Ministrul Apărării: România ”în niciun caz” nu va reveni la stagiul militar obligatoriu – Cronica dimineții

1. Guvernul va adopta, în această săptămână, pachetul de masuri care să reducă presiunea generată de facturile la energie și gaze naturale. Începând cu 1 aprilie, pentru un consum de până la 100 kw pe lună românii vor plăti 0,68 lei/kw, iar pentru un consum cuprins între 100 și 300 kw, vor plăti 0,8 lei/kw. La gaz, prețul practicat pentru gospodării va fi de 0,31 de lei/kw, a anunțat prim-ministrul Nicolae Ciucă. (Profit.ro)

2. Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, a votat luni un proiect de lege care incriminează instigarea la ură împotriva unei persoane sau a unui grup pe motiv de apartenență politică. Parlamentarii USR vor sesiza CCR, a declarat deputatul Mihai Badea. Proiectul de lege avea ca scop inițial punerea în acord a Codului Penal cu o directivă privind discriminarea pe criterii etnice, de rasă, sex etc. Dar un amendament introdus de Laura Vicol (PSD), șefa Comisiei Juridice din Camera Deputaților, incriminează și delictul de opinie pe motiv de apartenență politică și prevede pedeapsa cu închisoarea până la 3 ani. (G4Media)

3. Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a anunţat, luni seară, că România ”în niciun caz” nu va reveni la stagiul militar obligatoriu, lucru pe care nu-l poate susţine nici economici şi nu este nici practic. Dîncu afirmă că, în prezent, se au în vedere armate de profesionişti. (News.ro)

4. Războiul din Ucraina ar trebui să se încheie până în mai, deoarece Rusia va rămâne fără resurse pentru a continua invazia, a susținut Oleksiy Arestovich, un consilier al șefului de cabinet al președintelui ucrainean. Arestovich a mai spus că momentul exact va depinde de câte resurse este dispus să angajeze Kremlinul în invazie. (Hotnews)

5. Statele Unite și-a anunțat aliații europeni ca Rusia a cerut Chinei furnizarea de drone militare la finalul lunii februarie, când pregătea invazia Ucrainei. (Bloomberg)

6. Franţa a livrat echipamente militare Rusiei între 2015 şi 2020, aşadar după sancţiunile europene impuse în urma anexării Crimeii, în baza unor contracte anterioare, potrivit media online Disclose, în timp ce guvernul de la Paris se apără de orice încălcare. (Digi24)

Din Cronica Sportivă: Simona Halep şi Sorana Cîrstea se întâlnesc, marţi, în optimile de finală ale turneului de la Indian Wells. Partida este programată de la ora 20.00, pe terenul central al Indian Wells Tennis Garden. Câştigătoarea acestui meci va fi numărul 1 român în ierarhia WTA ce va fi publicată lunea viitoare.

7. Președintele rus Vladimir Putin pare să fi renunțat la schimbarea regimului de la Kiev, ca parte a obiectivelor sale de război în Ucraina, a declarat luni președintele finlandez, Sauli Niinistö. (Hotnews)

8. Reprezentanţi la nivel înalt ai guvernelor SUA şi Chinei au discutat luni la Roma, într-o întâlnire de peste 7 ore, despre posibila implicare a Chinei de partea Rusiei în conflictul din Ucraina. Jake Sullivan, consilier de securitate națională la Casa Albă, i-a transmis diplomatului Yang Jiechi riscurile pe care și le-ar asuma China pe scena internațională dacă decide să sprijine militar Rusia în invazia din Ucraina.mCele două părți au discutat și despre importanţa menţinerii „deschise a liniilor de comunicare” între cele două puteri. (G4Media)

9. China a raportat marţi 5.280 de cazuri de Covid-19 în ultimele 24 de ore. Este cel mai mare număr de la primul val epidemic, de la începutul lui 2020. De câteva zile, zeci de milioane de locuitori din cea mai populată ţară sunt plasaţi în carantină la domiciliu, în special în Shenzhen, la graniţa cu Hong Kong. (News.ro)

10. Arabia Saudită l-a invitat pe președintele Chinei, Xi Jinping, să viziteze Riadul, în condițiile în care relațiile dintre regat și SUA sunt încordate. Vizita ar putea avea loc după Ramadan, la începutul lunii mai. Ar fi prima vizită oficială în străinătate a lui Xi de la începutul pandemiei. (WSJ)

Fotografia dimineții – Momentul în care Marina Ovsiannikova, o jurnalistă a canalului rus Channel 1, apare în direct cu un afiș pe care scrie “Nu războiului. Nu mai credeți probaganda pentru că vă mint”. Ulterior Ovsiannikova a fost arestată.

 

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica dimineții – Avertisment al analistului creditat de Bloomberg cu cele mai bune prognoze pentru monedele din regiune: Cursul va ajunge la 5 lei / euro
459.000 de elevi învaţă în online – Cronica dimineții
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău