“Pandemia COVID-19 poate fi controlată până în iunie, dacă toate țările se vor mobiliza să lupte împotriva virusului” – Cronica Externă

Europa

1. Directorul Consiliului European pentru Afaceri Externe a declarat într-un interviu pentru Euractiv că Germania dorește să joace un rol pivotal în schimbarea relațiilor dintre UE și China, fiind posibilă excluderea Huawei din expansiunea planificată a 5G în Europa. (Euractiv)

2. Serviciul de informații interne al Germaniei a decis să monitorizeze sistematic partidul de extremă dreapta AfD – Alternativa pentru Germania, întrucât îl consideră o amenințare la adresa ordinii democratice. Decizia are în vedere mai ales Fluegel (aripa), un grup AfD foarte influent în estul Germaniei. (BBC)

SUA

3. După suspendarea tuturor zborurilor din Europa către SUA, ceea ce a generat un haos pentru cei care aveau zboruri deja programate (AlJazeera), Donald Trump și-a anulat majoritatea aparițiilor, ca urmare a extinderii COVID-19. (CNN)

4. Fiona Hill, fostul consilier specializat pe Rusia al lui Donald Trump, a declarat într-un interviu recent că Rusia a dus politica americană exact acolo unde își dorește. Toate cele 17 agenții de Securitate și informații ale Statelor Unite au confirmat că Moscova a intervenit în alegerile din 2016 pentru a-l susține pe Donald Trump, dar mai ales pentru a adânci diviziunile politice în electorat. (Independent)

Rusia

5. Vladimir Putin a avut astăzi o discuție telefonică cu Recep T. Erdogan pentru a discuta implementarea acordului dintre cele două state cu privire la situația din Idlib, Siria. După întâlnirea celor doi lideri în Moscova, pe 5 martie, conflictul din zonă s-a redus semnificativ.  (Tass)

Bonus :  Metoda Coreei de Sud de a monitoriza potențialele cazuri, testa rapid și masiv populația și aplica tratamentul adecvat se poate dovedi cea mai bună în lupta cu COVID-19. Coreea de Sud testează aproximativ 20.000 de persoane pe zi și a instituit carantina și interdicții de a circula imediat după declanșarea epidemiei. (BBC)

Asia

6. Parlamentul pakistanez a adoptat astăzi o lege împotriva abuzului față de copii, la doi ani după violul și uciderea unei fetițe de șapte ani, Zainab Ansari, al cărui corp a fost abandonat la gunoi în districtul Kasur, în partea de est a orașului Lahore. Cazul care a șocat țara a determinat prima lege privind abuzul asupra copiilor din Pakistan. Pedeapsa pentru abuzuri de acest tip asupra copiilor va fi închisoarea pe viață. (TheGuardian)

America Latină

7. Trei ofițeri de poliție din El Salvador for fi judecați pentru crimă. Ei ar fi ucis-o pe Camila Diaz, o prostituată transgender în vârstă de 29 de ani, care solicitase azil în SUA fără a-l obține, fiind imposibil să demonstreze că viața sa este în pericol. Ei riscă o pedeapsa cu închisoarea până la 30 de ani.  (Reuters)

Global

8. Bursa din New York și-a încetat astăzi activitatea, în contextul crizei pandemiei Coronavirus (ABCNews).  În momentul de față sunt 126.000 cazuri confirmate pe glob și 4.600 morți. (AlJazeera)

9. Pandemia COVID-19 poate fi controlată până în iunie, dacă toate țările se vor mobiliza să lupte împotriva virusului, a avertizat un consultant medical chinez. China a declarat că vârful infectărilor a trecut și că noile cazuri sunt de ordinal zecilor, nu sutelor, de la debutul crizei. (Reuters)

10. Italia și Coreea de Sud au fost lovite de COVID-19 în același timp, totuși numărul de cazuri cu persoane infectate și decedate este mult mai mare în Italia. Un cercetător de la Centrul pentru Dezvoltare Globală din Washington a arătat că limitarea deplasării persoanele este crucială, iar testele agresive și susținute pe o perioadă mai lungă de timp sunt instrumente vitale în lupta cu virusul.  (Reuters)

Ți-ar mai putea plăcea
Raport: Peste o treime din vânzările globale de arme dintre 2016 și 2020 au avut originea în SUA – Cronica Externă
Secretarul de Stat american: O soluţie cu două state la conflictul israeliano-palestinian este cea mai bună variantă pentru viitorul Israelului – Cronica Externă
3 comentarii la acest articol
  • […] din Cronica Externă: Pandemia COVID-19 poate fi controlată până în iunie, dacă toate țările se vor mobiliza să […]

  • mart. 12,2020 la 2020-03-12T21:30:55+02:000000005531202003

    nu se anuleaza toate zborurile intre Europa si Statele Unite. Vor functiona in functie de cerere si oferta. Dupa conferinta lui Trump, Casa Alba a revenit cu o erata sa mentioneze ca nu s-a zis nimic de anulat zboruri, inchis rute. Fiecare companie aeriana va zbura dupa cum considera comercial. Momentan inca nu sunt banate…Doar ca, evident, multe zboruri vor fi mai mult goale.

    • Orlando Nicoara
      mart. 13,2020 la 2020-03-13T11:57:17+02:000000001731202003

      Da, a fost multa confuzie in presa dupa anuntul lui Trump.

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău