Rafila: Numarul îmbolnăvirilor poate ajunge, la finele lunii viitoare, la 4.000 de cazuri zilnic – Cronica dimineții

1. Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, medicul Valeriu Gheorghiţă, afirmă că, dacă Agenţia Europeană a Medicamentului va recomanda la începutul lunii septembrie administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID, România ar putea începe etapa de administrare a dozei a treia la începutul lunii octombrie. Prioritizarea va fi aceeaşi ca la debutul campaniei de vaccinare, însă prioritatea autorităţilor este vaccinarea cât mai multor persoane care nu s-au imunizat încă. Cei vaccinaţi şi care au şi trecut prin boală nu au recomandarea pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID. (News.ro)

2. Agenția pentru Alimente și Medicamente din SUA ar putea acorda, săptămâna viitoare, aprobarea finală pentru vaccinul dezvoltat de Pfizer și BioNTech. În acest moment, acest vaccin anti Covid-19 este administrat pe baza aprobării în regim de urgență. (WSJ)

3. Defrișările pădurilor din Amazonul brazilian au atins cel mai înalt nivel anual din ultimii zece ani, arătă un nou raport. Între august 2020 și iulie 2021, pădurea tropicală a pierdut 10.476 de kilometri pătrați – o zonă de aproape șapte ori mai mare decât Londra și de 13 ori mai mare decât New York City. Comparativ cu anul precedent, creșterea este cu 57% mai mare. (TheGuardian)

4. Ministerul Finanțelor a publicat vineri seară un proiect de ordonanță prin care aduce o serie de modificări importante Codului de procedură fiscală. Conform schimbărilor pregătite, înrolarea în Spațiul Privat Virtual va deveni obligatorie, deși nu este prevăzut un termen, iar eșalonarea simplificată va fi permanentizată, în contextul în care Finanțele spun că măsura nu determină diminuarea veniturilor încasate ci, din contră, menține sau crește conformarea voluntară la plată. (Profit.ro)

5. Profesorul Alexandru Rafila consideră drept „optimiste” estimările autorităţilor conform cărora România va înregistra, în luna septembrie a acestui an, 1.600 de noi cazuri de COVID-19 zilnic. Rafila susţine că, după cum arată calculele privind rata de infectare din ultimele şase săptămâni, numărul îmbolnăvirilor poate ajunge, la finele lunii viitoare, la 4.000 de cazuri zilnic. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Rafael Nadal (35 de ani, 4 ATP) a anunțat că nu va mai juca deloc în 2021. Astfel, ibericul ratează turneul de la US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, dar și celelalte competiții la care trebuia să participe în acest an. El se alătură unor jucători precum Roger Federer și Dominic Thiem, accidentați, care nu vor mai juca în 2021. (Gsp.ro)

6. $834 de milioane pe oră, timp de 18 luni, au cheltuit băncile centrale pentru cumpărarea de asseturi, care au un randament negativ, de la începutul pandemiei. În total $16000 de miliarde au fost cheltuite, din care $4000 doar de Fed-ul american. (Bloomberg)

7. Grecia a anunţat vineri că a finalizat un gard pe o lungime de 40 de kilometri la frontiera sa terestră cu Turcia şi a instalat acolo un nou sistem de supraveghere, în contextul temerilor că preluarea puterii de către talibani în Afganistan ar putea conduce la intensificarea afluxului de migranţi către Europa. (Digi24)

8. Pentru prima oară din 2016, Europa a creat mai mulți unicorni (companii evaluate în privat la peste $1 miliard) decât China. De la începutul anului, 72 companii din Europa au atins acest statut, de trei ori mai multe decât cele 22 de companii unicordc din China. Europa este și cea mai atractivă regiune pentru investițiile de tip VC, atrăgând €49 de miliarde, peste ce s-a investit în SUA, China și restul Asiei. (Link)

9. India a aprobat în regim de urgență primul vaccin anti Covid-19 bazat pe ADN. Rezultatele clinice pentru ZyCoV-D arată că acest vaccin previne apariția simptomelor în 66% din cazuri. Vaccinul necesită trei doze. În SUA, diverse tipuri de vaccin pe bază de ADN au fost aprobate pentru animale însă nici unul nu a fost aprobat pentru oameni. (BBC)

10. Un judecător din California a decis că votul la referendumul din noiembrie anul trecut, prin care Uber, Lyft și alte companii similare pot angaja în regim de contractori independenți șoferii, este neconstituțional, iar aceștia trebuie să fie angajați, cu toate beneficiile aferente. (TheGuardian)

Fotografia dimineții – Angela Merkel a primit flori de la Vladimir Putin la ultima lor întâlnire, inainte de retragerea cancelarului german din politică. Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Peste 71.000 de contribuabili sunt în prezent în situația ca ANAF să le facă sesizări penale – Cronica dimineții
Opt judeţe din ţară au înregistrat zero cazuri noi de infectare cu noul coronavirus la ultima raportare – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău