Peste 340.000 de certificate digitale europene COVID au fost generate în primele 12 ore de la lansarea platformei – Cronica dimineții

Erată: MAE a precizat, la mai mult de 12 ore de când a anunţat că testarea la intrarea în Grecia va fi obligatorie, că, ”dintr-o regretabilă eroare de traducere a Ambasadei României la Atena a normelor publicate în Monitorul Oficial elen”, s-a indus ideea greşită că toţi cetăţenii care vor intra în Grecia pe cale terestră vor fi supuşi testării.

1. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, actul normativ pentru modificarea şi completarea legii 286/2009 privind Codul penal. Astfel, sclavia, traficul de persoane, traficul de minori, proxenetismul, agresiunea sexuală şi tortura nu se mai prescriu. (News.ro)

2. Un număr de 340.020 de certificate digitale au fost generate în cele 12 ore de când a fost lansată platforma certificat-covid.gov.ro, a anunţat, joi seară, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu. (G4Media)

3. Direcţiile de sănătate publică au raportat din 28 mai şi până acum 3.236 de decese de COVID-19 din perioade anterioare. Aceasta, în condiţiile în care raportul elaborat după ce fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a avertizat că există discrepanţe mari între cifre în cazul deceselor de COVID invocă o diferenţă de peste 7.000 de decese între cele două baze oficiale, Corona forms şi alerte.ms.ro. Actualul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă a solicitat spitalelor să continue să transmită date din urmă, deşi termenul de 30 de zile acordat iniţial pentru a corecta deficienţele de raportare anterioare a expirat. (News.ro)

Din Cronica de Business: Gigantul american Oracle a cumpărat startup-ul GloriaFood, cu sediul în București, companie fondată de Oliver Auerbach și Mihai Anghel pentru a furniza softuri destinate comenzilor online în restaurante, o nișă care a explodat în pandemie. (Profit.ro)

4. Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat că ar putea fi exceptaţi de la testare sau carantinare copiii sub 12 ani care merg cu părinţii în diverse ţări, iar aceştia sunt exceptaţi de la aceste măsuri în baza certificatului digital COVID. (News.ro)

5. Cluj-Napoca este orașul cu cea mai rapidă creștere economică din Uniunea Europeană din ultimele două decenii. Informația a fost publicată de experții Băncii Mondiale, în baza unor date culese de Eurostat, care monitorizează toate marile orașe din Uniune. (RRA)

6. Rata șomajului în luna mai 2021 a scăzut cu 0,2 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna precedentă, ajungând la 5,5%. Numărul șomerilor a scăzut în mai la 449.000 persoane, arată datele Institutului Național de Statistică. (Profit.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Windows 11 are parte de o primă prezentare, folosită fiind versiunea Preview, lansată pentru testerii înscriși în programul Windows Insider. Sunt detaliate, printre altele, noile elemente grafice și funcțiile de multitasking Snap Layouts și Snap Groups. Nici măcar în Windows 11 aplicația Settings nu reușește să grupeze într-un singur loc toate opțiunile pentru configurarea sistemului de operare. Pentru opțiuni avansate, utilizatorul este, în continuare, trimis la bătrânul și neschimbatul Control Panel. (The Verge)

7. Transelectrica, transportatorul naţional de energie, a anunţat că miercuri s-a înregistrat un consum maxim istoric pentru sezonul verii. Consumul maxim instantaneu a fost de 8.656 MW (ora 13:38), cu 222 MW mai mult decât valoarea instantanee maximă atinsă pe 25 iunie, de 8.434 MW. (News.ro)

8. Comisia germană pentru vaccinuri a recomandat, în contextul răspândirii variantei Delta a coronavirusului, să se administreze o a doua doză de vaccin anti-Covid pe bază de ARN mesager după o primă doză de AstraZeneca. (Hotnews)

9. Un număr de 130 de state au ajuns la un acord asupra unei reforme a impozitării companiilor multinaționale, ce prevede în special instituirea unui impozit minim pe profit, ”de cel puțin 15%”, a anunțat Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD). (Profit.ro)

Din Cronica de Turism: Turiștii români nevaccinați care se deplasează în Polonia pe cale aeriană sunt obligați să între 10 zile în carantină chiar dacă prezintă test negativ PCR sau rapid efectuat în țară. Măsura a intrat în vigoare în 24 iunie și se aplică temporar pentru toate statele europene din afara spațiului Schengen. (Airlines Travel)

10. Sorana Cîrstea a obținut o victorie importantă în turul 2 la Wimbledon, contra Victoriei Azarenka, scor 7-6 (5), 3-6, 6-4. În următorul tur, Cîrstea o va întâni pe una dintre revelațiile turneului, britanica de origine română Emma Răducanu (18 ani), care a primit un wild card la ediția din acest de la Wimbledon. (Digi24)

Fotografia dimineții vine din China, unde Partidul Comunist chinez a împlinit 100 de ani. Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica dimineții – Oficial a început campania electorala pentru europarlamentare
Cronica diminetii – Netflix va lansa trei filme exclusiv în cinematografe

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău