Rata de infectare cu noul virus a copiilor și adolescenților este la jumătate comparativ cu cea a adulților – Cronica Știrilor Pozitive

1. Aproximativ 750.000 de angajați, din cei 1 milion care au beneficiat de șomaj tehnic plătit de la buget, au revenit la muncă și beneficiază de subvenționarea a 41,5% din salariu, conform datelor Guvernului. (Profit.ro)

2. Rata de infectare cu noul virus a copiilor și adolescenților este la jumătate comparativ cu cea a adulților de peste 20 de ani, relevă datele unui studiu publicat în Nature. Nu e clar motivul pentru care copiii sunt mai puțini expuși, unul dintre motive fiind că au avut mai des infecții respiratorii care le-a conferit o doză de imunitate. (WashingtonPost)

3. Dexametazona, un medicament ieftin şi larg disponibil, poate salva viaţa pacienţilor grav bolnavi de covid-19. acest tratament cu steroizi în doză mică reprezintă un progres major în lupta împotriva noului coronavirus SARS-Cov-2 au anunţat experţi britanici. (News.ro)

4. Vânzările în retailul american au crescut în Mai cu aproape 18%, mult peste așteptările analiștilor care vedeau o creștere de 7,7%. Este cea mai mare creștere înregistrată la nivelul unei luni din 1992 până în prezent. (WSJ)

5. Guvernul a adoptat două măsuri pentru domeniul HoReCa, una referindu-se la scutirea de la plata impozitului specific pentru acest domeniu pentru 90 de zile, iar cealaltă la scutirea unei tranşe pentru operatorii economici din domeniul Horeca care deţin în administrare şi proprietăţi de plajă. (News.ro)

6. Senatul a adoptat, în calitate de for decizional, propunerea USR de înfiinţare a DNA-ului Pădurilor. ”Votarea proiectului de lege înseamnă un moment istoric pentru combaterea infracţionalităţilor de mediu din ţara noastră”, a transmis USR. (News.ro)

7. Magazinul de aplicații Apple a vândut a anul trecut produse software și hardware în valoare de $519 miliarde. (Profit.ro)

8. Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook, a anunțat că utilizatorii rețelei sociale vor avea posibilitatea de a activa o opțiune care să nu le afișeze reclamele politice. Zuckerberg nu a precizat când va fi disponibilă această opțiune. (CNBC)

9. Mai mult de 30 de civizilizații extratereste inteligente ar putea exista în Calea Lactee, galaxia în care se află planeta noastră. Datele apar într-un studiu care a folosit Pământul ca model pentru a estima cum poate exista viață în alte zone din galaxie. (Axios)

10. Compania Netflix a anunţat că va dona $5 milioane organizaţiilor care oferă oportunităţi creatorilor de culoare şi firmelor deţinute de persoane de culoare. (News.ro)

Fotografia dimineții: Țestoasă Diego, din insulele Galapagos, a fost eliberată în mediul natural după ce a împlinit 100 de ani și a ajutat la salvarea speciei. Diego este unul dintre cei doi masculi folosiți acum 50 de ani la programul de salvare a țestoaselor din Galapagos. Are 800 de urmași, aproximativ 40% din populația de țestoase din Santa Cruz Island:

Ți-ar mai putea plăcea
Biserica Nașterii Domnului din Betleem a fost redeschisă după 82 de zile – Cronica Știrilor Pozitive
Universitatea Oxford va derula primul studiu care va analiza răspunsul imunitar la persoanele care au avut Covid-19 – Cronica Știrilor Pozitive
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău