Ministrul Muncii: 3,2 milioane de pensionari vor primi ajutorul de 700 de lei în luna iulie – Cronica dimineții

1. Un nou vaccin anti-cancer, testat pe șoareci și pe maimuțe, a demonstrat că poate să distrugă protecțiile pe care tumorile le pun în aplicare pentru a se proteja de atacurile sistemului imunitar, blocând celulele bolnave. Rezultatele deschid calea pentru posibilitatea dezvoltării unui vaccin universal, deoarece noua terapie poate depăși diferitele variații care apar la fiecare pacient. (Hotnews)

2. Premierul Nicolae Ciucă a prezentat bilanţul guvernării în prima jumătate a anului şi a precizat că, după şase luni, ţara noastră are cea mai mare creştere economică din UE şi peste 90 miliarde de euro pentru dezvoltarea României. (News.ro)

3. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat că 3,2 milioane de pensionari vor primi ajutorul de 700 de lei în luna iulie, iar acesta va fi acordat persoanelor cu pensii până la 2.000 de lei, după ce iniţial plafonul fusese stabilit la o pensie de 1.600 de lei. (News.ro)

4. Șeful ANAF, Lucian Heiuș a declarat, în emisiunea Talk News de la PROFIT NEWS TV, că nu este o prioritate pentru el să alerge după un profesor sau după o manichiuristă, dar a ținut să precizeze că profesorii trebuie să plătească impozit pentru meditații. ANAF a trimis scrisori în care aceștia sunt sfătuiți să lucreze sub formă de PFA. El a precizat că preferă ca, „pe mica evaziune”, să meargă pe prevenție, pe programe de informare. (Profit.ro)

Din Cronica de Tehnologie: O echipă de fizicieni de la Universitatea de Tehnologie Delft, din Olanda, a realizat un progres important în direcția internetului cuantic, îmbunătățind capacitatea de transfer a datelor prin teleportare cuantică. Aceștia au reușit să trimită datele către trei locații fizice, în loc de două, cât era posibil anterior. (NY Times)

5. Românii aruncă anual 2,55 milioane de tone de mâncare, care înseamnă greutatea a 62.000 de avioane Boeing. Un proiect de lege pentru înjumătățirea risipei până în 2030 a fost inițiat de deputată USR Diana Buzoianu. (G4Media)

6. Statele Unite se află într-o competiție dură cu China pentru obiectivul de a păstra ordinea mondială actuală, a declarat Antony Blinken, secretarul american de stat. Oficialul american a precizat că Statele Unite nu caută un conflict sau un nou război rece ci, dimpotrivă, își dorește evitarea acestora. (Digi24)

7. Fostul preşedinte moldovean Igor Dodon, acuzat de trădare şi corupţie, a fost plasat în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, a anunţat un tribunal moldovean. (News.ro)

8. General-colonelul Vladimir Șamanov, poreclit „măcelarul Ceceniei” chiar de către ruși, a declarat că „demilitarizarea” și „denazificarea” Ucrainei ar putea dura între 5 și 10 ani, relatează televiziunea rusească RBC. (Hotnews)

Din Cronica Sportivă: Irina Begu, locul 63 WTA, s-a calificat în turul al treilea al turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-7 (3), 6-3, 6-4, pe rusoaica Ekaterina Alexandrova, locul 31 WTA şi cap de serie numărul 30.

9. Camera inferioară a parlamentului Spaniei a adoptat joi un proiect de lege care califică orice raport sexual fără consens drept viol. Legea propusă de guvern, cunoscută sub numele de „Numai da este da”, setează infracțiunile de abuz sexual și agresiune sexuală în același tip de infracțiune calificată drept viol, iar victimele nu vor mai trebui să dovedească violența sau rezistența. (Reuters)

10. Premierul olandez Mark Rutte a declarat că “există o limită în ceea ce guvernul poate face” pentru a ajuta populația în condițiile unei inflații crescute. “Nu poți ajuta pe toată lumea, așa că, în Occident, trebuie să acceptăm că vom fi puțin mai săraci din dauza inflației și a prețurilor crescute la energie”. (CNBC)

Fotografia dimineții – Andrew Fletcher, cofondator al formației Depeche Mode, a decedat la vârsta de 60 de ani. Actorul Ray Liotta și toboșarul trupei Yes, Alan White, au decedat și ei în ultimele ore. Filip Singer/EPA:

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul Transporturilor: Statul român ar trebui să aloce fonduri pentru „salvarea” Blue Air, dar și să devină acționar la această companie – Cronica dimineții
Programele Rabla au dus la casarea a peste 350.000 de mașini vechi în ultimii cinci ani – Cronica dimineții
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău