Numărul pacienților vindecați a depășit 7 milioane – Cronica Știrilor Pozitive

1. Deși la nivel global s-au depăși 12 milioane de cazuri, numărul pacienților aflați în stare gravă nu a depășit încă vârful înregistrat la final de aprilie și rămâne constant sub 60.000.

2. Numărul pacienților vindecați a depășit 7 milioane.

3. România nu a fost prima în UE după numărul record de cazuri raportate ieri, Franța a fost înaintea noastră. La nivelul Europei, Rusia, Ucraina și Marea Britanie au avut cel mai mare număr de noi cazuri.

4. România, după numărul de cazuri înregistrate la nivelul unui milion de cetățeni, se află pe locul 73 în lume și 32 în Europa.

5. Brăila, Satu Mare, Sălaj și Vaslui sunt județele care în raportarea record de ieri au avut zero cazuri noi. (Link)

6. Beijingul a raportat zero cazuri noi pentru a treia zi consecutivă. (Reuters)

7. Rusia a aprobat un nou medicament antiviral, Coronavir, pentru a trata pacienții cu COVID-19. Un studiu clinic care implică cazuri ușoare sau de nivel mediu a arătat că medicamentul este extrem de eficient în inhibarea replicării noului coronavirus. „Coronavir este unul dintre primele medicamente din Rusia și din lume care nu rezolva complicațiile cauzate de SARS-CoV-2, ci combate virusul în sine”, se arată în declarația companiei. (Reuters)

8. Un studiu realizat pe 17+ milioane de persoane din Marea Britanie arată că riscul, pentru pacienții de 80+ ani, de a deceda din cauza Covid-19 este de cel puțin 20 de ori mai mare decât al celor care au 50+ ani. Comparativ cu cei aflați sub 40 de ani, riscul este mai mare de sute de ori. (NYTimes)

9. Comisia Europeană a încheiat acorduri cu grupurile farmaceutice Roche şi Merck KgaA pentru furnizarea de tratamente experimentale destinate Covid-19, a declarat miercuri o sursă din instituţia UE. (News.ro)

10. Ministrul de Finanţe britanic Rishi Sunak a promis miercuri alocarea unor fonduri suplimentare de 30 de miliarde de lire sterline (38 miliarde dolari) pentru combaterea crizei şomajului, acestea urmând să fie alocate angajatorilor, cumpărătorilor de locuinţe şi firmelor din sectorul ospitalităţii, pentru susţinerea redresării. (News.ro)

11. După starea de urgenţă, românii au redevenit optimişti şi cred, în proporție de 67%, că vom scăpa de pandemia de coronavirus până la finele anului, potrivit unui barometru de opinie realizat de compania de consultanţă Frames. (News.ro)

12. Loon a lansat în Kenya primul serviciu comercial de internet furnizat prin intermediul baloanelor. Subdivizia Alphabet a pus în mișcare 35 de baloane care acoperă aproximativ 50.000 kilometri pătrați cu semnal LTE. Baloanele, care zboară 100 de zile la o altitudine de 20 kilometri înainte să revină la sol, pot furniza internet direct sau pot fi doar link-uri care să extindă aria rețelei. (Profit.ro)

13. Fraunhofer anunță un nou algoritm de compresie video, numit VVC sau H.266, care va reduce dimensiunea fișierelor cu aproximativ 50%, fără a scădea din calitate. Conform institutului german, un film 4K de 90 de minute va ocupa doar 5GB cu noul algoritm de compresie. Prima versiune a encoder-ului și decoder-ului H.266 va fi publicată la toamnă. (VentureBeat)

Fotografia dimineții – Curcubeul în Edremit, Turcia. Ozkan Bilgin/Anadolu Agency/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
România a urcat 10 poziții în “Topul celor mai bune locuri în care să fii în timpul pandemiei” – Cronica Știrilor Pozitive
„Totuşi, dracu’ nu-i chiar aşa de negru. Păstraţi-vă optimismul şi veţi reuşi să depăşiţi mai uşor situaţia!” – Cronica Stirilor Pozitive
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău