România a avut, în ultimul trimestru, cea mai rapidă revenire a economiei în rândul statelor UE – Cronica Știrilor Pozitive

1. România a avut, în ultimele 3 luni din 2020, cea mai rapidă revenire a economiei dintre statele Uniunii Europene, comparativ cu trimestrul precedent, relevă clasamentul bazat pe datele revizuite publicate de biroul european de statistică Eurostat. Pe locul al doilea s-a situat Malta, cu o creștere trimestrială de 3,8%. Față de al treilea trimestru, economia românească a avut un avans de 4,8%, revizuit în scădere față de estimarea anterioară, de 5,3%, publicată în februarie. (Profit.ro)

2. Un secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii a anunțat că peste 5,7 milioane de doze de vaccin vor sosi în România în lunile martie şi aprilie, aproximativ 3 milioane fiind de la compania Biontech/Pfizer. (News.ro)

3. Un vaccin împotriva COVID-19 sub formă de spray nazal, bazat pe tehnologia de transfer genic, poate fi adaptat cu uşurinţă contra noilor variante de coronavirus, a anunţat o echipă de cercetători finlandezi. (Hotnews)

4. Grupul farmaceutic Merck şi o companie americană au anunţat sâmbătă progrese în dezvoltarea unui medicament împotriva COVID-19 administrat pe cale orală. Antiviralul lor, care este în curs de testare, a avut efecte pozitive în reducerea încărcăturii virale. (Digi24)

5. Câştigul salarial mediu orar brut în Uniunea Europeană era în 2019 cu 14,1% mai mic în cazul femeilor decât al bărbaţilor. Statele membre unde această diferenţă este cea mai mică sunt Luxemburg (1,3%) şi România (3,3%), arată datele publicate de Eurostat. (Link)

6. Vaccinul dezvoltat de Pfizer/BioNTech neutralizează nouă tulpină de coronavirus care s-a răspândit în Brazilia. Concluzia apare într-un studiu publicat în New England Journal of Medicine. Neutralizarea înseamnă că vaccinul are aceeași eficientă pe această tulpină ca pe varianta normală a virusului. (Reuters)

7. Marea Britanie a înregistrat, duminică, cel mai mic număr de noi cazuri de Covid-19 din ultimele cinci luni şi jumătate, potrivit datelor oficiale anunţate de Guvern. (News.ro)

8. Datele preliminare ale unui studiu arată că vaccinul anti Covid-19 dezvoltat de AstraZeneca împreună cu Oxford este eficient împotriva tulpinii braziliene a virusului. (Reuters)

9. România are cel mai mare număr de medici cu vârste cuprinse între 35 și 49 de ani din UE, potrivit datelor furnizate de Eurostat. (Hotnews)

10. Romsilva va planta circa 20 milioane de puieţi forestieri în campania de împăduriri de primăvară, cele mai mari suprafeţe unde se vor face împăduriri fiind în judeţul Suceava. (News.ro)

11. Centrul pentru controlul și prevenirea bolilor din SUA a transmis noi recomandări pentru persoanele vaccinate. Acestea, dacă au primit ambele doze de vaccin, pot să nu mai poarte masca și să nu mai respecte distanțarea fizică la interior, când sunt împreună cu alte persoane vaccinate sau cu persoane care prezintă un risc redus. Astfel, bunicii complet vaccinați își pot vizita copiii și nepoții, chiar dacă aceștia nu sunt vaccinați, condiția fiind ca aceștia să nu sufere de o boală gravă, care le-ar pune viața în pericol în cazul în care s-ar infecta. (Axios)

12. Oamenii de știință folosesc inteligența artificială pentru a verifica în ce măsură medicamentele actuale pot fi folosite pentru tratarea maladiei Alzheimer. Se speră că, astfel, se va accelera descoperirea unei forme eficiente de tratament. (Harvard)

13. CEO-ul BioNTech a anunțat că, împreună cu Pfizer, vor ajunge la o capacitate de a produce 3 miliarde doze de vaccin anti Covid-19, anul viitor. Anul acesta, cele două companii au anunțat că vor livra 2 miliarde doze. (Bloomberg)

14. Procentul anericanilor care vor să se vaccineze împotriva Covid-19, sau deja au făcut-o, a crescut de la 60%, cât era în noiembrie, la 69% acum, conform rezultatelor unui sondaj publicat vineri. (Axios)

15. Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a anunţat luni că se aşteaptă ca ”100 de milioane de doze pe lună” de vaccin împotriva covid-19 să fie livrate în al doilea trimestru Uniunii Europene. ”Aşteptăm în medie aproape 100 de milioane de doze pe lună în trimestrul doi şi în total 300 de milioane de doze până la sfrâşitul lui iunie”. (News.ro)

16. Conform unui comunicat al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în luna februarie 2021 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 50.147 de imobile, cu 1.411 mai multe față de lună ianuarie. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare în luna februarie, este cu 576 mai mare față de perioada similară a anului 2020.

17. Amazon, cel mai puternic retailer online, prezent pe piața din România cu peste 2.500 de angajați, se pregătește să deschidă un nou birou, în Timișoara, și altele două în Iași. Compania va avea, astfel, până la finalul anului, încă 500 de angajați. (Profit.ro)

18. Exporturile Germaniei au crescut neașteptat în ianuarie, comparativ cu luna precedentă, datorită comerțului robust cu China, un start de an pozitiv pentru cea mai mare economie europeană, afectată de efectele pandemiei de coronavirus. (Profit.ro)

19. Programul de $1900 miliarde pentru susținerea economiei și al americanilor, propus de administrația Biden, va duce la creșterea PIB-ului global cu 1%, în acest an, conform economistului șef OECD. Economia mondială ar urma să crească anul acesta cu 5,6%, cu 1,4% mai mult decât estimările din noiembrie anul trecut. (FT)

20. Analiștii băncii americane Morgan Stanley estimează, după aprobarea de către Senatul american a pachetului de $1900 miliarde pentru ajutorarea americanilor, că dacă se menține actuală rată de vaccinare și ținând cont că vine primăvara, economia americană își va reveni rapid, ieșind din recesiune. (Link)

21. Exporturile Chinei au crescut cu 60,6% în ianuarie și februarie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Importurile au crescut cu 22,2%. Analiștii estimau creșteri mult mai mici, atât pentru exporturi cât și pentru importuri. Pentru cele două luni, China a raportat un surplus comercial de $103,25 miliarde. În primele luni ale anului trecut, China a fost blocată de măsurile luate pentru controlul pandemiei. (Reuters)

22. Economia americană a adăugat 379.000 noi locuri de muncă în februarie. Șomajul a scăzut la 6,2%. (WSJ)

23. Pe o mostră colectată de pe suprafața unui asteroid din sistemul nostru solar, oamenii de știință au descoperit în premieră apă și materie organică. Mostra – un singur grăunte – provine de pe asteroidul Itokawa și a fost adusă de prima misiune Hayabusa din 2010 a Japan Aerospace Exploration Agency (JAXA). (Hotnews)

24. Compania Orbital Assembly susține că va construi începând din 2025 primul hotel spațial din istorie, care ar urma să devină operațional în 2027. Hotelul Voyager Station va fi poziționat pe orbita joasă a Pământului și va avea forma unei roți cu spițe: capsulele individuale pentru locuit vor fi atașate unei roți în mișcare, iar o serie de tuburi montate în forma literei X vor asigura conexiunea între diverse zone ale ansamblului prin intermediul unor lifturi. (Voyager Station)

25. Oamenii de știință au creat un robot care poate poate înota în Groapa Marianelor, cel mai adânc punct aflat sub apă, la o adâncime de 11 kilometri. Robotul soft, cum îl descriu experții, a fost creat prin emularea caracteristicilor peștilor, pentru a rezista presiunilor puse de cantitatea foarte mare de apă. (TechXplore)

26. O antreprenoare de 33 de ani, mama a doi copii, este noua Miss Germania. Noua variantă a concursului de frumusețe a renunțat la proba costumului de baie concentrându-se pe personalitatea și convingerile concurentelor. (Reuters)

27. Albatrosul Wisdom, cea mai în vârstă pasăre sălbatică din lume, a avut un pui la vârsta de cel puțin 70 de ani. Albatrosul a eclozat puiul la 1 februarie într-un refugiu pentru animale sălbatice din Pacific ul de Nord. Albatroșii Laysan trăiesc de obicei doar 12-40 de ani. Dar Wisdom a fost identificată pentru prima dată de cercetători în 1956. Femela face un cuplu cu albatrosul Akeakamai din 2012. (BBC)

28. Lungmetrajul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” al lui Radu Jude este marele câştigător al celei de-a 71-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, fiind recompensat cu Ursul de Aur. (News.ro)

Din Cronica de Carte:

29. „Vara în care mama a avut ochii verzi”, romanul Tatianei Țîbuleac apărut inițial la Editura Cartier în 2017, va fi publicat în această lună în traducere germană și poloneză. Romanul a mai apărut în franceză, spaniolă și norvegiană (O mie de semne)

30. Romanul ”Cum să uiți o femeie”, de Dan Lungu, va fi publicat în limba engleză, la editura americană Dalkey Archive Press (Link)

31. Ion Mosincat, un IT-ist din județul Timiș, a dezvoltat o extensie pentru Google Chrome, numită La Biblioteca, în care puteți verifica dacă o anumită carte dintr-o librărie online (din România sau din străinătate) se află în biblioteca din orașul vostru. 43 de biblioteci din toată țara au fost, până în prezent, introduse în extensie (Link)

32. Librăriile din toate landurile din Germania s-au redeschis din 8 martie (ActuaLitte)

33. Mai multe biblioteci din Marea Britanie oferă truse de testare Covid-19 persoanelor cu risc potențial și care nu își pot părăsi casele (ActuaLitte)

34. Librăriile din Franța au fost declarate, în sfârșit, magazine esențiale și vor rămâne deschise chiar și după eventualele măsuri de carantinare a țării (The Connexion)

35. Romancierul japonez Haruki Murakami lansează, la mijlocul lunii martie, o linie de tricouri grafice, în colaborare cu Uniqlo, care vor conține mai multe modele, cu unele dintre lucrurile preferate ale lui Murakami, precum pisici, păsări, discuri și bărbați care stau în baruri (The Guardian)

36. Inițiativa Quick Reads va dona, pentru o perioadă de 2 luni, o carte pentru fiecare carte cumpărată prin intermediul acesta. ”Quick Reads” oferă cărți în valoare de 1 liră sterlină, de maximum 128 de pagini, concepute pentru a încuraja adulții care nu citesc des sau le este greu să citească să descopere bucuria cărților (BookSeller)

37. Mai multe biblioteci publice din SUA oferă servicii gratuite vârstnicilor în timpul pandemiei, precum cursuri online, trimiterea de scrisori între un senior și un angajat al bibliotecii, linii telefonice cu mesaje literare, întâlniri pe Zoom sau chiar ajutor pentru programarea la vaccinare (Book Riot)

38. Google a lansat un proiect de explorare a cărților intitulat ”Ocean of Books”, pe care îl definește drept un experiment poetic. Proiectul cuprinde o hartă care conține, în acest moment, 113.008 de scriitori și 145.162 de cărți (Link)

39. Refinery29 a realizat o selecție de cărți audio în limba engleză pe care le puteți asculta gratuit, fără abonament (Link)

40. Profesioniștii din diverse domenii îi ajută pe copiii defavorizați din India să vadă lumea largă prin intermediul cărților, înființând biblioteci în regiunea Tamil Nadu. Până în acest moment, s-au înființat: trei biblioteci obișnuite, aproximativ 70 de biblioteci mobile și șase biblioteci stradale. Premisa esențială a proiectului Dulkal: cărțile sunt o fereastră către lume (ActuaLitte)

Am preluat totografia dimineții din Cronica dimineții – O călugăriță se roagă de militarii din Myanmar să nu tragă în protestatari. Myitkyina News Journal/AFP:

Ți-ar mai putea plăcea
Ministerul Sănătăţii: 100% din persoanele ce au primit vaccinul Oxford-AstraZeneca au fost protejate de forme grave de boală, spitalizare şi decese cauzate de COVID-19 – Cronica Stirilor Pozitive
Un medicament care ar putea opri repararea celulelor canceroase a fost testat cu succes în prima fază a unui test clinic – Cronica Știrilor Pozitive

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău