Personalul de securitate de la aeroportul Heathrow din Londra va face grevă în 31 de zile din această vară – Cronica de Turism

1. O parte din personalul de securitate de la aeroportul Heathrow din Londra va face grevă în 31 de zile din intervalul iunie – august, în special în zilele de weekend, pentru a obține salarii mai mari. Vor fi afectate în special Terminalul 5 operat de British Airways și Terminalul 3 operat de companii aeriene precum Virgin Atlantic, Emirates, Qatar, United, American Airlines și Delta. (The Guardian)

2. Compania low-cost Wizz Air va lansa în 29 octombrie zboruri directe pe ruta București – Tirana (Albania). Zborurile vor avea loc de patru ori pe săptămână și vor fi operate în sezonul iarnă în fiecare zi de miercuri, joi, sâmbătă și duminică. (Boarding Pass)

3. Agenţia de turism Christian Tour va lansa în 30 septembrie zboruri charter spre Maroc. Un pachet de vacanță cu șapte nopți de cazare va costa între 800 și 1300 de euro de persoană, în funcție de tipul de cazare ales și de program. Zborurile vor fi efectuate cu aeronave Tarom cel puțin până în luna ianuarie. (News.ro)

4. Florența intenționează să interzică închirierea pe termen scurt a locuințelor din centrul orașului prin intermediul unor platforme precum Airbnb, potrivit primarului Dario Nardella. În schimb, acesta intenționează să ofere scutiri de taxe pentru proprietarii din această zonă care închiriază locuințele pe termen lung. Propunerea vine pe fondul crizei de locuințe din Florența, care are ca efect creșterea prețurilor la chirii. (Reuters)

5. Compania aeriană HiSky din Republica Moldova intenționează să lanseze zboruri directe între România și Statele Unite cel târziu la sfârșitul acestei veri, dacă procedurile de autorizare vor decurge conform planului. Zborurile ar urma să fie efectuate cu avioane Airbus A321neo, să necesite o oprire pentru realimentare cu carburant pe un aeroport din vestul Europei și să dureze în total aproximativ 10 ore. Ultimele zboruri directe între România și SUA au avut loc în urmă cu 20 de ani și au fost operate de Tarom. (News.ro)

Bonus. Compania aeriană low-cost Air Arabia negociază cu autoritățile române lansarea unui zbor pe o rută cu plecare dintr-un oraș din România spre Sharjah, al treilea oraș ca mărime din Emiratele Arabe Unite. În prezent există zboruri directe din România spre alte două orașe din acest stat, Dubai și Abu Dhabi. (Profit)

6. Travelator propune un city-break accesibil în Veneția în plin sezon estival pentru numai 108 de persoană. Prețul include zbor dus-întors cu Ryanair pentru 48 de euro și două nopți de cazare în cameră dublă la Camping Fusina pentru 119 euro. Perioada călătoriei este 16-18 iulie. (Travelator)

7. Peste 2,1 milioane de înnoptări au fost achitate cu vouchere de vacanță în România de la lansarea programului în urmă cu 5 ani, potrivit unui sondaj realizat de platforma hotelieră Travelminit. În primele 5 luni ale acestui an, turiștii au achitat peste 337.000 de nopți de cazare cu astfel de vouchere. (Economedia)

8. O analiză realizată de compania de consultanță Mabrian arată că între Barcelona și Madrid există în prezent 16 zboruri zilnice și 21 de rute zilnice cu trenul cu o durată de numai 2,5 ore, în condițiile în care distanța dintre cele două orașe este de 630 de kilometri. Spre comparație, între București și Cluj-Napoca există în prezent maxim 6 zboruri pe zi și doar 3 rute directe cu trenul, însă acestea din urmă parcurg distanța de circa 450 de kilometri în cel puțin 9 ore. (Mabrian)

9. Gara Centrală din Amsterdam va intra în renovare, ceea ce va necesita suspendarea timp de un an între iunie 2024 și mai 2025 a rutei Amsterdam – Londra efectuată de Eurostar. Decizia este criticată de Eurostar, care susține că nu poate opera ruta pe un traseu limitat între Rotterdam și Londra, întrucât cei mai mulți pasageri provin din Amsterdam, astfel că profitabilitatea ar scădea puternic. (RailJournal)

10. Compania de croaziere Viking a deschis rezervările pentru croaziere pe râul Nil din Egipt pentru anul 2024, care vor avea loc cu noua navă Hathor de numai 82 de locuri. Croaziera este programată să dureze 12 zile, va începe și se va încheia la Cairo și va include 11 tururi ghidate în Egipt. Prețurile încep de la 7.000 de dolari pe persoană. (Travel Weekly)

Ți-ar mai putea plăcea
Cele mai bune 50 de destinații de vacanță pentru 2022 – Cronica de Turism
Bulgaria și Lituania elimină restricțiile, Germania le prelungește – Cronica de Turism
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău