România a distrus aproape 10 milioane doze de vaccin din cele 35 de milioane primite – Cronica dimineții

1. România a plătit 2,5 miliarde de lei pentru cele 35 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 furnizate, dintre cele circa 80 de milioane comandate, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. „Dintre cele 35 de milioane, circa 10 milioane sunt vaccinuri care au fost distruse sau urmează să fie distruse, pentru că au expirat.” (Profit.ro)

2. Primul ministru Marcel Ciolacu a afirmat, sâmbătă, în intervenţia avută online la Summit-ul internaţional de la Kiev privind securitatea alimentară mondială, că peste 60% din totalul exporturilor de cereale din Ucraina către pieţele internaţionale au fost realizate prin coridoarele de transport din România. Ciolacu a mai declarat că în perioada următoare este vizată o creştere a capacităţii de transport, cu sprijinul direct al partenerilor internaţionali şi al celor din cadrul Uniunii Europene. (News.ro)

3. Fostul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că jumătate dintre dosarele penale din România vizează infracţiuni legate de Codul Rutier, potrivit statisticilor oficiale. El spune că legea care prevede condamnarea şoferilor care conduc drogaţi are acelaşi model ca Legea Anastasia. (News.ro)

Din Cronica Spațială: Telescopul spațial James Webb a realizat o imagine cu centrul galaxiei noastre cu un nivel de detaliu fără precedent. Imaginea a fost realizată într-o regiune numită Sagittarius C situată la circa 300 de ani-lumină de gaura neagră supermasivă Sagittarius A* din centrul galaxiei noastre și include o serie de elemente care nu au mai fost observate până acum și care, cel puțin pentru moment, nu pot fi explicate de cercetători. (NASA)

4. Șeful Poliției de Frontieră, Victor Ștefan Ivașcu, ar urma să fie schimbat din funcție după ce Cătălin Cherecheș, primarul orașului Baia Mare, a trecut granița folosind actele vărului. Cherecheș, care a primit o condamnare definitivă de 5 ani de închisoare, se află sub control judiciar și nu putea pleca din țară. (G4Media)

5. România continuă să fie țara cu cel mai ridicat număr de cetățeni cărora li s-a refuzat intrarea în UK. În 2019, poliția de frontieră a înregistrat 1.376 de refuzuri pentru români. După Brexit, în 2021, acest număr a crescut semnificativ, la aproape 10.000 de refuzuri, înainte de a scădea la puțin sub 8.000 în 2022. (Profit.ro)

Știrea Hope.ro: Tratarea cât mai timpurie a maladiei Alzheimer cu un nou medicament are beneficii mai mari.

6. Autoritatea penitenciară israeliană a anunţat că a eliberat 39 de prizonieri palestinieni, în schimbul celor 17 ostatici eliberaţi sâmbătă seară de Hamas. Prizonierii palestinieni sunt toţi femei şi adolescenţi cu vârsta sub 19 ani, la fel cum ostaticii eliberaţi sunt toţi femei şi copii. (News.ro)

7. Capitala Ucrainei a fost vizată sâmbătă de ceea ce forțele aeriene ale țării au descris ca fiind cel mai mare atac cu drone al Rusiei din timpul războiului, soldat cu cinci răniți. (Hotnews)

8. Zeci de mii de britanici au manifestat sâmbătă, la Londra, în sprijinul palestinienilor, cerând o încetare a focului durabilă în Fâşia Gaza, în a doua zi a armistiţiului temporar între Israel şi mişcarea islamistă Hamas. (Digi24)

9. China a terminat construcția celui mare mare parc fotovoltaic din lume, dezvoltat pe o suprafață de 20 km pătrați în deșert, lângă Abu Dhabi. Cele 4 milioane de panouri solare vor reduce emisiile de carbon cu 2,4 milioane tone pe an și vor alimenta cu energie 200.000 de case. (SCMP)

Din Cronica Sportivă: Pilotul olandez al celor de la Red Bull, Max Verstappen, a câştigat calificările Marelui Premiu de Formula 1 de la Abu Dhabi şi va pleca din pole position în ultima cursă a sezonului 2023. El a fost urmat de monegascul Charles Leclerc (Ferrari) şi de australianul Oscar Piastri (McLaren).

10. Din 2019, Meta/Facebook a primit peste 1,1 milioane de rapoarte de utilizatori Instagram cu vârsta sub 13 ani, dar a „dezactivat doar o fracțiune” din aceste conturi, potrivit unei noi plângeri legale deschise împotriva companiei, depusă de procurorii generali din 33 de state americane. Compania „a continuat să colecteze în mod obișnuit” informații personale ale copiilor, cum ar fi locațiile și adresele lor de e-mail, fără permisiunea părinților, încălcând o lege federală privind confidențialitatea copiilor, potrivit dosarului depus în instanță. (NYTimes)

Fotografia dimineții – Dictatorul nord corean Kim Jong-un și fiica sa s-au fotografiat cu oamenii de știință care au contribuit la lansarea unui satelit militar de recunoaștere. Agenția de spionaj a Coreei de Sud a declarat că Phenianul a primit ajutor rusesc pentru a pune cu succes un satelit militar spion pe orbită. KCNA prin KNS/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Analiză: România, Ungaria și Cehia vor plăti o factură anuală la energie echivalentă cu aproximativ 15% din PIB – Cronica dimineții
Ministrul Sănătății: Nu este o boală foarte complicată, dar consumă foarte multe resurse logistice – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău