Rata anuală a inflației a urcat la 7,9% în luna octombrie – Cronica de Business

1. Rata anuală a inflației a urcat la 7,9% în luna octombrie 2021, de la 6,3% în septembrie, în condițiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 11,39%, mărfurile alimentare cu 5,25%, iar serviciile cu 3,96%, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. (Profit.ro)

2. Oferta angajantă de cumpărare a activelor funcționale de producție ale Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște înaintată de grupul italian Beltrame, de 38,3 milioane euro plus TVA, a fost aprobată de creditorii singurului producător de oțel-beton cu ciclu complet din România, aflat de 8 ani în insolvență. Dacă tranzacția nu va fi finalizată în condițiile convenite, conducerea COS Târgoviște va continua negocierile cu Liberty Steel și Liberty Galați din grupul GFG Alliance al familiei indiene Gupta, precum și cu alți investitori interesați. (Profit.ro)

3. Prețurile de la poarta fabricii, în China, au crescut cu cel mai rapid ritm din ultimii 26 de ani, luna trecută, depășind previziunile și reducând și mai mult marjele de profit pentru producători. Indicele prețurilor de producător (PPI) a urcat cu 13,5%, ritm anual, peste creșterea de 10,7% înregistrată în septembrie, a anunțat Biroul Național de Statistică. (CNBC)

4. Inflația din SUA a atins probabil cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani, în octombrie. Economiștii care au răspuns sondajului Wall Street Journal estimează că inflația a crescut cu 5,9% în octombrie față de aceeași lună a anului trecut. Ar fi a cincea lună consecutivă în care inflația a depășit 5%. (WSJ)

Din Cronica de Turism: Amsterdam intenționează să interzică turiștilor străini să intre în cafenelele unde se servește cafea cu cannabis, ca urmare a numeroaselor “evenimente anti-sociale” pe care le provoacă consumul acestei substanțe. Primăria popularului oraș olandez afirmă că turiștii ar trebui să se concentreze pe atracțiile turistice și culturale din Amsterdam. (Schengen Visa Info)

5. Un tribunal al Uniunii Europene a menținut amenda antitrust de $2,8 miliarde împotriva Google. Tribunalul UE din Luxemburg a validat decizia din 2017 a autorităților de reglementare a concurenței din UE, potrivit căreia motorul de căutare Google a încălcat legile antitrust prin direcționarea utilizatorilor către propriile servicii în detrimentul rivalilor. (WSJ)

6. Tesla a pierdut aproape 200 miliarde din capitalizarea pe bursă, în ultimele două zile, după ce CEO-ul și fondatorul Elon Musk și-a anuțat intenția de a vinde 10% din acțiunile pe care le deține la producătorul auto. (Bloomberg)

7. Noul guvern al Norvegiei propune reducerea tarifelor la electricitate pentru a proteja gospodăriile de efectele crizei energetice, majorând în același timp taxele pentru cei bogați. (Bloomberg)

8. Tesla a depășit, în septembrie, Mercedes la numărul mașinilor de lux înmatriculate în Statele Unite. Producătorul american de vehicule electrice a vândut pe primele 9 luni din acest an 230.855 mașini, în timp ce Mercedes a raportat 213.708 mașini vândute. Dacă menține ritmul, Tesla poate depăși, până la finele anului, Lexus și BMW, ocupanții primelor două poziții. (Link)

9. Volkswagen a anunțat că va construi o fabrică nouă în apropierea sediului său central din Wolfsburg, din Germania, pentru a concura mai eficient noua gigafabrică a Tesla de lângă Berlin. (Profit.ro)

10. CEO-ul Apple, Tim Cook, a dezvăluit că deţine criptomonede, după ce a fost întrebat la conferinţa The New York Times DealBook dacă are în proprietate bitcoin sau ethereum. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Anul 2019, cel mai prolific din toate timpurile pe piața auto – Cronica de Business
Cronica de business: Tesla vrea să împrumute până la $2.3 miliarde
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău