Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu”, depusă de AUR, a trecut, fiind votată de parlamentarii PSD – Cronica dimineții

1. Moţiunea de cenzură împotriva guvernului Ilie Bolojan a fost respinsă, luni, de Parlament, cu 139 de voturi ”favorabile” şi două voturi împotrivă, neîntrunind numărul necesar de voturi pentru ca Executivul să fie demis. Pentru a fi adoptată de Parlament, o moţiune de cenzură trebuie să fie votată de majoritatea senatorilor şi deputaţilor, respectiv minimum de 232 de voturi ”pentru”. (News.ro)

2. Moțiunea simplă „Prahova sub asediu: Peste 100.000 de români condamnați la sete și boală sub privirea complice a ministrului Mediului, Diana Buzoianu”, depusă de AUR, a trecut, fiind votată de parlamentarii PSD. Moțiunea are un rol consultativ, nu înseamnă că Buzoianu va fi demisă, dar e un semnal că nu ar mai avea sprijin în coaliția de guvernare (Cotidianul).Sorin Grindeanu a declarat, luni seară la Timișoara, că parlamentarii social-democrați au sancționat „managementul catastrofal” al Dianei Buzoianu la Ministerul Mediului, la moțiunea simplă a AUR împotriva acesteia adoptată de Senat. Liderul PSD a adăugat că l-a anunțat pe Ilie Bolojan, săptămâna trecută, de hotărârea partidului de a vota această moțiune simplă (Digi24). Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, este de părere că votul de la moţiunea simplă care a vizat-o pe Diana Buzoianu ”poate fi citit” ca încălcarea, de către PSD, a protocolului care a stat la baza formării coaliţiei. (News.ro)

3. Într-un context favorabil pe bursele mari ale lumii, piața românească de acțiuni își atinge propriile recorduri: Indicele BET a depășit pragul de 24.000 de puncte pentru prima oară în istorie. (Profit.ro)

4. Datoria externă totală a României a crescut, în perioada ianuarie – octombrie 2025, cu 22,078 miliarde euro, până la 225,588 miliarde euro, arată datele Băncii Naționale a României (BNR). (Profit.ro)

Din Cronica de Tehnologie: SEC „a lăsat-o moale” în cazul a peste 60% dintre investigațiile care vizau industria crypto, după ce Donald Trump a revenit la Casa Albă. Printre companiile care au beneficiat de schimbare se numără și unele care au legături cu președintele actual al Statelor Unite. (NY Times)

5. Numărul mediu de pensionari a fost de 4,921 milioane persoane, în trimestrul III 2025, în creştere cu 3.000 persoane faţă de trimestrul II 2025, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Pensia medie lunară a fost de 2.941 lei, în creştere cu 0,3% faţă de trimestrul precedent. (News.ro)

6. Reprezentanții industriei auto au solicitat luni, într-o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan, reluarea programului Rabla, având în vedere pierderile înregistrate în acest an ca urmare a limitării programului guvernamental. „Premierul a explicat că programul Rabla va continua, însă la o intensitate semnificativ mai redusă, iar finanțarea acordată de stat va fi corelată cu nivelul producției naționale”. (Profit.ro)

7. Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a precizat că a transmis un mesaj sistemului judiciar după apariția documentarului Recorder: „Faceți ordine, lămuriți lucrurile, verificați toate cele care sunt semnalate, hai să aflăm adevărul și luați măsurile necesare în conformitate cu competențele”. Întrebat dacă președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, ar trebui să demisioneze ca urmare a protestelor, Marinescu a replicat că este o decizie personală. (Digi24)

8. Președintele american Donald Trump a afirmat luni că un acord privind Ucraina nu a fost „niciodată” atât de „aproape”, după ce a avut o lungă convorbire cu Volodimir Zelenski și mai mulți lideri europeni reuniți la Berlin. Negociatorii americani au dat asigurări că, în negocierile privind conturarea unui acord de încetare a războiului, Statele Unite au oferit Ucrainei garanții de securitate „foarte puternice”, de nivel NATO, care sunt – în opinia lor – acceptabile și pentru Rusia (Hotnews)

Din Cronica Sportivă: Federaţia Internaţională de Şah (FIDE) a votat pentru a permite echipelor din Rusia şi Belarus să revină în competiţiile oficiale şi a restabilit pe deplin drepturile jucătorilor juniori din ambele ţări. News.ro

9. Liderii principalelor state europene şi ai UE au propus luni ca acestea să conducă „o forţă multinaţională” în Ucraina şi să susţină în mod „durabil” armata ucraineană, care să fie limitată la 800.000 de militari, potrivit unei declaraţii transmise de guvernul german. Această „forţă multinaţională pentru Ucraina” ar fi „compusă din contribuţii ale naţiunilor voluntare şi susţinută de Statele Unite”. Documentul este semnat de liderii german, francez, britanic, danez, olandez, finlandez, norvegian, italian, polonez, suedez şi ai UE, dar nu şi de SUA. Documentul nu abordează problema spinoasă a concesiilor teritoriale din partea Ucrainei, europenii insistând pe faptul că „frontierele internaţionale nu trebuie modificate prin forţă”. Textul declaraţiei subliniază că depinde „de acum de Rusia să îşi arate voinţa de a lucra pentru o pace durabilă”. (Digi24)

10. Elon Musk a devenit luni prima persoană din lume cu o avere de $600 de miliarde, conform Forbes, în urma rapoartelor conform cărora startup-ul său SpaceX ar putea fi listat la bursă la o evaluare de $800 de miliarde. Musk, care a atins primul o avere netă de $500 de miliarde, în octombrie, deține o participație estimată la 42% din SpaceX. Evaluarea SpaceX ar crește averea lui Musk cu $168 de miliarde, ajungând la o valoare estimată de $677 de miliarde. (Reuters)

Fotografia dimineții – O menoră – un sfeșnic cu șapte brațe, unul dintre cele mai vechi simboluri ale poporului evreu – este proiectată pe Opera din Sydney în memoria victimelor atacului armat de pe plajă Bondi, care a avut loc la un festival evreiesc, în prima zi de Hanuka. David Gray/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Hamas a eliberat primii ostatici din Gaza – Cronica dimineții
În 2019, România era pe locul 2 între statele UE la rata de fertilitate – Cronica dimineții