Poliția franceză va putea să urmărească de la distanță telefoanele suspecților – Cronica de Tehnologie

1. Poliția franceză va putea să urmărească de la distanță telefoanele suspecților, conform unei legii tocmai votate în Parlament. Forțele de ordine vor avea dreptul legal de a activa camerele foto, microfoanele și urmărirea localizării pe dispozitivele suspecților care ar putea primi cel puțin cinci ani de închisoare. (Gizmodo)

2. Noua rețea socială Threads a trecut de 30 de milioane de utilizatori în mai puțin de 24 de ore din momentul lansării, a anunțat Mark Zuckerberg. După primele două ore erau deja peste 2 milioane de oameni pe Threads, crescând la 5 milioane după patru ore și la 10 milioane după șapte ore. (News.ro)

3. Twitter amenință deja Meta cu proces, după lansarea Threads. Avocații lui Elon Musk i-au trimis o scrisoare lui Mark Zuckerberg în care îl acuză pe acesta că a recrutat foști angajați Twitter pentru a intra în posesia secretelor comerciale. Meta respinge acuzațiile și spune că niciun fost angajat Twitter nu lucrează în echipa care se ocupă de Threads. (News.ro)

4. Investitorii au finanțat mai puține companii și au pompat mai puțini bani în al doilea trimestru al acestui an. $39.8 miliarde au fost investiți în Q2 2023, aproape la jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, numărul înțelegerilor a scăzut cu aproximativ o treime la 3.011. (Bloomberg)

5. New York City a reglementat folosirea AI-ului în procesul de recrutare a angajaților. Companiile trebuie să realizeze audituri anuale și să fie transparente cu privire la modul în care oamenii sunt evaluați în funcție de rasă. Noua lege prevede amenzi de $1,500 pentru fiecare încălcare pe zi. (WSJ)

6. Cel mai nou limbaj lingvistic OpenAI, GPT-4, este disponibil pentru toți dezvoltatorii care plătesc în prezent abonamentul Plus. Compania, care plănuiește să le dea acces până la finele lunii și dezvoltatorilor noi, spune că a primit deja milioane de cereri de acces la GPT-4. (TechCrunch)

7. Nouă mari bănci din Marea Britanie vor să folosească sistemul Consumer Fraud Risk, dezvoltat de Mastercard și bazat pe un AI antrenat cu datele tranzacțiilor pe mai mulți ani. Printre cele nouă bănci se numără Lloyds Banking, Natwest și Bank of Scotland. (Bloomberg)

8. Armata americană început să testeze cinci instrumente de AI generativ (pe care nu le numește) antrenate cu informații confidențiale. Testele, care vor dura opt săptămâni, vor avea în vedere procesul decizional, senzorii și, eventual, puterea de foc. (Bloomberg)

9. Valoarea finanțărilor acordate companiilor de cripto a scăzut pentru al cincilea trimestru consecutiv. În Q2 2023 au fost investiți $2.34 miliarde în 382 de înțelegeri. Evaluările startup-urilor cripto au scăzut YoY în prima jumătate a acestui an cu aproape 70%. (TechCrunch)

10. TikTok a lansat un serviciu de streaming pentru muzică pe bază de abonament. Disponibil deocamdată doar în Indonezia și Brazilia,

TikTok Music le permite utilizatorilor să facă sincronizarea cu conturile de TikTok existente, să asculte, să descarce și să partajeze melodii. (TechCrunch)

Ți-ar mai putea plăcea
Google va oferi conturi bancare de anul viitor – Cronica de Tehnologie
Joe Rogan a publicat un podcast creat cu ajutorul inteligenței artificiale, în care îi ia un interviu lui Steve Jobs – Cronica de Tehnologie
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău