Pentru prima oară în ultimii 4 ani, investițiile în startup-urile crypto și blockchain din SUA le-au depășit pe cele din Asia/China – Cronica de Business

1. Toți indicii bursei americane au închis sesiunea în scăderea după anunțarea primului caz de infectare cu tulpina Omicron de pe teritoriul SUA. Dow Jones Industrial a scăzut cu 461,68 puncte, S&P 500 a pierdut 1,2%, în timp ce scăderea Nasdaq a fost de 1,8% (CNBC). Scăderea S&P 500 din ultimele două zile este cea mai severă din octombrie 2020 până în prezent. (Bloomberg)

2. Indicele paneuropean STOXX 600 a închis miercuri în creştere cu 1,8%, tras în sus de titlurile din sectoarele auto, călătoriilor şi turismului, care au avansat cu peste 3%, recuperând din pierderile accentuate consemnate în ultimele zile. (News.ro)

3. Numărul firmelor radiate la nivel național a crescut cu peste 28% în primele zece luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 52.767 radieri. (Profit.ro)

4. Președintele Rezervei Federale a Statelor Unite, Jerome Powell, a declarat că banca centrală a SUA va discuta probabil despre accelerarea ”reducerii” achizițiilor de obligațiuni la următoarea sa ședință de politică monetară. (Profit.ro)

5. Pentru prima oară în ultimii 4 ani, investițiile în startup-urile crypto și blockchain din SUA le-au depășit pe cele din Asia/China. Volumul investițiilor în acest tip de startup a crescut de peste 6 ori, de la $3,1 miliarde în 2020 la $21,3 miliarde pe primele 11 luni din acest an. (Bloomberg)

6. Trei antreprenori români, Bogdan Almași, Ovidiu Ghiman și Felix Crișan, au lansat Ronin, o platformă de investiții în startup-uri și companii care au nevoie de finanțare pentru scalare. Tichetul minim este de 100 euro. (Profit.ro)

7. Prețul locuințelor din Marea Britanie continuă să crească, ajungând la 10%, ritm anual, în noiembrie. (BBC)

8. CEO-ul PayPal a declarat că opțiunea „cumpără acum, plătești mai târziu” a înregistrat o creștere de aproape 400%, ritm anual, de Black Friday. (CNBC)

9. Disney a numit-o pe Susan E. Arnold, membră în boardul companiei de 14 ani, ca chairman. Ea devine prima femeie care conduce boardul Disney, urmând să-l înlocuiască pe Bob Iger la 31 decembrie. (Link)

10. Fintech-ul brazilian Nubank și-a redus prețul acțiunilor înaintea IPO-ului de pe bursa din New York, de la $10-$11 la $8-$9. Nubank vrea să strângă la listare $2,6 miliarde, la o evaluare de $41,5B. (FT)

Ți-ar mai putea plăcea
Inflația din Germania a atins cel mai ridicat nivel din ultimii aproape 50 de ani – Cronica de Business
Penny are în plan investiții de €100 milioane în România – Cronica de Business
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău