Șeful diplomației UE: Țările UE au plătit 35 miliarde pe importurile de gaze/petrol din Rusia de la începutul invaziei – Cronica serii

1. Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, că a decis să candideze pentru funcţia de preşedinte al PNL. „Am decis să-mi depun moţiunea de candidatură pentru funcţia de preşedinte al PNL. Am decis să-mi asum această responsabilitate după o discuţie cu colegii”. Premierul a afirmat că ”e important ca în partid să fie armonie şi o concentrare asupra obiectivelor asumate”. (News.ro)

2. Veniturile totale medii lunare au fost, în trimestrul IV 2021, de 6.055 lei pe gospodărie şi 2.395 lei pe persoană, iar cheltuielile totale ale populaţiei de 87,4% din nivelul veniturilor totale, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). (News.ro)

3. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, avertizează că urmează o criză economică, iar măsurile luate pentru protejarea populaţiei şi economiei trebuie să fie bine gândite. El a precizat că măsurile care urmează să fie luate pentru sprijinirea populaţiei şi protejarea economiei nu sunt întârziate, ci trebuie bine gândite. (Digi24)

4. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, a anunţat miercuri că şi-a înaintat demisia premierului Nicolae Ciucă. (Digi24)

Din Cronica de Business: Deutsche Bank este prima mare banca ce estimează că Statele Unite vor intra în recesiune anul viitor. (Bloomberg)

5. Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut, în primele două luni ale anului, faţă de perioada similară din 2021, atât ca serie brută cu 5,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 9,1%. (News.ro)

6. Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, a fost condamnat de Tribunalul Bacău la opt ani şi patru luni de închisoare pentru trafic de influenţă. Decizia instanţei nu este definitivă. (News.ro)

7. Ministrul Mediului Tanczos Barna a anunţat că Guvernul a adoptat miercuri o ordonanţă de urgenţă care cuprinde măsuri e eficientizare a gestionării deşeurile, prevederile aplicându-se imediat după ce apare în Monitorul Oficial, în această săptămână. „Cea mai importantă decizie e legată de incriminarea faptelor de incendiere a deşeurilor, iar aici am propus ca pedeapsa să fie cu închisoare de la 3 la 5 ani”. (News.ro)

8. Țările din Uniunea Europeană au plătit Rusiei 35 de miliarde de euro pentru gaze naturale, petrol și cărbune, de la începutul războiului în Ucraina. Aceleași țari au plătit cu miliard de euro pentru armanentul trimis Ucrainei pentru a se apăra, a declarat Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, Josep Borrell. (TheGuardian)

Din Cronica de Turism: 47.8% dintre turiștii români și-au propus să călătorească doar în România în vacanța de vară din acest an, în timp ce numai 3.9% dintre români nu intenționează să călătorească deloc în sezonul estival, potrivit unui sondaj de opinie realizat de platforma Travelminit. Cei mai mulți dintre turiști își doresc o vacanță la mare (39%), în timp ce 31% vor opta pentru o vacanță la munte. Aproape 10% vor alege un city-break, în timp ce 13% mizează pe o destinație balneo. (Economedia)

9. Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a declarat miercuri că Uniunea Europeană nu are niciun rol în contractele sale cu Gazprom prin care Moscova furnizează gaze naturale țării și că Budapesta lucrează la o soluție pentru a putea face plățile. (Hotnews)

10. Parchetul Național Financiar (PNF) a anunțat miercuri că a deschis o anchetă preliminară pentru acuzația de „fraudă fiscală în formă agravată”, după un raport al Senatului privind influența tot mai mare a firmelor private de consultanță asupra politicilor publice în timpul mandatului președintelui Emmanuel Macron. Ancheta, deschisă la 31 martie, vizează firma americană McKinsey „pe tema statutului său fiscal în Franța”. Duminica au loc alegeri prezidențiale în Franța, turul 1. (G4Media)

Ți-ar mai putea plăcea
Ludovic Orban: Nu există un scenariu care să prevadă revenirea la starea de urgenţă – Cronica serii
Cronica serii – Comisia Europeană va finanța linia de metrou Gara de Nord – Aeroportul Henri Coandă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău