Secretar de Stat: Salariul minim va fi mărit din nou, după negocieri cu sindicatele şi patronatele – Cronica serii

1. Salariul minim va fi mărit din nou, după negocieri cu sindicatele şi patronatele, iar România susţine instituirea salariului minim la nivel european, a declarat Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. (Digi24)

2. Guvernul anunţă că întreprinderile mici şi mijlocii, serviciile sociale, industria critică şi consumatorii români nu vor fi afectaţi de eventuale măsuri suplimentare pentru reducerea consumului de gaze naturale. (News.ro)

3. Apele Române au transmis, marţi, că rezerva de apă este în scădere, dar suficientă pentru cei care alimentează centralizat din sursa de apă de suprafaţă şi peste 600 de localităţi sunt alimentate restricţionat, 274 din cele care se alimentează cu apă în regim centralizat, aparţinând operatorilor de apă-canal precum şi 384 care se alimentează din sistemele cu apă centralizate care au ca sursă de alimentare din foraje sau drenuri. (News.ro)

4. Peste 12.000 cazuri noi de infectare cu COVID au fost înregistrate în România în ultimele 24 de ore, mai mult decât dublu comparativ cu ziua precedentă. Un număr de 12.353 de cazuri noi de COVID au fost în ultimele 24 de ore. Este cel mai grav bilanț COVID din ultimele 5 luni. (Profit.ro)

5. O parte dintre centrele de vaccinare împotriva COVID-19 din spitale ar putea fi redeschise în această toamnă, după ce, de la data de 1 iulie, vaccinarea fusese mutată exclusiv în cabinetele medicilor de familie. (Hotnews)

Din Cronica de Business: Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut la valoarea de 32,9 puncte. Rata anticipată a inflaţiei pentru următorul an a continuat să crească, ajungând la o medie de 11%, arată analiştii financiari de la CFA, care consideră totodată că preţurile proprietăţilor rezidenţiale din principalele oraşe sunt supraevaluate. (News.ro)

6. Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, în dechiderea Conferinţei ”A vision for medium and long- term Refugees Response in Europe – Romania’s Plan for an integrated and inclusive response to protect Refugees from Ukraine”, că România devine prima ţară din UE care are o viziune şi un plan pe termen mediu şi lung în ceea ce priveşte modalitatea în care îi vom sprijini pe refugiaţii din Ucraina să se integreze cât mai facil la noi în ţară. (News.ro)

7. Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a salutat marți solidaritatea europeană și a recunoscut că țara sa a făcut o „eroare strategică” prin dependența foarte mare față de gazul rusesc. Blocul european a ajuns marți la un acord politic privind o reducere voluntară a cererii de gaze naturale cu 15%, pentru a face față consumului din această iarnă. (G4Media)

8. Peste 3.500 de companii au intrat în insolvenţă în primul semestru al acestui an în România, industria prelucrătoare şi construcţiile fiind domeniile cele mai afectate, potrivit unei analize realizate de o companie de profil. (G4Media)

9. Rusia va înceta participarea la Staţia Spaţială Internaţională (ISS) „după 2024”, a anunţat marţi noul şef al agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, Iuri Borisov, care l-a înlocuit pe Dmitri Rogozin. El spune că Rusia va construi o nouă stație spațială. În replică, NASA a anunțat că nu a fost notificată despre intenția rușilor, așa cum prevede protocolul dintre cele două țări. (Digi24)

10. Declarațiile făcute de premierul Ungariei, Viktor Orban, la Băile Tușnad sunt rasiste. a declarat avocatul Peter Eckstein-Kovacs, fost membru UDMR și o voce critică la adresa actualei conduceri a formațiunii maghiare din Parlamentul României. El a cerut UDMR să se delimiteze de premierul maghiar. (RFI)

Ți-ar mai putea plăcea
Comisia Europeană a avertizat România în cazul exploatărilor forestiere ilegale – Cronica serii
BERD a revizuit puternic în scădere estimarea privind creșterea economiei României în 2022 – Cronica serii