Primele negocieri între Ucraina și Rusia ar putea avea loc luni dimineaţă – Cronica dimineții

1. Aproape 57.000 de ucrainieni au intrat în România de la începutul războiului declanșat de Rusia, iar autoritățile se așteaptă ca numărul acestora să crească. UE a avertizat că Europa se confruntă cu o criză umanitară majoră, iar numărul persoanelor strămutate din cauza invaziei Rusiei ar putea fi mai mare de 7 milioane. Foarte mulți dintre cei care vin acum în România se află doar în tranzit, îndreptându-se către state din vestul Europei. (Profit.ro)

2. Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat că Ucraina este ”una dintre noi şi o dorim în UE”. Oficialul european nu a oferit, însă, un orizont de timp pentru aderare. (News.ro)

3. Președintele rus Vladimir Putin a ordonat duminică Ministerului Apărării să pună arsenalul nuclear ”de descurajare” în alertă ridicată după ”anunțurile agresive ale țărilor NATO”. Acest ordin înseamnă că toți militarii din unitățile militare speciale unde există arsenal nuclear (submarine, rachete, bombardiere strategice) trebuie să fie în stare de alertă (G4Media). Armata rusă recunoaşte pentru prima oară, duminică, faptul că înregistrează morţi, în cursul invaziei Ucrainei, fără a prezenta vreun bilanţ. (News.ro)

4. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus, într-o scurtă declarație televizată, că nu se așteaptă la mare lucru de la întâlnirea dintre delegațiile ucraineană și rusă de luni. Duminică la prânz, ministrul adjunct de interne al Ucrainei, Evgheni Yenin, a declarat că discuțiile dintre delegațiile rusă și ucraineană vor avea loc luni dimineață. (Digi24)

Din Cronica de Carte: O altă listă pentru a înțelege mai bine criza ucraineană, Ucraina, Rusia și pe conducătorul acesteia cuprinde volume precum „Porțile Europei. O istorie a Ucrainei”, de Serhii Plokhy (la noi, la Editura Trei), „Rugăciune pentru Cernobîl”, de Svetlana Aleksievici (Editura Litera), „O scurtă istorie a Rusiei”, de Mark Galeotti (Editura Humanitas) și „Toți oamenii Kremlinului”, de Mihail Zagar (Editura Cartier). (Literary Hub)

5. Statele membre ale Uniunii Europene au decis, duminică, să deblocheze 450 de milioane de euro pentru a cumpăra arme şi a le livra forţelor armate ucrainene, a anunţat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell. De asemenea, miniştrii europeni de externe au convenit duminică, de comun acord cu puterile G7, să blocheze tranzacţiile Băncii Centrale Ruse. (News.ro)

6. Belarus se pregătește să trimită soldați în Ucraina, pentru a susține invazia Rusiei, a anunțat un oficial american. Primele trupe ar putea fi active începând de luni. (WashingtonPost). Referendumul din Belarus pentru abandonarea statutului de ţară non-nucleară a trecut. Votul deschide calea pentru ca fostul stat sovietic şi actualul aliat al Kremlinului să obţină arme nucleare pentru prima dată de când şi-a câştigat independenţa în 1990. (News.ro)

7. Cancelarul german Olaf Scholz a anunțat că va aloca €100 de miliarde pentru modernizarea armatei. De asemenea, bugetul Apărării va depăși 2% din PIB. (Bloomberg)

Din Cronica Sportivă: Căpitanul naţionalei de handbal feminin, Cristina Neagu, s-a prezentat, duminică, la reunirea reprezentativei, în vederea partidelor cu Danemarca din preliminariile CE2022. Neagu revine la naţională după un an de pauză. News.ro

8. Toate statele Uniunii Europene își închid spațiul aerian pentru avioanele rusești. Anunțul a fost făcut de președintele Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen. (Profit.ro)

9. Rubla rusească a pierdut aproape 30% în raport cu dolarul american, conform primelor date din această dimineață. Scăderea vine după sancțiunile economice impuse de SUA și UE sâmbătă. (CNBC)

10. Canalele media rusești Russia Today și Sputnik au fost interzise în întreaga Uniune Europeană, a anunțat duminică președintele Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen. (Hotnews)

Fotografia dimineții – O fetiță din Ucraina, refugiată în România, își acoperă fața. AP Photo/Alexandru Dobre:

Ți-ar mai putea plăcea
Conform Eurostat, România a avut anul trecut cel mai scăzut nivel din UE al preţurilor pentru cheltuielile de consum – Cronica dimineții
Ianuarie a fost a opta lună consecutivă în care recordul lunar de căldură a fost depăşit – Cronica dimineții
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău