Numărul de microîntreprinderii a ajuns la cel mai redus nivel din ultimii 12 ani – Cronica dimineții

1. Restricțiile aplicate anul acesta de Guvern la impozitarea în regim de microîntreprindere au determinat o scădere puternică, cu 81.982 (16,5%), a numărului de firme active care încă aplică acest regim de impozitare. Astfel, la începutul lunii mai, numărul de microîntreprinderi active era de 413.466 firme, în scădere de la 495.448 în decembrie. Un număr mai mic de microîntreprinderi a fost înregistrat doar la finalul anului 2012. (Profit.ro)

2. România a primit, de la aderarea la Uniunea Europeană şi până în prezent, peste 95 miliarde de euro şi a contribuit cu 30 miliarde de euro la bugetul blocului european, astfel că balanţa financiară netă ne arată un plus de 65 miliarde euro, a anunțat ministrul Finanţelor. (Hotnews)

3. În cazul unei recesiuni, care poate veni în România ca urmare a riscurilor existente la nivel global, nu neapărat intern, deficitul bugetar poate crește mult peste nivelul prognozat de 5-6% din PIB, spun specialiștii JP Morgan. Nivelul până la care ar putea crește este comparabil cu cel din timpul crizei din 2009 (de 8,3% din PIB) sau din timpul crizei pandemice din 2020 (9,2% din PIB). (Economica)

4. Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susţine că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatorare al municipiului Bucureşti este unul foarte mic, chiar de zece ori mai mic decât al altor mari oraşe europene. (News.ro)

Știrea Hope.ro: Cercetătorii au descoperit că vitamina D îmbunătățește imunitatea la cancer prin încurajarea creșterii unui tip de bacterii intestinale la șoarecii de laborator. Având o dietă bogată în vitamina D, aceștia au avut o rezistență imunitară mai bună la cancer și răspunsuri îmbunătățite la tratamentul cu imunoterapie.

5. Gigi Becali a împrumutat PSD cu 500.000 de euro, pentru campania electorală dedicată alegerilor din 9 iunie. Informația a fost confirmată de candidata PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea. Aceasta a spus că banii s-au împrumutat în conformitate cu prevederile legii privind finanțarea activităților din campaniile electorale. (G4Media)

6. Premierul israelian Benjamin Netanyahu afirmă, la o zi după ameninţările lui Joe Biden cu privire la oprirea unor livrări de armament, că Israelul va ”rămâne singur” şi va lupta ”singur”. (News.ro)

7. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dejucat un complot rus în vederea asasinării preşedintelui şi a mai multor comandanţi militari de rang înalt. (Digi24)

8. Președintele chinez Xi Jinping a salutat forţa şi legăturile care unesc China şi Ungaria, ultima etapă a turneului său european, după Franţa şi Serbia, în contextul unei cooperări înfloritoare şi unei convergenţe cu Budapesta a punctelor de vedere cu privire la ofensiva rusă în Ucraina. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Bayer Leverkusen s-a calificat în finala Ligii Europa, după 2-2 pe teren propriu cu AS Roma. La general a fost 4-2. Nemții vor juca pentru trofeu cu Atalanta Bergamo. Italienii au eliminat pe Olympique Marseille, 4-1 la general. Olympiakos Pireu s-a calificat în finala Conference League, după ce s-a impus pe teren propriu, cu 2-0, contra celor de la Aston Villa. A fost 6-2 la general. Grecii vor disputa meciul pentru trofeu cu Fiorentina.

9. New York are aproape 350.000 de milionari în $, nici un alt oraș din lume neavând un număr mai mare. Unul din 24 de locuitori ai orașului e milionar, creșterea din ultimii 10 ani fiind de 48%. (Bloomberg)

10. Un italian care alături de cei doi frați ai săi conduc cea mai veche fabrică de lactate din peninsulă, „Brazzale spa”, susține că „60 de ani este astăzi noul 40: înseamnă să ai experiență, pasiune și energie”. Astfel că nu mai angajează decât persoane care în mod normal ar trebui să iasă la pensie. (G4Media)

Statuia lui Isus din Rio de Janeiro iluminată cu un apel la ajutor pentru Rio Grande do Sul, stat afectat de o furtună care a inundat câteva dintre orașele sale. Santuario Arquidiocesano Cristo Redentor/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
România a importat în Mai o cantitate de gaze de 353 de ori mai mare faţă de aceeaşi lună a anului trecut – Cronica dimineții
Norvegia a vândut României 32 de avioane de vânătoare de tip F-16, în valoare de 388 milioane de euro – Cronica dimineții
2 comentarii la acest articol
  • LevSt.
    mai 10,2024 la 2024-05-10T17:30:12+03:000000001231202405

    Presedintele iohanis a pus capat luptei impotriva evaziunii fiscale”(Presshub)”…Prin această lege România, în frunte cu președintele k i…”___–___acest AMANUNT, urias in importanta, „Romania”, adica mai toata suflarea au pus capat acestei lupte, la zi-desigur- cu jupanul actual, dar altfel, pare destul de verosimil sa spunem ca mai tot natul este parte in schema, nu degeaba se spune ca noi romanii, suntem „facuti pe giurgiuvea”, adica -cam prin definitie, suntem HOTI….Chiar si daca de cele mai multe ori, ne furam singuri caciula…Insa-intr-adevar- cand „pestele incepe sa se imputa de la cap”, situatia este cu adevarat catastrofala, inca o dovada ca orice natie ar trebui sa aiba acel FAR CALAUZITOR IN CEATZA, care exista chiar si in cateva republici, insa in mai toate Monarhiile…

  • LevSt.
    mai 10,2024 la 2024-05-10T15:53:38+03:000000003831202405

    „…un plus de…”///2- a crescut PIB-ul…”__–__SI TOTUSI scaderea rezervei valutare intr-o singura luna CU 2 MILIARDE EURO(!!!) anuntza acest lucru( de mai jos), asa cum si comentam la art. cu Turcia turistica…Iar aceasta chiar in pofida faptului ca PIB-ul a crescut, asta conteaza in tarile unde distributia acestui PIB se face echitabil, in Romania este de notorietate ca , cateva sute de mii de cetateni, „castiga” mai mult decat restul milioanelor lucratoare, iar aceasta chiar legiferat, prin salarii de nababi, prin zeci de bonificatii si alte tertipuri cat si prin pensii exorbitante, la „oamenii lor”, care sunt varfuite de celebrele pensii speciale , cateva chiar de 100 MII lei/luna, si fara exceptie, doar pentru indivizi care nici nu au muncit macar 30 ani si NICI nu au contribuit la acele pensii…Problema este ca si cu speranta de viata, desi a crescut si in Romania( dar departe-cu vreo 9 ani- fata de top ten, in Europa), aceasta este trasa in sus de aceiasi indivizi(mancatorii PIB-ului) care traiesc si peste 90 ani(cazul iliescu, visinescu, fecior, etc., etc.) in timp ce majoritatea romanilor se sting la sub 70 ani, deobicei in saracie si bolnavi/// „,Economia României, în pragul colapsului: „Cele mai ample creșteri de prețuri din UE pentru a treia lună la rând, cea mai ridicată rată a inflației. Nu se iau niciun fel de măsuri”
    (Autor: Dan Stan Vineri, 10 Mai 2024, ora 14:07- Ziare.com) Economia României, în pragul colapsului: „Cele mai ample creșteri de prețuri din UE pentru a treia lună la rând, cea mai ridicată rată a inflației. Nu se iau niciun fel de măsuri…Saracirea generala a populatiei…”

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău