bloomberg)

10. Kiri Allan, ministrul justiției din Noua Zeelandă, și-a dat demisia luni dimineață, după ce poliția a acuzat-o de rezistență la arestare. Doamna Allan a comis duminică seara un accident de mașină. Ea a fost reținută la secția centrală de poliție înainte de a fi eliberată patru ore mai târziu. Poliția i-a înmânat o notificare pentru excesul de alcool în respirație. (Guardian)

Fotografia dimineții – Un resort în deșertul Tengri din nord vestul Chinei. Xinhua/Shutterstock:

Ți-ar mai putea plăcea
Preţul gazelor naturale în Europa este la cel mai redus nivel din ultimele 18 luni – Cronica dimineții
Ministrul Sanătății: România mai are, în prezent, şase paturi libere la Terapie intensivă – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău