Rafila: Mortalitatea ridicată de anul trecut a fost cauzată și de limitarea accesului la servicii medicale, în contextul, pandemiei – Cronica dimineții

1. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că mortalitatea înregistrată anul trecut în România „a atins niște cote extrem de mari, fără precedent în istorie”, el opinând că numărul mare de decese înregistrat este cauzat, parțial și de limitarea accesului la servicii medicale, în contextul, pandemiei cauzate de SARS-CoV-2. (Profit.ro)

2. Cătălin Drulă a fost ales preşedinte al USR din primul tur în urma votului inline. Rezultatul va fi validat la Congresul din 16 iulie. Drulă a obținut 71% din voturile exprimate. ”Nu mai avem timp în USR de vedetisme şi de politică imatură”, a declarat Drulă după anunţarea rezultatului votului. (News.ro)

3. Cea mai recentă variantă de omicron, BA.5, a devenit rapid dominantă în Statele Unite şi, din cauza caracterului său evaziv când întâlneşte sistemul imunitar uman, generează un val de cazuri în toată ţara. Mărimea acestui val este incertă, deoarece majoritatea oamenilor se testează acasă sau nu se testează deloc, notează Washington Post. În ceea ce priveşte vaccinul şi perspectiva apariţiei unui booster până în toamnă, publicaţia citează mai mulţi specialişti, iar concluzia este că ”virusul poate depăşi continuu vaccinurile”. (News.ro)

Promo: Chef Alex Petricean și restaurantul sau Noua Bucătărie Estivală vă așteaptă, din nou, la Casa de Mare, în Olimp, pe plajă. Cea mai importantă deschidere a sezonului la mare. Rezervări: 0760 855 117 (Whatsapp)

4. Papa Francisc s-a pronunțat din nou, în cadrul predicii susținute duminică, la războiul din Ucraina. ”Îmi reînnoiesc apropierea față de poporul ucrainean, care este chinuit zilnic de atacurile brutale asupra oamenilor obișnuiți. Mă rog pentru toate familiile, în special pentru victime, răniți și bolnavi. Mă rog pentru bătrâni și pentru copii. Fie ca Dumnezeu să ne arate calea pentru a pune capăt acestui război nebunesc”. De asemenea, Papa Francisc a făcut apel la pace în Sri Lanka. „Autoritățile nu ar trebui să ignore strigătul celor săraci”. (G4Media)

5. Guvernul francez se pregătește pentru întreruperea totală a livrărilor de gaze rusești care este “cel mai probabil scenariu”, a anunțat ministrul de Finanțe Bruno Le Maire. (Reuters)

6. Războiul ruso-ucrainean nu se va încheia repede, pentru că toate războaiele se termină cu negocieri, iar noi încă nu vedem niciun semn în acest sens, a declarat ministrul ungar al Afacerilor Exterrne şi Comerţului, Péter Szijjártó. Referindu-se la conflictul ruso-ucrainean, politicianul de la Budapesta a declarat că nu există nicio speranţă că vor începe tratative de pace pe teme de fond. Potrivit ministrului, aceasta este o problemă, în primul rând pentru că în fiecare zi mor inutil oameni şi, în al doilea rând, pentru că toate acestea se întâmplă în vecinătatea Ungariei. (News.ro)

Din Cronica de Carte: O fetiță de 12 ani din Arabia Saudită deține acum recordul mondial Guinness pentru cea mai tânără persoană din lume care a publicat o serie de cărți (Link).

7. Partidul de guvernământ și partenerul său de coaliție au obținut duminică o victorie majoră la alegerile parlamentare pentru camera superioră a parlamentului din Japonia. Alegerile au fost marcate de asasinarea, vineri, a fostului premier Shinzo Abe. Partidul Liberal Democrat și partenerul de coaliție Komeito și-au crescut, la 146, din 248, numărul de locuri obținute, ceea ce-i va permite premierul Fumio Kishida să guverneze fără întrerupere până la alegerile programate în 2025. (AP)

8. Peste 124.000 de documente confidențiale dezvăluie povestea modului în care gigantul tehnologic Uber a încălcat legile, a păcălit poliția, a exploatat violența împotriva șoferilor și a făcut lobby în secret guvernelor în timpul expansiunii sale globale agresive. Fișierele expun încercări de lobby la Joe Biden, Olaf Scholz și George Osborne și faptul că Emmanuel Macron a ajutat în secret activitățile de lobby Uber în Franța. Fostul CEO Uber le-a spus directorilor că „violență garantează succesul”. (TheGuardian)

9. Al doilea val de căldură din această vară afectează Spania, temperaturile depășind 40 de grade Celsius. Duminica, temperaturile au ajuns până la 43 grade C, lângă Sevilla, îm sudul țării, și la Badajoz, în partea de vest. Temperaturile vor rămâne ridicate până pe 14 iulie. (Reuters)

Din Cronica Sportivă: David Popovici a obţinut medalia de aur în proba de 100 m liber din cadrul Campionatului European de nataţie pentru juniori, de la Otopeni. Sportivul român a încheiat proba cu timpul 47.69. Pe locul doi s-a clasat britanicul Jacob Whittle (48.65), iar pe locul trei a terminat cipriotul Nikolas Antoniou (49.67).

10. În timpul unui discurs, Joe Biden a citit și indicațiile scrise de personalul său în prompter. Președintele american vorbea despre protejarea drepturilor femeilor când a citit și „sfârşitul citatului, repetă propoziţia”. Ulterior, președintele american s-a încurcat și în ceea ce citea. (Digi24)

Fotografia dimineții – Soția președintelui Zelenski pe coperta revistei Time:

Ți-ar mai putea plăcea
Emmanuel Macron a fost reales președinte al Franței – Cronica dimineții
Florin Cîţu: PNL nu a făcut o alianţă cu PSD, ci o coaliţie de guvernare – Cronica dimineții
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău