Morgan Stanley, scădere de 30% a profitului în primul trimestru – Cronica de Business

1. Omul de afaceri irakian Tomah Kahled, proprietarul complexului comercial Sir din București, a început demersurile pentru obținerea unor Planuri Urbanistice de Detaliu cu scopul dezvoltării unui ansamblu rezidențial cu peste 300 de apartamente, ce implică o investiție de circa €12 milioane, în apropierea proiectului de locuințe pe care îl autorizează divizia imobiliară a grupului IKEA. (Profit.ro)

2. AMC, cel mai mare lanț de cinematografe din lume, a atras $500 milioane printr-o emisiune de bonduri. Compania va utiliza fondurile pentru a se menține pe linia de plutire, în contextul în care cimatografele sunt închise. (Financial Times)

3. Aplicația de taxi-hailing Free Now, care include și clevertaxi.ro în România, va fuziona cu Kapten. Free Now este deținută de Daimler și BMW, iar Kapten de Daimler. (Reuters)

4. Morgan Stanley a înregistrat o scădere de 30% a profitului net în primul trimestru al anului față de perioada similară din 2019, până la valoarea de $1,7 miliarde, ca urmare a crizei. (Financial Times)

5. Șeful de la Apple Music, Oliver Schusser, va prelua și conducerea Beats, compania care produce faimoasele căști și care este deținută tot de Apple. (Variety)

Bonus:

6. Grupul farmaceutic sud-african Ascendis Health, proprietarul Sun Wave Pharma, cel mai mare jucător pe piața suplimentelor alimentare din România, a ajuns la un acord privind vânzarea diviziei de suplimente nutritive pentru sportivi Scitec International, inclusiv a subsidiarei românești STC Nutrition, în schimbul a €5 milioane. (Profit.ro)

7. Policolor a făcut afaceri de €60,6 milioane în 2019 cu fabricile de vopsele pentru construcţii din România şi Bulgaria. (ZF)

Ți-ar mai putea plăcea
Total și Delek Group, în cursa pentru pachetul de 50% în Neptun Deep – Cronica de Business
OMV își schimbă șeful în 2022 – Cronica de Business