România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru – Cronica dimineții
1. Premierul Ilie Bolojan a declarat, la prezentarea pachetului de măsuri de reducere a deficitului pe domeniul sănătate că sistemul nostru de sănătate a acumulat probleme mari în ultimii ani iar un aspect major este creşterea accelerată a cheltuielilor, care nu se reflectă direct proporţionat în calitatea serviciilor. El a mai arătat că sunt conduceri de spitale care nu performează şi mai mult de o treime din spitalele noastre au cheltuieli cu salariile care depăşesc 80% din totalul cheltuielilor unui spital. Premierul a mai spus că există cazuri de servicii care sunt umflate, fraude prin optimizarea cheltuielilor, prin îmbunătăţirea indicelor de complexitate şi lipsa criteriilor de performanţă în sistem, din punct de vedere al salarizării medicilor. (News.ro)
2. Datoria statului a urcat în luna aprilie la 1.013,16 miliarde de lei (56,6% ca pondere în PIB), de la 998,2 miliarde de lei (55,8% din PIB) în luna martie, depășind astfel pentru prima dată pragul de 1.000 de miliarde de lei, potrivit datelor Ministerului Finanțelor. La finalul anului trecut, datoria era de 964,4 miliarde lei (53,9% din PIB), iar la final de 2019, se situa la 372,9 miliarde lei (35% din PIB). (Profit.ro)
3. România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru. Datele provizorii ale Eurostat arată că topul țărilor membre cu cele mai mari deficite guvernamentale este condus de România, cu un minus de 7,5% din PIB, urmată de Franța, 5,6% din PIB, și Belgia, 5,5% din PIB. (Profit.ro)
4. Premierul Ilie Bolojan a explicat că, în primele 6-7 luni ale anului, au fost cheltuite sumele prevăzute de programe precum Anghel Saligny, însă a explicat că aceste proiecte vor putea continua în proporţie de aproximativ 35 la sută, fiind vorba de proiecte în stadiu avansat de realizare. Bolojan a subliniat că programe de acest tip vor avea buget mărit în 2027-2028 (News.ro). Partidul Social Democrat nu este de acord cu abordarea privind suspendarea de investiţii, a declarat președintele partidului, Sorin Grindeanu, care a subliniat că fiecare proiect în parte trebuie analizat (Economica). Primarul Slatinei, membru PNL, a anunţat că va protesta în faţa Guvernului, alături de alţi aleşi, dacă nu i se vor finanţa străzile începute în municipiu: “Să vină Bolojan, Cseke Attila, să le explice slătinenilor cum conservi o stradă decopertată”. (News.ro).
Din Cronica de Tehnologie: Google spune că sistemul de avertizare timpurie în cazul cutremurelor de pe smartphone-urile cu Android devine din ce în ce mai bun. Din 2021, acesta a detectat peste 1.000 de cutremure și a trimis uneori alerte cu între 15 și 60 de secunde înainte ca unda să se facă simțită. (Washington Post)
5. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că se analizează posibilitatea interzicerii cumulului pensiei cu salariul în sectorul public. Această propunere cu implicații semnificative atât din punct de vedere economic, cât și social, vizează 10.000 de persoane. (Libertatea)
6. Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că PSD va veni în coaliție, săptămâna aceasta, cu propuneri privind impozitarea pe cifra de afaceri, pentru toate companiile cu impozit pe profit, și taxarea externalizării profitului din România. PSD vrea că impozitul pe cifra de afaceri să fie 0,5%. (Digi24)
7. Angajații din primării și din sectorul asistenței sociale vor declanșa, miercuri, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, urmând ca peste o săptămână să aibă loc și greva generală, a anunțat Dan Cârlan, președintele Sindicatului Național al Salariaților Comunelor și Orașelor din România. Cârlan a explicat că, în privința administrației publice locale pe care o reprezintă, măsurile anunțate de premierul Ilie Bolojan reprezintă un „pachet de distrugere”. (Hotnews)
8. Mai multe partide din Republica Moldova care pledează pentru unirea cu România ar putea participa la alegerile parlamentare din septembrie pe o listă comună, constituind un nou bloc electoral – „Unirea Naţională”. Din această alianţă politică ar urma să facă parte, printre altele, Partidul Reîntregirii Naţionale „ACASĂ” şi Partidul Naţional Liberal – formaţiuni cunoscute pentru promovarea unirii Republicii Moldova cu România. (News.ro)
Din Cronica Sportivă: FCSB evoluează în Macedonia de Nord, cu Shkendija, în primul meci din turul II preliminar al Ligii Campionilor. Partida e programată de la ora 21:00.
9. 26 de ţări, în frunte cu Marea Britanie şi Franţa, au cerut încetarea imediată a războiului din Gaza şi au condamnat uciderea „îngrozitoare” a sute de palestinieni care încercau să ajungă la ajutoare. România nu se află printre semnatarele declaraţiei. (Digi24)
10. Datele unui sondaj INSCOP Research arată că 66% dintre români cred că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun pentru România. (G4Media)
Fotografia dimineții – Un fermier chinez de 60 de ani și-au construit un submarin de două locuri, numit Big Black Fish, care se poate scufunda la o adâncime de 8 metri timp de 30 de minute. AFP / Getty: