Vară va continua cel puțin până la jumătatea lunii septembrie – Cronica Știrilor Pozitive

1. Vara va continua cel puțin până la jumătatea lunii septembrie, a anunțat Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie. (Ziare)

2. Testele PCR analizate din 3 state americane, Massachusetts, New York și Nevada, arată că peste 90% dintre persoanele testate pozitiv aveau o cantitate foarte mică de virus, care nu necesită izolarea, deoarece nu puteau transmite mai departe virusul. (NYTimes)

3. Numărul spitalizărilor din SUA, pentru cei afectați de Covid-19, a ajuns la cel mai scăzut nivel din 30 iunie până în prezent. (Link)

4. Riscul unei persoane care trăiește în SUA sau Europa de a fi afectată de demență a scăzut cu 13% comparativ cu 2010. Riscul pentru Alzheimer a scăzut cu 16%. (NYTimes)

5. Pentru prima oară din 1965, de când Gallup măsoară percepția americanilor asupra imigrației, anul acesta procentul americanilor care vor mai mulți imigranți este mai mare decât al celor care cer o reducere a lor. (Link)

6. Companiile listate pe bursele din întreaga lume au devenit mai valoroase cu $2200 de miliarde săptămâna trecută. Valoarea companiilor listate pe burse, la nivel global, a ajuns la $91.200 miliarde, cel mai ridicat nivel din istorie, depășind cu 3% PIB-ul planetei. (Link)

7. Din 1970 până în prezența, mai mult de 90.000 de km pătrați de deșert din Niger au fost împăduriți. Suprafața reprezintă aproape 40% din cea a României. (Link)

8. Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a avut o discuţie telefonică cu omologul său ungar Péter Szijjártó, în contextul clarificărilor cerute după ce Ungaria a anunţat că îşi închide graniţele. „În cadrul discuţiei a fost obţinută confirmarea, din partea ministrului Péter Szijjártó, că tranzitul cetăţenilor români prin Ungaria, respectiv accesul cetăţenilor români – lucrători transfrontalieri nu vor fi afectate”. (News.ro)

9. Achizițiile de mașini electrice în Europa au accelerat în luna a șaptea la o cotă de piață de 18%, un nivel aproape greu de imaginat în urmă cu numai 2-3 ani. Înmatriculările de autoturisme și-au revenit aproape complet, menținând o scădere de numai 4%. (Profit.ro)

10. Eforturile de conservare a coralilor ar putea obține un impuls de la un „cip” de genotipare recent dezvoltat – primul de acest fel pentru corali. Cipul permite cercetătorilor să identifice genetic coralii și algele simbiotice care trăiesc în celulele coralului, un pas vital pentru stabilirea și menținerea diversității genetice în eforturile de restaurare a recifului. (psy.org)

11. Artistul britanic Banksy a finanțat un vas navigat de voluntari pentru a salva refugiații care încearcă să ajungă din Africa în Europa pe Marea Mediterană. Nava, numită Louise Michel, este deja operațională de săptămâna trecută. Joi a salvat 89 de oameni, inclusiv 14 femei și copii, dintr-o ambarcațiune de cauciuc. Migranții se aflau la bordul acesteia, așteptând un port sigur în care să debarce. (Reuters)

12. Elon Musk a făcut o demonstrație, pe porci, a tehnologiei dezvoltate de compania sa Neuralink, care dezvoltă un chip, controlabil de la distanță printr-un computer, ce poate fi implantat în creier. (CNN)

13. Astronauta NASA Jeanette Epps se va alătura astronauţilor Sunita Williams şi Josh Cassada ca membră a echipajului primului zbor operaţional al navei spaţiale CST-100 Starliner a Boeing către Staţia Spaţială Internaţională. Prin participarea la expediţia de şase luni, care va fi lansată în 2021, Jeanette Epps va deveni prima femeie afro-americană ca va locui şi va munci în spaţiu o lungă perioadă de timp. (News.ro)

14. Cercetătorii caută soluții pentru a stoca dioxidul de carbon cât mai departe de suprafața mării. Atunci când vorbim despre modalitățile în care oceanele pot gestiona nivelul carbonul, soluțiile se reduc la: mangrove, mlaștini sărate și întinderile de iarbă de mare. Însă capacitatea de absorbție a carbonului, de către pădurile de alge, este comparabilă cu cea a tuturor celor trei habitate la un loc. (patch.com)

15. Magazinele britanice au vândut 226 milioane de pungi de plastic de unică folosință în anul fiscal 2019/2020, cu 322 milioane mai puține decât în 2018/19. Adică o scădere de 59% într-un singur an. Media pe cumpărător a scăzut la 4 pungi pe an, de la 140 cât era în 2014. (TheGuardian)

16. O echipă de veterinari de la Universitatea California Davies a tratat peste 1000 de animale salvate din incendiile care au izbucnit în nordul Californiei. Animalele au fost rănite de incendiile stârnite de fulgere, care au ars peste 1.25 milioane de acri de teren, o zonă mai mare decât Marele Canion, și au forțat sute de mii de oameni să-și părăsească locuințele. (BBC)

17. Visa a creat un sistem de inteligență artificială care poate ajuta băncile în procesarea tranzacțiilor atunci când rețelele acestora sunt picate, aprobând sau respingând tranzacțiile. Smarter Stand-In Processing folosește deep learning și intervine automat atunci când rețeaua băncii nu funcționează. În teste, a avut o acuratețe de 95%. (WSJ)

18. Un submarin robotizat ar putea exploata mările extraterestre de hidrocarburi de pe Titan, cel mai mare satelit al planetei Saturn, conform proiectului supus aprobării NASA al unei misiuni care ar putea fi lansată în anii 2030. (Libertatea)

19. Concursul Internațional „George Enescu” a început ediția din 2020 cu un public record pentru transmisiunile online ale competiției de până acum. 3.027 de spectatori au fost pe site-ul festivalenescu.ro în timpul concertului de deschidere de sâmbătă, de patru ori mai mulți decât ar fi încăput în sala Ateneului Român. (Profit.ro)

20. România a fost lăudată într-un documentar prezentat de televiziunea franceză TF1: peisajele „seamănă puţin cu Canada”. TF1 a difuzat un documentar intitulat „Europa noastră: descoperirea României sălbatice”, în care laudă frumusețea țării noastre. (Libertatea)

21. Antrenorul Răzvan Lucescu a devenit campion cu Al-Hilal în Arabia Saudită, cu două etape înainte de final. În ultimul meci, disputat ieri, echipa sa a învins formația Al-Hazem cu 4-1. (GSP.ro)

Din Cronica de Carte:

22. Dominic Onyekachi, un nigerian de 23 de ani, a creat o colecție digitală de povești africane, unde copiii pot citi diferite texte în mai multe limbi locale. Colecția are, pentru moment, 21 de cărți, în trei limbi: Yoruba, Hausa și Igbo (CNN);

23. Un duo tată-fiică a deschis o librărie în Chicago cu 1.000 de cărți gratuite (NBC Chicago);

24. S-a dat startul unei strângeri de fonduri pentru piața editorială din Beirut, țelul fiind suma de 100.000 de lire sterline (BookBrowse);

25. Un fond total de 20 de milioane de euro a fost pus la dispoziția editurilor și librăriilor, la cerere, în Germania, pentru a susține noile publicații și pentru a îmbunătăți serviciile online ale acestora (ActuaLitte);

26. În Kuweit, Parlamentul a aprobat suspendarea comisiei naționale de cenzură, care examina până acum și putea refuza cărțile importate din alte țări (The National).

Fotografia dimineții vine din largul coastelor Siciliei și o reprezintă pe biologa marina Monica Blasi. Alessandro Trovăti / AP:

Ți-ar mai putea plăcea
Taj Mahal s-a redeschis ieri, după șase luni de închidere – Cronica Știrilor Pozitive
Încă două vaccinuri au anunțat rezultate bune în urma testelor clinice – Cronica Știrilor Pozitive
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău