Secretarul general NATO: Intrarea Ucrainei în NATO nu se află pe agenda summitului Alianței – Cronica serii

Din cauza unei erori, Cronica dimineții nu a fost trimisă azi abonaților. Ne cerem scuze. O puteți găsi aici.

1. NATO are responsabilitatea ”de a se asigura că războiul nu va escalada dincolo de Ucraina”, ”Putin trebuie să încheie acest război şi să participe la diplomaţie reală”, iar ”Rusia trebuie să înceteze să ameninţe cu războiul nuclear”, a afirmat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, miercuri, la Bruxelles, înainte de summitul extraordinar al alianţei, unde va participa şi preşedintele american Joe Biden. De asemenea, intrarea Ucrainei în NATO nu se află pe agenda summitului. (News.ro)

2. Liderii NATO vor decide desfăşurarea a patru noi batalioane de luptă ale forţelor NATO în Europa de Est – în România, Slovacia, Ungaria şi Bulgaria, a anunțat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, miercuri, înainte de summitul liderilor statelor membre NATO. (News.ro)

3. Deficitul bugetar pentru ianuarie-februarie s-a redus cu 0,4 puncte procentuale față de anul trecut, a declarat, astăzi, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu. Având în vedere că în primele două luni de anul trecut, deficitul s-a situat la 1,14%, 12,76 miliarde lei, din afirmația ministrului rezultă că deficitul din primele două luni ale acestui an ar fi de circa 0,74%, adică circa 9,4 miliarde de lei. În aceeași conferință de presă, ministrul a exclus posibilitatea unor reduceri de taxe fără o îmbunătățire semnificativă a colectării. (Profit.ro)

Din Cronica de Business: Indicele global global Bloomberg, un punct de referință pentru randamentul total al datoriei guvernamentale și corporative, a scăzut cu 11% față de vârful din ianuarie 2021. Este cel mai mare declin din 1990, depășind scăderea de 10,8%, din timpul crizei financiare din 2008. Scăderea echivalează cu un minus de $2600 miliarde a valorii de piață, peste cele aproximativ $2000 miliarde din 2008. (Bloomberg)

4. Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna februarie 2022 cu 0,5% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 481,34 miliarde lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 12,6% (3,7% în termeni reali), arată datele Băncii Naţionale a României. (BNR)

5. Guvernul a aprobat, miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, posibilitatea ca românii care au găzduit sau găzduiesc refugiaţi proveniţi din Ucraina să beneficieze la cerere de decontarea unor cheltuieli, respectiv 20 de lei/zi pentru hrană şi 50 de lei/zi pentru cazare pentru fiecare persoană găzduită. (Digi24)

6. Fostul președinte Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică, a decis miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție, care a menținut astfel hotărârea instanței de fond. Hotărârea este definitivă. În toamnă, președintele Iohannis a promulgat legea care prevede că un fost șef de stat despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia nu va beneficia de drepturile acordate prin lege unui fost președinte. (News.ro)

Promo: Cum arată Costumul care nu se șifonează și nu se pătează? Realizarea lui este posibilă datorită fibrelor inovative, tehnologiei de ultimă generație și aptitudinilor unor croitori cu peste 30 de ani de experiență în domeniu. Link

7. Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a declarat, miercuri că 20 de companii internaționale din industria auto sau a bunurilor de larg consum vor să vină în România în perioada următoare, ca urmare a relocării activității din Rusia și Belarus. (Digi24)

8. Motorina continuă să se scumpească, în stațiile Petrom depășind pragul de 8 lei/l, preț record, care nu a fost înregistrat nici măcar în seara panicii instaurate în benzinării, când prețul unic impus de liderul de pe piața carburanților, OMV Petrom, a fost de 7,99 lei/l. Miercuri, majoritatea companiilor care comercializează carburanți au efectuat majorări de prețuri la motorină, dar nu și la benzină. (Profit.ro)

9. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, acuză miercuri Statele Unite de faptul că obstrucţionează ”dificilele” negocieri ruso-ucrainene şi consideră că scopul Washingtonului este ”să domine” ordinea mondială, inclusiv prin intermediul impunerii de sancţuni. O prezenţă a unor Căşti Albastre în Ucraina ar putea conduce la o confruntare directă între Rusia şi NATO, a ameninţat Lavrov. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Anonymous a atacat Nestle, după ce compania a refuzat să părăsească Rusia. Hackerii au intrat în posesia a 10GB de date, cu e-mail-urile și parolele clienților Nestle. (Anonymous)

10. Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, primește documente confidențiale pe WhatsApp. Mai multe organizații acuză guvernul că-și încalcă propriile norme de siguranță a datelor și că această practică este foarte răspândită la nivelul ministerelor. Din această cauză, susțin aceleași organizații, nu se mai ține o evidență completă a procesului decizional. (BBC)

Extra: SUA și UE vor ca Facebook și Twitter să blocheze conturile ambasadelor Rusiei, care fac propagandă și răspândesc informații false legate de invadarea Ucrainei. Cele două platforme au eliminat până acum doar câteva postări ale acestora. (FT)

Ți-ar mai putea plăcea
Vârsta la care tinerii români decid să locuiască separat de părinţi este 27,7 ani, cea mai mică din ultimii 10 ani – Cronica serii
România înregistrează un record absolut al numărului de contracte de muncă, cu aproape 100.000 mai multe la finalul anului 2023 faţă de 2022 – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău