România a pierdut, între 2011 și 2022, aproape un milion de tineri de 15-34 de ani – Cronica dimineții

1. Populația rezidentă a României a scăzut între ultimele recensăminte – din 2011 și 2022 – cu peste un milion de persoane, dar mai grav este că minusul provine aproape integral din categoria tinerilor, adică a celor cu vârste între 15 și 34 de ani. Pe celelalte două mari categorii de vârstă, dinamica a fost nesemnificativă – între 2011 și 2022, populația cu vârste între 0 și 14 ani s-a restrâns cu 108. 500 de persoane, iar cea de cel puțin 35 de ani a urcat cu aproape 76.000. (Cursdeguvernare)

2. Peste 12.500 de fermieri români au devenit anul trecut datori față de APIA pentru că au încasat în total 87,5 milioane de lei subvenții necuvenite. În jur de 41% dintre aceștia au returnat banii voluntar, dar sunt și fermieri executați silit de către ANAF. (Economica)

3. Fostul preşedinte Traian Băsescu consideră că un candidat comun PSD-PNL la alegerile prezidenţiale ar înseamna desfiinţarea unuia dintre cele două partide. El a afirmat că nu ai cum să negociezi până şi preşedintele şi că e dezonorant pentru cele două partide să ajungă la un asemenea troc. (News.ro)

4. Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a afirmat, marţi seară, că preşedintele Klaus Iohannis s-a trezit târziu dacă a vrut un post european, dar a precizat că este de dat o bătălie împotriva premierului olandez Mark Rutte, despre care a menţionat că dispreţuieşte România. Băsescu a mai declarat că Iohannis are obligaţia să se bată ca Mark Rutte să nu devină secretar general NATO. (News.ro)

5. Parlamentul va discuta un proiect de lege care prevede transferul atribuțiilor privind protecția consumatorilor de servicii financiare de la ANPC la BNR. (Profit.ro)

Din Cronica Sportivă: PSG merge mai departe în Liga Campionilor, după ce a triumfat și în returul din optimi cu Real Sociedad, 2-1. Parizienii au câștigat primul meci, 2-0. Astăzi se joacă returul meciurilor Real Madrid – RB Leipzig și Manchester City – FC Copenhaga.

6. Congresul Partidului Popular European, din care face parte PNL, începe, miercuri, la Romexpo, în prezenţa a peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări. Popularii europeni decid strategia pentru alegerile pentru Parlamentul European, stabilesc manifestul Partidului Popular European şi desemnează principalul candidat pentru şefia Comisiei Europene. În Adunarea Politică a Partidului Popular European, de marţi, de la Bucureşti, a fost acceptată înscrierea Ursulei von der Leyen în competiţie. (News.ro)

7. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu a cerut niciodată ca trupe străine să lupte pentru țara sa, a declarat marți un purtător de cuvânt al Casei Albe, întrebat despre comentariile făcute de președintele francez Emmanuel Macron. (Hotnews)

8. Victoria Nuland, al treilea diplomat american ca rang și ținta frecventă a criticilor Moscovei pentru opiniile sale belicoase cu privire la Rusia și acțiunile acesteia în Ucraina, va părăsi postul în această lună, a anunțat Departamentul de Stat. (G4Media)

9. Guvernul Ungariei a anunțat, marți, că nu va sprijini numirea lui Mark Rutte, în prezent premierul Olandei, în funcția de secretar general al NATO. „Nu putem susţine alegerea ca secretar general al NATO a unei persoane care a dorit punerea Ungariei în genunchi”, a declarat ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto. (Digi24)

10. 10.000 de pași pe zi scade riscul bolilor de inimă și a decesului prematur, chiar și atunci când petreceți restul zilei sedentar, sugerează un studiu. Fiecare pas suplimentar peste 2.200 de pași pe zi – până la aproximativ 10.000 – reduce aceste riscuri, indiferent de cât de mult din timpul rămas este petrecut stând pe scaun. Studiul arată că cel mai scăzut risc de deces prematur a fost în rândul persoanelor care făceau între 9.000 și 10.500 de pași pe zi. (TheGuardian)

Fotografia dimineții – Frankfurt este primul oraș din Germania care introduce luminițe pe străzi cu ocazia Ramadanului:

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul rus de Externe: O nouă ”cortină de fier” coboară între Rusia şi Occident – Cronica dimineții
Cronica dimineții – Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență pentru coplata serviciilor medicale private

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău