România mai produce suficient cât să asigure în întregime consumul intern doar pentru două produse alimentare: ouăle și carnea de ovine/caprine – Cronica dimineții

1. România a produs suficient cât să asigure în întregime consumul intern doar pentru două produse alimentare: ouăle și carnea de ovine/caprine, arată o analiză a Institutului Național de Statistică cu date din 2022. Pentru porc, pentru prima oara, producem sub 50% din consum. (Economica)

2. România este astăzi cea mai scumpă piață spot de electricitate din Europa, fiind, alături de Bulgaria și Grecia, cea în care prețul energiei pentru ziua următoare (PZU) este mai mare de 100 euro/MWh. (Profit.ro)

3. Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a declarat că România continuă să susţină soluţia celor două state, în contextul conflictului Israel-Hamas. (G4Media)

4. Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că discută ”cu toate partidele de dreapta” despre o eventuală susţinere a sa pentru un nou mandat şi apreciază că nu este exclusă în acest moment această posibilitate. El consideră că dacă Dreapta va avea candidat unic are prima şansă, în caz contrar va câştiga candidatul PSD. Dan crede că nu este potrivită comasarea alegerilor locale cu primul tur al alegerilor prezidenţiale. (News.ro)

Știrea Hope.ro: Cele două fabrici de autovehicule din România au reușit să depășească volumul produs în 2022 și să atingă un nou record istoric.

5. Autoritățile de la Tiraspol au anunţat că se pregătesc pentru un protest de amploare convocat pentru miercuri, 24 ianuarie, şi îndreptat împotriva „presiunilor economice ale Chişinăului”. În acest context, liderul regiunii separatiste, Vadim Krasnoselski, le-a cerut forţelor neconstituţionale din regiune să îşi sporească activitatea de „monitorizare şi contracarare a posibilelor acte teroriste”. (News.ro)

6. Miniștrii de Externe din Uniunea Europeană au ajuns la un acord de principiu pentru lansarea unei operaţiuni militare pentru a proteja vasele comerciale care navighează în Marea Roşie, a anunţat luni seară şeful diplomaţiei europene Josep Borrell. (Digi24)

7. Bursa din India a depășit-o pe cea din Hong Kong, pentru prima oară, și a devenit a patra cea mai mare bursă din lume. Capitalizarea companiilor listate pe bursa din India a ajuns, luni seara, la $4330 miliarde, peste capitalizarea de $4290 miliarde ale firmelor listate la bursa din Hong Kong. (Bloomberg)

8. Partidul de extremă-dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) va face presiuni pentru organizarea unui referendum privind apartenența Germaniei la Uniunea Europeană, dacă va ajunge vreodată la putere în țară, a anunțat copreședinta formațiunii, Alice Weidel. (Libertatea)

Din Cronica Sportivă: Inter Milano a câştigat, la Riad, Supercupa Italiei pentru a opta oară, după ce a învins în finală pe Napoli, 1-0.

9. Un băiat de 12 ani din Devon, Marea Britanie, s-a alăturat Mensa după ce a obținut un scor mai mare la un test IQ decât Albert Einstein și Stephen Hawking. Rory Bidwell a obținut recent 162 de puncte, scorul maxim posibil pentru grupa sa de vârstă, la testul Cattell III B. Einstein și Hawking ar fi obținut 160. Mensa se descrie ca fiind cea mai mare și mai veche organizație pentru persoanele cu IQ ridicat din lume. (TheGuardian)

10. Institutul de Cancer Dana-Farber, o filială a Școlii de Medicină Harvard, trebuie să retragă șase studii științifice și să corecteze alte 31 care au fost publicate de cei mai buni cercetători ai institutului, inclusiv de CEO. Cercetătorii sunt acuzați de manipularea imaginilor de date cu metode simple, inclusiv editarea în Adobe Photoshop. (ArsTehnica)

Fotografia dimineții – Reacția unui câine în timp ce este binecuvântat de un preot într-o biserică din Mexic. Raquel Cunha / Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica diminetii – Vanzari record pentru Microsoft
Noile restricții aprobate de guvern intră în vigoare sâmbătă – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău