Rezultate promiţătoare ale primului vaccin pentru COVID-19 testat în SUA – Cronica Știrilor Pozitive

1. Date preliminare referitoare la vaccinul pentru COVID-19 al companiei Moderna, primul testat în Statele Unite, arată că a produs anticorpi protectori într-un grup mic de voluntari sănătoşi, a anunţat luni compania. Datele provin de la opt persoane care au participat la un test clinic de siguranţă efectuat pe 45 de subiecţi, care a început în martie. Vaccinul dezvoltat de Moderna este unul din cele peste 100 aflate în curs de dezvoltare ca protecţie împotriva noului coronavirus care a infectat peste 4,7 milioane de oameni la nivel global şi a ucis peste 315.000. Pe ansamblu, studiul a arătat că vaccinul este sigur şi toţi participanţii la studiu au produs anticorpi împotriva virusului. O analiză a reacţiei pe opt persoane a arătat că cei care au primit o doză de 100 de micrograme şi o doză de 25 de micrograme au avut niveluri de anticorpi protectori pentru apărare faţă de virus superioare faţă de cei identificaţi în organismul unor persoane care s-au recuperat după COVID-19, boala provocată de noul coronavirus. (News.ro)

2. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat aseară că măsurile de relaxare se fac progresiv, iar dacă totul merge bine, de la 1 iunie ar putea fi deschise terasele, iar de la 15 iunie restaurantele și plajele. (Hotnews)

3. Rata deceselor, la nivel global, în cazurile închise, a scăzut din nou, de la 15%, la 14%.

4. România a înregistrat două zile la rând cu un număr redus de decese, 13, cauzate de Covid-19. Este cel mai mic număr înregistrat în ultimele 30 de zile. (Link)

5. Barurile, restaurantele, magazinele, saloanele cosmetice, muzeele, librăriile și bisericile s-au redeschis de ieri în Italia. Autoritățile au anunțat o scădere a numărului de cazuri și cel mai mic număr al deceselor de la începutul lunii martie. (TheGuardian)

6. Reînceperea şcolilor în 22 de ţări europene nu a dus la vreo creştere semnificativă a infecţiilor de coronavirus în rândul copiilor, părinţilor sau personalului, s-a spus la o videoconferinţă a miniştrilor Educaţiei din toată Uniunea Europeană. (Hotnews)

7. Bursa a reacționat pozitiv la știrea privind rezultatele primului vaccin testat în SUA. Acţiunile au evoluat în creştere, indicele S&P 500 închizând sesiunea de ieri la cel mai ridicat nivel din ultimele 10 săptămâni. (News.ro)

8. Spania a anunțat cel mai mic număr al deceselor cauzate de Covid-19 din ultimele două luni. (TheGuardian)

9. Germania și Franța au propus luni un plan de 500 de miliarde de euro pentru relansarea economică a UE, afectată de criza coronavirusului. „Pentru a susține o recuperare durabilă care să restabilească și să consolideze creșterea în UE, Franța și Germania susțin crearea unui Fond de relansare ambițios, temporar și țintit”, în valoare de 500 de miliarde de euro, în cadrul viitorului buget european, se arată într-o declarație comună a șefilor celor două țări, Angela Merkel și Emmanuel Macron. (Hotnews)

10. Uniunea Europeană ar putea da în zilele următoare aprobarea iniţială comercializării medicamentului Remdesivir drept un tratament pentru covid-19, a anunţat luni directorul Agenţiei Europe a Medicamentului. (News.ro)

11. Papa Francisc a inaugurat redeschiderea completă a Bazilicii Sfântul Petru. Bisericile catolice au ţinut slujbe publice pentru prima dată în ultimele două luni. (News.ro)

12. De ieri s-au reluat cursele aeriene interne, care nu au fost suspendate, ci reduse din cauza scăderii numărului de călători. (News.ro)

13. Uzina Ford de la Craiova și-a crescut de ieri capacitatea de producție, dupa ce a fost introdus și al doilea schimb în fabrică, cu aceleași măsuri de protecție care s-au dovedit a fi foarte eficiente. (Profit.ro)

14. Pentru prima dată din 22 martie, numărul pacienților aflați la terapie intensivă în Franța a scăzut sub 2.000. (TheGuardian)

Fotografia dimineții – Trupa de mariachi Viva Veracruz cânta serenade în Bogota, Columbia, într-un tur al orașului pentru susținerea spectacolelor live. Mauricio Dueñaș Castañeda/EPA:

Ți-ar mai putea plăcea
Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că decesele cauzate de malaria au fost, anul trecut, la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată – Cronica Știrilor Pozitive
România a avut cea mai mare creștere a PIB pe locuitor spre media UE în 2019 – Cronica Știrilor Pozitive
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău