România înregistrează cele mai mici diferențe salariale între bărbați și femei la nivelul Uniunii Europene – Cronica Știrilor Pozitive

O constatare, deși a înregistrat ieri un număr record de noi cazuri, România nu a fost în top 10 țări europene, fiind depășită de Franța, Marea Britanie, Rusia, Spania, Cehia, Olanda, Ucraina, Germania, Italia și Polonia. Olanda, Cehia, Marea Britanie și Franța au avut un procent mai mare raportat la numărul de locuitori.

1. România înregistrează cele mai mici diferențe salariale între bărbați și femei la nivelul Uniunii Europene și va elimina complet ecartul în următorii doi ani, potrivit unui raport realizat de Confederația Europeană a Sindicatelor. Comparativ, in Franța, diferențele salariale nu vor fi eliminate decât peste 1.000 de ani în ritmul actual. (Profit.ro)

2. Numărul deceselor cauzate de Covid-19, la nivel global, continuă să scadă de la vârful înregistrat pe 22 iulie, iar numărul pacienților declarați vindecați va depăși azi 27,5 milioane.

3. „Nu e nevoie să închidem toată ţara”, a spus, azi, preşedintele Klaus Iohannis, in contextul in care România a avut, în ultima săptămână, cea mai mare creştere a numărului de cazuri de la debutul pandemiei COVID-19. Seful statului a menţionat că autorităţile vor acţiona local şi regional. (News.ro)

4. O femeie mexicană de 103 ani s-a vindecat de Covid-19 după ce a fost spitalizată 11 zile. (Link)

5. Aproape două treimi din tații americani care au răspuns unui sondaj au declarat că se simt mai apropiați sau mult mai apropiați de copiii lor de la începutul pandemiei. Procentul mamelor care au declarat același lucru este apropiat însă tații au crescut de la un procent foarte scăzut, aproape nesemnificativ. (WSJ)

6. Economia românească ar urma să se contracte cu 5,7% în 2020, dar va înregistra o relansare de 4,9% în 2021, conform celei mai recente actualizări a prognozei economice a Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală publicate ieri de instituția financiară internațională. (Profit.ro)

7. Stadiul fizic al șantierului pentru construcția lotului Sibiu – Boița, parte a autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, a ajuns la peste 25%, în avans față de programul asumat de constructor, informează Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov. Lucrările pentru cei 13,7 km au demarat practic la început de aprilie și au un termen de execuție de trei ani. (Hotnews)

8. Parlamentul European a votat, miercuri, în favoarea unei reduceri cu 60% reducerea emisiilor de dioxid de carbon până în anul 2030, susţinând astfel propunerea Comitetului pentru Mediu. (News.ro)

9. Ministerul Culturii a anunțat că nu recomandă o suspendare generală a activităţii, ci susţine să se recurgă la controale în instituţiile de spectacol şi cinematografe pentru a sprijini continuarea activităţilor cu publicul şi, în acelaşi timp a combaterii infectării cu SARS-CoV-2. (News.ro)

10. Numărul londonezilor afectatați de poluare a scăzut de la 2 milioane, în 2016, la 119.000 anul trecut. Scăderea de 94% este urmarea unor măsuri luate de primărie, care a limitat traficul mașinilor poluante în centrul orașului. (TheGuardian)

11. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis marţi că statele membre ale Uniunii nu pot colecta date de internet şi mobile ale cetăţenilor lor. Curtea susține că forţarea operatorilor de internet şi telefonie să transmită sau să reţină aleatoriu date de trafic şi localizare este împotriva legii Blocului comunitar. (News.ro)

12. Numărul tranzacțiilor imobiliare a continuat să crească, în luna septembrie, cu 2,4%, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la circa 48.000 de tranzacții, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Aceasta este a treia lună de creștere de la începutul pandemiei, după ce în iunie s-a înregistrat un salt surprinzător de 16,4%. (Profit.ro)

13. Compania farmaceutică Eli Lilly a solicitat miercuri autorităţii de reglementare în domeniul sănătăţii din SUA să autorizeze în procedură de urgenţă monoterapia sa cu anticorpi pentru tratarea Covid-19, intenţionând că solicite luna viitoare o aprobare similară pentru o terapie combinată, cu două dintre medicamentele sale cu anticorpi. (News.ro)

14. Emmanuelle Charpentier (Franţa) şi Jennifer A. Doudna (SUA) sunt laureatele premiului Nobel pentru Chimie pe 2020, pentru „dezvoltarea unei metode de editare a genomului”, a anunţat miercuri Academia suedeză. (News.ro)

15. Pe 5 octombrie, Asociația ”LaPrimulBebe” a lansat Campania de conștientizare #VizibilitatePentruNevoileMamelor, ultimul pas dintre cei trei ai Sistemului Național de Sprijin Pentru Mame. Campania are sloganul „Odată cu un bebeluș se naște și o mamă, iar ea are nevoie de sprijin!”. (Link)

16. Premierul Boris Johnson a anunțat un plan prin care vrea să alimenteze cu energie eoliană toate casele din Marea Britanie până în 2030. (TheGuardian)

17. 5,6 milioane de americani au votat până în prezent pentru alegerile prezidențiale din SUA. Comparativ, în 2016 votaseră 75.000 până pe 7 octombrie 2016. (Link)

18. Boom Technology a prezentat un avion supersonic care va zbura de două ori mai rapid decât avioanele comerciale din prezent. Cu un număr de locuri cuprins între 65 și 88, XB-1 va reduce timpul pentru o călătorie între New York și Londra la 3 ore și jumătate. Vestea mai puțin bună este că va intra în uz cel devreme în 2029. (Bloomberg)

19. Volkswagen se așteaptă ca 90% din vânzările pe care le face în Norvegia să fie de automobile electrice anul viitor. (Reuters)

Fotografia dimineții – Lansarea rachetei Falcon 9 surprinsă în dreptul soarelui:

Ți-ar mai putea plăcea
Percepția populației și a companiilor asupra economiei românești s-a îmbunătățit în mai – Cronica Știrilor Pozitive
Liderii europeni au căzut de acord asupra bugetului multianual şi a pachetului de relansare economică post-coronavirus – Cronica Știrilor Pozitive
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău