România ar putea inaugura anul acesta 100 de kilometri de Autostradă/Drum Expres – Cronica dimineții

1. România ar putea inaugura anul acesta 100 de kilometri de Autostradă/Drum Expres și Podul de la Brăila, cea mai complexă lucrare de infrastructură rutieră a Companiei de Drumuri. Dintre loturile avansate, constructorii turci vor termina garantat lucrările pe trei loturi de autostradă cu o lungime de 48 kilometri (A0 și A 3-Transilvania), iar UMB, cel mai puternic constructor din România va încheia lucrările pe 32 de kilometri pe Drumul Expres Craiova-Pitești. (Economedia)

2. Cancelarul austriac Karl Nehammer şi preşedintele bulgar Rumen Radev au convenit asupra unei vizite a lui Nehammer şi a ministrului său de interne Gerhard Karner la frontiera bulgară, la 23 ianuarie, relatează agenţia austriacă de presă APA. Veto-ul Austriei împotriva aderării României şi Bulgariei la Schengen a provocat nemulţumire în ambele ţări, iar cancelarul federal Karl Nehammer încearcă acum, în mod evident, să repare porţelanurile sparte, comentează cotidianul „Die Presse”, menţionând că preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a fost invitatul lui Nehammer la concertul de Anul Nou de la Viena. După discuţiile avute duminică, cei doi oficiali au dorit „să colaboreze îndeaproape pentru a consolida protecţia frontierelor externe ale UE”, a declarat cancelarul Karl Nehammer după întâlnire. (News.ro)

3. Noul an a venit cu temperaturi-record pentru această perioadă a anului. Este mult mai cald decât în mod obișnuit, iar temperaturile aduc aminte mai degrabă de o zi de primăvară decât de mijlocul iernii. A fost cea mai caldă zi de 31 decembrie, a anunțat ANM. Temperaturile vor rămâne ridicate și zilele următoare. (Digi24)

4.Ţările occidentale trebuie să fie pregătite să ofere sprijin pe termen lung Ucrainei, în condiţiile în care Rusia nu dă semne că ar ceda, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu la BBC. (News.ro)

5. Pentru economia mondială, 2023 va fi un an dificil, mai dificil decât 2022, deoarece principale motoare care susțin creșterea – SUA, China, țările europene – înregistrează deja scăderi ale activităților economice, consideră Kristalina Georgieva, directoarea FMI. (Reuters)

Din Cronica de Carte: Topuri de final de an 2022:

-Cele mai bune ecranizări ale unor cărți din 2022 (Literary Hub);

-Cele mai bune cărți despre muzică (Rolling Stone);

Wired a anunțat cele mai bune 12 cărți din 2022;

-Cele mai bune cărți ale anului, conform Vox, respectiv Vanity Fair;

-Criticii literari de la New York Times și-au anunțat cărțile anului.

6. La 1 ianuarie 2023, Suedia a preluat de la Cehia preşedinţia rotativă a Uniunii Europene pentru o perioadă de şase luni. Statele membre care deţin preşedinţia Uniunii lucrează împreună în grupuri de câte trei, numite „trio-uri”, pentru o perioadă de 18 luni. Trio-ul actual este format din Franţa (ian.-iun. 2022), Cehia (iul.-dec. 2022) şi Suedia (ian.-iun. 2023). (Hotnews)

7. Republicanul Adam Kinzinger, membru al Congresului Statelor Unite, crede că Donald Trump va fi pus sub acuzare pentru rolul jucat în atacul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021. Kinzinger a declarat că spera ca Trump să fie trimis în judecată pentru că altfel se teme pentru viitorul țării, deoarece orice alt președinte va putea încerca să rămână la putere cu orice preț. (TheGuardian)

8. Dubai a anulat o taxă de 30% pe vânzările de alcool, iar costul licenței pentru a vinde băuturi alcoolice devine zero. Familia Al Maktoum, care conduce acest emirat, renunță astfel la o sursă importantă de venituri pentru a susține creșterea turismului. (Bloomberg)

9. Revista Time a publicat un material cu 47 dintre cele mai așteptare seriale ale acestui an, inclusiv sezoane noi din seriale care au avut premieră în anii trecuți. Primele dintre aceste seriale sunt disponibile chiar din această săptămână. (Time). Variety a publicat o listă cu cele mai așteptate filme ale acestui an. (Variety)

10. Divizia britanică a grupului de protest împotriva schimbărilor climatice Extinction Rebellion a anunțat că activiștii săi vor înceta temporar să blocheze drumurile, să se lipească de clădiri și să se angajeze în alte acte de nesupunere civilă, deoarece astfel de metode nu și-au atins efectele dorite. „Pe măsură ce intram în noul an, am decis să renunțăm temporar la perturbarea publică ca tactică principală de protest”. (AP)

Fotografia dimineții este câștigătoarea premiilor pentru cea mai reușită fotografie subacvatică și reprezintă momentul în care o stea de mare de sex masculin Leiaster leachi ejaculează. Tony Wu:

 

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica diminetii – Google inchide Google+, FMI scade estimarea pentru cresterea economiei Romaniei, greva a soferilor Uber in Marea Britanie
Speranța de viață în Uniunea Europeană în 2021 era încă sub nivelul de dinaintea pandemiei de COVID-19 – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău