Rata anuală a inflației și-a întrerupt creșterea în iulie, după 8 luni de creștere continuă – Cronica de Business

1. Rata anuală a inflației și-a întrerupt creșterea în iulie, după 8 luni de majorare continuă, coborând față de iunie de la 15,1% la 15%. Față de iunie prețurile au crescut cu 0,9%, remarcându-se o scumpire mai ales a gazelor, curentului, uleiului, untului și biletelor de tren și avion, în timp de combustibilii, fructele și legumele proaspete s-au ieftinit. (Profit.ro)

2. Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut la valoarea de 37,5 puncte. Analiştii financiari estimează o creştere a economiei de 3,2% în acest an. (News.ro)

3. Nasdaq a crescut cu 2,9% și a redevenit o piață „bull”, creșterea fiind de cel puțin 20% față de cel mai recent minim. Creșterea a pus capăt celei mai lungi piețe „bear” din 2008 până în prezent. (WSJ)

4. Acțiunile Disney au crescut cu 7% după anunțarea rezultatelor pe trimestrul 2. Veniturile au crescut cu 26%, ritm anual, până la $21,5 miliarde, peste așteptările analiștilor. Profitul a crescut la $1,41 miliarde, de la $918 milioane cât a fost în perioada similară a anului trecut. Disney a raportat 221,1 milioane de clienți la platformele sale de streaming, Disney+, ESPN+ și Hulu, depășind, pentru prima oară, Netflix care a raportat 220,67 milioane de abonați. (WSJ)

5. Meta Platforms, compania-mamă a Facebook, a atras $10 miliarde prin intermediul primei sale oferte de obligaţiuni, în scopul finanţării răscumpărării de acţiuni şi efectuării de investiţii. (Reuters)

6. Prețul unui galon de benzină în SUA a ajuns, ca medie națională, la $4,01, după ce a scăzut timp de 57 de zile consecutiv. În iunie prețul per galonul de benzină depășise $5. (NYTimes)

7. Grupul polonez Scallier a scos la vânzare un pachet format din 3 parcuri de retail funcționale și 2 în construcție, pe care le deține în România, ca parte a strategiei sale de valorificare a proiectelor deja dezvoltate. Investitorul nu va ieși de pe piață în următorii 10 ani. (Profit.ro)

8. Un juriu federal din Chicago a condamnat doi foști traderi ai biroului de metale prețioase JPMorgan de manipularea prețurilor aurului. Cei doi au folosit ordine de cumpărare false pentru a manipula prețurile. JPMorgan este una dintre cele mai mari banci de investiții din SUA. (WSJ)

9. Apple a ajuns să reprezinte 7,3% din total valoare S&P 500. Este cea mai mare pondere deținută de o companie în ultimii peste 40 de ani. (Link)

10. CEO-ul Ryanair a declarat că biletele de avion la 1 euro sau 10 euro vor dispărea, „câțiva ani” din oferta companiei, invocând creșterea prețurilor la combustibili. (Bloomberg)

Ți-ar mai putea plăcea
Vodafone, Orange, Thales, Genpact și NNDKP își subînchiriază sediile – Cronica de Business
Delta Airlines, afaceri în scădere cu peste 75% – Cronica de Business
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău