Restricţia de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca a fost eliminată – Cronica serii

1. Câştigul salarial mediu orar brut în Uniunea Europeană era în 2019 cu 14,1% mai mic în cazul femeilor decât al bărbaţilor. Statele membre unde această diferenţă este cea mai mică sunt Luxemburg (1,3%) şi România (3,3%), arată datele publicate luni de Eurostat. (Link)

2. Restricţia de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca a fost eliminată, a anunţă Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19. Vaccinul va putea fi administrat astfel tututor persoanelor de peste 18 ani, în condiţiile în care până acum era destinat doar celor până în 55 de ani. (News.ro)

3. Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat că va fi depusă în această săptămâna la Senat moţiune simplă împotriva ministrului Economiei Claudiu Năsui. El a adăugat că, deşi social-democraţii sunt în opoziţie, va fi încercată crearea unei majorităţi. (News.ro)

Una din Sinteza săptămânii: Un raport de 76 de pagini ilustrează neputința sistemului de protecție a copilului. Statul nu știe nici măcar câți sărmani sunt în școlile din România, iar copiii fac copii din lipsă de educație corespunzătoare. Copii de clasa a II-a, educați cu urlete și înjurături. Dar uneori, nici nu trebuie să țipi ori să jignești. Niculae, un copil cu ADHD și probleme de vedere a fost umilit de învăţătoare, care i-a spus despre mărţişorul primit că este urât.

4. Conform unui comunicat al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în luna februarie 2021 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 50.147 de imobile, cu 1.411 mai multe față de lună ianuarie. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare în luna februarie, este cu 576 mai mare față de perioada similară a anului 2020.

5. Din cele 19,328 milioane persoane care la 1 ianuarie 2020 aveau reședința obișnuită pe teritoriul României pentru cel puțin 12 luni, 9,868 milioane erau femei, reprezentând 51,1% din totalul populației rezidente, anunță Institutul Național de Statistică, cu prilejul sărbătoririi Zilei Femeii. (Profit.ro)

6. Numărul persoanelor care au optat pentru transportul aerian de pasageri a scăzut anul trecut cu 69%, de la 23.193.300 pasageri în 2019, la 7.186.500 pasageri în 2020, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică. (Profit.ro)

7. Omenirea a distrus sau degradat aproximativ două treimi din pădurea tropicală de pe planetă, conform noilor date științifice, fapt ce i-a alarmat pe cercetători în legătură cu faptul că principalul element care mai estompează schimbările climatice dispare cu rapiditate. Între 2002 și 2019 a fost distrusă pădure pe o arie mai mare decât teritoriul național al Franței. (Link)

Una din Cronica de Tehnologie: Oamenii de știință folosesc inteligența artificială pentru a verifica în ce măsură medicamentele actuale pot fi folosite pentru tratarea maladiei Alzheimer. Se speră că, astfel, se va accelera descoperirea unei forme eficiente de tratament. (Harvard)

8. Italia a înregistrat anul trecut cel mai mare număr de decese de după cel de-al Doilea Război Mondial, arată cifrele oficiale. Au fost înregistrate în total 746.146 de decese, cu 15% mai mult decât media anuală pentru anii 2015-2019, a declarat, vineri, biroul de statistică Istat din Roma. (G4Media)

9. 29 de țări au oprit sau îngreunat intenționat funcționarea internetului anul trecut. De departe, țara care a apelat cel mai frecvent la această strategie a fost India (de 109 ori), vizând, în mod special, regiunea Kashmir. Yemen, Etiopia, Iordania, Belarus, Egipt, Iran, Irak și Pakistan au făcut acest lucru de cel puțin două ori în 2020. (Al Jazeera)

10. Premierul Florin Cîţu a anunţat că vor fi făcute verificări dacă Ministerul Sănătăţii a respectat legislaţia atunci când a publicat date referitoare la pandemie, precizând că erau necesare mai multe avize. În replică, ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a precizat că date referitoare la numărul de teste ar fi trebuit să fie publicate cu mult timp înainte.„Nu există date publice secrete”, a subliniat ministrul. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul Educaţiei a anunţat că 77,5% dintre elevi nu doresc să se vaccineze – Cronica serii
România a avut, în trimestrul al doilea, a doua mare creștere economică din UE – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău